URMĂREȘTE-NE PE
MARȚI, 19 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Iată că telenovela dintre președintele Consiliului Județean Ilie Bolojan și un grup de cetățeni din Cheriu începe să capete accente tragice. Deși șeful județului le-a oferit un inel, e drept, un inel metropolitan care trecea prin terenurile lor, cei din Cheriu n-au apreciat gestul romantic și l-au târât prin tribunale, pe motiv că le tulbură posesia și buruienile.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Ca în fiecare an electoral, o grămadă de aleși își schimbă partidul care i-a ajutat să-și câștige mandatele, perioada pre-electorală fiind comparată cu sezonul de Mercato din fotbal. Atât doar că, deși numitorul comun cu fotbalul sunt banii, în politică ar trebui să conteze și factorul moral. Cum aleșilor nu le pasă, însă, de așa ceva (de doctrine și ideologii nici vorbă, iar de fair-play nici atât), alegătorii n-au decât să spună că politica e prostituție, dar să meargă totuși să-i voteze.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Așa cum am mai arătat anul trecut, în octombrie 2023 Înalta Curte de Casație și Justiție a pronunțat o decizie obligatorie, extrem de importantă, prin care a stabilit că asiguratorul RCA care nu își respectă obligațiile legale trebuie să fie obligat să plătească penalități de întârziere de 0,2% pe zi de întârziere, adică peste 70% pe an, din suma stabilită de instanță cu titlu de despăgubiri.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
26 Mai 2018, 18:08

Construcţia terasei Lotus a început cu măcelărirea copacilor de pe malul Crişului (FOTO)

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Betonul face noi victime. Construcţia terasei Lotus Center din centrul Oradiei a început vineri dimineaţă cu măcelărirea copacilor de pe malul Crişului Repede.

Doi arbori de pe spaţiul verde care înconjura platoul fostului local Budi Bar de lângă podul Sfântul Ladislau au fost ciopârţiţi, iar crengile aruncate în râu.

Lemne de foc

Tăiaţi la înălţimea primului nivel al clădirii din vecinătate, arborii nu mai au nicio şansă de supravieţuire şi vor deveni mai mult ca sigur lemn de foc.

Sâmbătă dimineaţă, un utilaj de tip pikon spărgea placa de beton care a susţinut fosta terasă, avansând spre Podul Sfântul Ladislau pentru a face loc şantierului.

"Nu mai ştiu cum să betoneze toată Oradea! O să facă aici o crâşmă cu terasă din beton, o să pună nişte beţe de copaci şi o să avem umbră şi oxigen de la ei peste 20 de ani!", a prostestat un orădean.

"Vom verifica!"

Contactat de BIHOREANUL, viceprimarul Florin Birta, coordonatorul Direcţiei Tehnice din cadrul Primăriei, nu a putut preciza dacă tăiera arborilor are aprobările necesare. "Nu pot să mă pronunţ în acest moment. Vom verifica şi vom lua măsurile care se impun", a declarat edilul.

Inginerul peisagist Orlando Balaş, membru în Comisia consultativă pentru lucrări de tăiere care funcţionază pe lângă Primărie, spune însă că viceprimarul nu va trebui să caute foarte mult.

"Comisia nu a dat niciun aviz pentru tăierea acelor arbori. Nu este însă exclus ca firma să aibă toate documentele. Direcţia de Urbanism nu cere niciodată avizul Direcţiei Tehnice pe lângă care funcţionează comisia, de parcă nu ar aparţine de aceeaşi Primărie", a afirmat Balaş.

Peisagistul a spus că a cerut în mod repetat reprezentanţilor municipalităţii ca Direcţia de Urbanism să condiţioneze acordarea autorizaţiilor de construire şi de avizul comisiei, pentru a evita tăierile abuzive. Deocamdată, fără succes.

Atenţie, lucrări!

Firma Lotus Center a obţinut săptămâna aceasta de la Primărie interzicerea accesului pietonal pe porţiunea din strada Emilian Mircea Chitul delimitată de strada Malului şi Piaţa Ferdinand.

Cei circa 300 metri de stradă vor fi rezervaţi exclusiv angajaţilor KESZ, constructorul desemnat de Lotus, pentru următoarele patru luni.

Totodată, cu ocazia lucrărilor, vor fi desfiinţate două locuri de parcare de pe strada Malului pentru a permite utilajelor de mare tonaj accesul în şantier.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
13 Comentarii
Raul trebuie taiat de la ....radacina !
Firma Lotus isi sustine interesul....Sunt insa organe, institutii ale Statului retribuite din bani publici, fiintate si abilitate tocmai pentru a stopa abuzurile si nesimtirea unor astfel de firme,care pentru bunastarea si interesul lor particular calca totul in picioare,din pacate cu si ajutorul acestor institutii.Hai sa mergem mai departe,postarile contra nu vor avea nici un efect, niciodata, asupra unor escroci ....trebuie "abuzat" si "hartuit" institutiile abilitate de legiuitor sa intervina si sa sanctioneze derapajele institutiilor locale,ale primarului si acolililor lui,care incalca toate normele legale,inclusiv cele ale bunului simt, acoperiti fiind doar de hotararile Consiliului Local,care nu de putine ori incalca legile promulgate in Parlamentul Romaniei.Deci,la treaba,oradeni nemultumiti !
Postat 28 Mai 2018, 17:54 de platona
Boicotati firma Lotus
Nu e prima oara cind drujbasii de la firma Lotus taie copaci fara autorizatie, la fel au facut cind au construit si birtul ala infect de linga Podul Dacia, ar trebui boicotata firma asta nenorocita, nu are nici un respect pentru oameni si pentru mediu. Nu mai cumparati nimic din Lotus iar terase, sint destule in oras, nu le mai calcati pragul celor de la Lotus.
Postat 28 Mai 2018, 16:16 de victorascretinelmicula
ANM Oradea,Garda de Mediu Oradea si Politia Locala(Sectiunea Mediu)....DESTEPTAREA !
Orice proiect care se vrea a fi eligibil(de catre administratia Bolojan),are totus nevoie,prin LEGE si de niste avize,pentru a-si urma apoi cursul normal, spre infaptuire.ANM Oradea si-a dat avizul? De aici pornim.Pe urma stim noi,unii cetateni,asa mai de CONTRA (vorba unora din....), ce avem de intreprins.
Postat 28 Mai 2018, 15:55 de platona
@ david
Nu înțeleg cum poate să crească "calitatea vieții" aparitia încă unui birt in centru, concomitent cu tăierea unor copaci care asigura oxigen, aer curat, umbra, absorb gazele și noxele.. Ok sunt doua chestii diferite.. sa zicem că nu ne interesează copacii, doar sunt destui in parc... dar birtul cu ce ne ajuta?
Postat 27 Mai 2018, 21:41 de User anonimizat
Boicotati firma Lotus
Iar firma Lotus nu e la primul scandal legat de taierea ilegala a copacilor, la fel s-a intimplat si la birtul ala infect construit linga Podul Dacia la 10 metri de mirosul de pishat si kkt care vine de sub Podul Dacia. Stau si mai intreb cum poate cineva savura cafeaua pe terasa aia cind stie ca la 10-20 metri distanta sub Podul Dacia e focar de infectie, acolo se pisa si se kk toti boschetarii din oras, pute de-ti rupe nasul...
Postat 27 Mai 2018, 19:04 de victorascretinelmicula
Boicotati firma Lotus
In toate orasele civilizate o firma care nu arata respect fata de mediu e amendata si sanctionata drastic atit de autoritati cit si de clienti. La noi autoritatile se pot cumpara cu o spaga asa ca nu ne ramine decit sa ii boicotam noi, clientii. Sint destule terase in oras, nu e neaparata nevoie sa mergeti la terasele care apartin de frima Lotus. Daca o luna de zile nu mai cumparati nimic din Lotus or sa vina ei de buna voie si or sa anunte in presa ca or sa planteze o mie de copaci...
Postat 27 Mai 2018, 18:58 de victorascretinelmicula
Parcaje
is curios cum 'unitatea' Lotus va asigura minimul de parcarje necesar,nici la "agentia" Gojdu nu are niciun parcaj asigurat, s-au cum i-au dat avizul cei de la primarie, poate ne spune cineva care e smecheria in primarie sa poti obtine autorizatia de constructie a unei unitati comerciale fara sa asiguri parcaje. Al dracului cum unii pt un garaj nu primesc autorizatie ca nu corespunde cu PUG-ul, iar alte, "unitati", taie si spanzura tot ce vor in orasul asta. Plus daca esti o "unitate" numai tu stii de licitatiile astea de active. Vindeam si eu 2-3 apartamente sa particip la licitatie. Ahhh ... era doar unul de ajuns ???
Postat 27 Mai 2018, 14:02 de CITITORUL
Din pacate ...
centrul orasului a devenit piata de desfacere produse. Mai lipsesc doar zarzavaturile.
Postat 27 Mai 2018, 13:13 de Anuta
@Anuta
doamna Anuta, cred ca cea care duce lipsa de educatie sunteti chiar dumneavoastra. Va rog sa va uitati la orice oras civilizat din vestul europei, si sa imi aratati un centru istoric inverzit de copaci. Toate piatetele care au ca scop expunerea cladirilor istorice si a monumentelor arhitecturale, sunt lipsite de copaci, in special pentru ca obtureaza vizibilitatea. Eu nu sunt "pro" taierilor de arbori, decat in cazul in care acele taieri au un sens bine determinat. Va rog sa nu mai comentati fara cunostinta de cauza, pentru ca sunteti departe de adevar
Postat 27 Mai 2018, 12:39 de David
Felicitari si D-lui Orlando Balas
Felicitari si D-lui Orlando Balas pentru taria de caracter de care da dovada prin luarile de pozitie si atitudinea curajoasa ori de cate ori persoane sau institutii incalca dreptul acelor oradeni care-si doresc sa traiasca civilizat si sanatos intr-un oras "verde".
Postat 27 Mai 2018, 09:00 de Anuta
Felicitari D-lui Dan Simai
Felicitari D-lui Dan Simai pentru articol. Din fericire majoritatea (cred eu) oradenilor nu au gandirea lui "David", cel care a postat un comentariu mai jos si care spune ca copacii trebuie sa ramana numai in parcuri (!). Este sau un comentariu interesat (asa numitii "postaci") sau dovada unei lipse de educatie si cultura. Acest cetatean (David) are la indemana internetul pentru a se edifica asupra rolului benefic al arborilor (vegetatiei in general) atat asupra oamenilor cat si asupra cladirilor in care acestia locuiesc. Inca o data felicitari D-lui Jurnalist Dan Simai pentru perseverenta in abordarea tematicilor de acest gen.
Postat 27 Mai 2018, 08:54 de Anuta
Nu imi place
Cu toate ca se planează mai mult decât se taie . Sunt in potriva taierilor
Postat 27 Mai 2018, 00:17 de Sandu1201
.
“betonul face noi victime” prostii inventate de jurnalisti, care nu vad nici acuma directia buna in care se dezvolta Oradea. Mai oameni buni, locul copacilor este in parcuri, si daca trebe sa se taie un copac ca sa se faca o investitie buna si care sa duca la cresterea calitatii vietii intr-un oras, atunci nu au decat. Oradea nu duce lipsa de spatii verzi si parcuri asa ca toate stirile astea sunt facute doar sa puna pe jar postacii si comentatorii platiti ai pesede-ului
Postat 26 Mai 2018, 23:07 de David
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5614 RON
  • 1 EUR = 4.9715 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON