URMĂREȘTE-NE PE
SÂMBĂTĂ, 20 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Dacă te iei după iubitorii de clorofilă, în Oradea s-a defrișat în ultimii ani o suprafață egală cu jumătate din Pădurea Amazoniană. De la Primărie ți se va spune că în ultimii 10 ani abia au dispărut doi copaci și o creangă, și aceea din cauza furtunii de anul trecut...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Săptămâna trecută, înainte ca lucrările de 70 milioane de euro derulate la Aeroportul Oradea să se încheie (apropo, va fi un şoc diferenţa!), suspansul privind utilitatea lor s-a risipit: CJ Bihor şi Primăria Oradea au bătut palma cu LOT şi cu HiSky.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 21 martie a fost publicată în Monitorul Oficial al României Legea nr. 58/2024 prin care se aduc modificări atât legii speciale cu privire la sancționarea traficului de droguri, cât și codului penal.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
22 Noiembrie 2017, 15:11

Răspunde sau nu pentru faptele sale? Criminalul Sorin Rogia a fost dus la expertiza psihiatrică

Răspunde sau nu pentru faptele sale? Criminalul Sorin Rogia a fost dus la expertiza psihiatrică foto arhivă
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

La o zi după ce a fost prins, Sorin Rogia, tânărul de 27 de ani care şi-a ucis cel mai bun prieten, pe Radu Bogdan, cu o violenţă rară, a fost dus, miercuri dimineaţă, la Spitalul de Neuropsihiatrie din Oradea, pentru a fi expertizat psihiatric.

Etapa este una obligatorie în cursul urmăririi penale, dat fiind că individul este acuzat de omor.

Timp de câteva ore, Rogia a fost audiat de psihologi şi medici psihiatri, pentru a stabili dacă a avut discernământ la comiterea oribilei crime, iar ulterior a fost depus din nou în Arestul Poliţiei Bihor, unde va sta cel puţin 30 de zile.

De precizat că Rogia a mai fost audiat de comisia de expertiză psihiatrică, anul trecut, după ce a fost prins că a vandalizat mai multe containere de gunoaie, ba chiar şi corpuri de clădire şi garaje, cauzând un prejudiciu total de 50.000 de euro.

Sursele BIHOREANULUI spun că, la vremea respectivă, comisia a stabilit că tânărul avea discernământul diminuat la comiterea faptelor.

Aceleaşi surse susţin, însă, că Rogia nu a fost internat în Spitalul de Neuropsihiatrie pentru afecţiuni psihice. El a fost internat, însă, de mai multe ori, din cauza dependenţei de droguri şi alcool, pentru care - se pare - a și făcut, în trecut, terapie.

Rămâne de văzut dacă aceeaşi va fi părerea specialiştilor şi în cazul crimei. În legătură cu această faptă procurorii Parchetului de pe lângă Tribunal, care anchetează acest caz, îl acuză pe individ că "a comis o infracţiune de extremă violenţă", aplicând victimei "cel puţin 20 de lovituri".

Potrivit legii, dacă suspectul este găsit cu discernământul diminuat sau mult diminuat, nu înseamnă că nu răspunde penal. "În astfel de cazuri, dosarul îşi urmează cursul firesc, se face o anchetă penală, iar cauza este trimisă în faţa instanţei", a explicat prim-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor, Gheorghe Vidican. În cazul unei condamnări, însă, lipsa parţială a discernământului ar putea fi considerată circumstanţă atenuantă de către judecători.

Pe de altă parte, în situaţia în care comisia de expertiză medico legală stabileşte că individul nu are ddeloc discernământ, el nu are răspundere penală, astfel că cei care decid soarta suspectului sunt medicii. "În funcţie de gravitatea situaţiei, se poate dispune internarea într-un centru specializat ori obligarea persoanei la tratament medical la domiciliu, în sânul familiei. Decizia aparţine medicilor", a mai spus prim-procurorul.

În cazul lui Rogia, comisia de expertiză medico-legală care l-a evaluat nu şi-a exprimat, încă, punctul de vedere. "Încă nu avem nici un răspuns preliminar, măcar", a mai declarat Vidican.

După cum se ştie, Sorin Ioan Rogia a fost prins în cursul serii de luni, de poliţiştii de la Transporturi Feroviare, în Gara din Timişoara. Criminalul îşi făcuse aici un culcuş într-un vagon dezafectat, unde şi-ar fi petrecut ultimele 11 zile, ascunzându-se de poliţişti.

Adus la Oradea în cursul nopţii, Rogia a fost arestat marţi de Tribunalul Bihor, iar în aceeaşi zi a şi fost dus de anchetatori la locul crimei, pentru reconstituire. Individul şi-a recunoscut crima, al cărei mobil l-au reprezentat, potrivit versiunii oficiale, "divergenţe în legătură cu concepţiile despre viaţă şi religie avute cu victima".

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
1 Comentariu
mă ce legi!
ar putea rămâne un criminal sub tratament .....în sânu ...familiei!
Postat 23 Noiembrie 2017, 06:08 de crisan
count display
Ultimele Comentarii

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6625 RON
  • 1 EUR = 4.9763 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON