URMĂREȘTE-NE PE
MARȚI, 23 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Nu credeam că se vor putea mobiliza 15.000 de oameni în acțiunea intitulată Misiunea Grivei, prin care se cer condiții mai bune pentru câinii abandonați și pentru sterilizarea lor. Iată că inițiativele cetățenești încep să capete forță și consistență. Poate n-ar fi fost lipsit de interes să se ceară și sterilizarea stăpânilor care-și abandonează animalele de companie...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Săptămâna trecută, înainte ca lucrările de 70 milioane de euro derulate la Aeroportul Oradea să se încheie (apropo, va fi un şoc diferenţa!), suspansul privind utilitatea lor s-a risipit: CJ Bihor şi Primăria Oradea au bătut palma cu LOT şi cu HiSky.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Camera Deputaţilor a adoptat recent un proiect de modificare a legislaţiei în vigoare, prin care se prevede, în esenţă, că instanţele judecătoreşti nu vor mai putea reduce din oficiu onorariile achitate de justiţiabili avocaţilor, ci doar la cererea părţii adverse. 
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
13 Decembrie 2017, 20:54

Poliţiştii locali au defiinţat un adăpost improvizat în spatele garajelor din strada Milcovului (FOTO)

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Poliţiştii locali au desfiinţat săptămâna trecută, la sesizările locuitorilor din zonă, un adăpost improvizat din strada Milcovului.

"Poliţiştii locali au constatat că pe strada Milcovului, în vecinătatea linilor de cale ferată, în spatele garajelor, un grup format din 5 persoane, 4 adulţi şi un minor, şi-au improvizat un adăpost din tablă zincată şi împrejmuit cu gard din fier", se menţionează într-un comunicat al Poliţiei Locale.

Condiţiile în care locuiau indivizii erau improprii, iar zona era insalubră, de jur imprejurul adăpostului fiind depozitate resturi menajere, flacoane, hârtii, chiar şi moloz".

Potrivit comunicatului, cele cinci persoane au fost duse la Adăpostul de Noapte, din strada Johannes Gutenberg 8, iar zona a fost salubrizată de RER Ecologic Service.

În context, poliţiştii locali reamintesc orădenilor că pot face sesizări la numărul de telefon 0259.969.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
2 Comentarii
Sesizare catre:GNM(Nr.3036/09.11.2017)si Politia Locala(Nr.95/09.11.2017)
Subsemnatul Platona Adrian, prin prezenta vă informez şi totodată vă rog să luaţi măsurile ce se impun impotriva cetăţeanul ce domiciliază pe str. Ghe. Doja nr.36 pentru înlăturarea deşeurilor de fier vechi, cauciucuri uzate, deşeuri materiale de construcţii etc. depozitate de acesta pe terenul proprietate de stat - în dreptul gardului si accesului meu - din vecinatatea zonei întubate a pârâului Paris. De asemenea vă rog sa dispuneti amplasarea unui panou în zona rambleului CFR (intre strazile Ghe. Doja si dr.L.Pasteur) lânga sectorul neîntubat al pârâului Paris, care să avertizeze asupra faptului că este interzisă si sancţionată depozitarea gunoaielor - deoarece această porţiune tinde să devină un depozit ilegal de deşeuri, un posibil focar de infectie. Politia Locala Oradea,pana la acesta data,nu reuseste sa identifice proprietarul terenului(!!??) afectat de deseurile prezentate mai sus.Se asteapta un raspuns de la AIO(!!??)Nu prezinta interes subiectul? Poate vor mai fi interesate autoritatile centrale,de la Bucuresti,fiind vorba de aplasamente pe care au fost derulate proiecte cu finatare din Fonduri Europene,care fost atat de mediatizate de administratia Bolojan precum si de presa locala.
Postat 14 Decembrie 2017, 02:03 de platona
"În context, poliţiştii locali reamintesc orădenilor că pot face sesizări la numărul de telefon 0259.969."....Povesti de adormit ...oradenii onesti
Daca sesizarea nu se interfereaza cu interesele de gasca ale adminbistratiei Bolojan, nu ai nici o sansa de reusita. Ramane de vazut ce raspuns vor da cei de la Agentia Nationala a Functionarilor Publici.
Postat 13 Decembrie 2017, 23:48 de platona
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6712 RON
  • 1 EUR = 4.9758 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON