URMĂREȘTE-NE PE
MARȚI, 23 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Nu credeam că se vor putea mobiliza 15.000 de oameni în acțiunea intitulată Misiunea Grivei, prin care se cer condiții mai bune pentru câinii abandonați și pentru sterilizarea lor. Iată că inițiativele cetățenești încep să capete forță și consistență. Poate n-ar fi fost lipsit de interes să se ceară și sterilizarea stăpânilor care-și abandonează animalele de companie...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Săptămâna trecută, înainte ca lucrările de 70 milioane de euro derulate la Aeroportul Oradea să se încheie (apropo, va fi un şoc diferenţa!), suspansul privind utilitatea lor s-a risipit: CJ Bihor şi Primăria Oradea au bătut palma cu LOT şi cu HiSky.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Camera Deputaţilor a adoptat recent un proiect de modificare a legislaţiei în vigoare, prin care se prevede, în esenţă, că instanţele judecătoreşti nu vor mai putea reduce din oficiu onorariile achitate de justiţiabili avocaţilor, ci doar la cererea părţii adverse. 
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
24 Februarie 2018, 15:10

Bloc evacuat în Oradea: O femeie a murit, după ce apartamentul i-a luat foc

Bloc evacuat în Oradea: O femeie a murit, după ce apartamentul i-a luat foc captură video Facebook / Grupul Infotrafic Bihor
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

O femeie de 57 de ani din Oradea a murit, sâmbătă după amiază, după ce apartamentul ei, aflat la parterul unui bloc de pe strada Bumbacului, a fost cuprins de flăcări. Fumul a cuprins scara imobilului, dar vecinii au apucat să iasă la timp din apartamente.

Potrivit maiorului Camelia Roşca, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Crişana, ISU a fost sesizat cu privire la eveniment în jurul orei 13.40.

"Până la sosirea forţelor de intervenţie, locatarii blocului s-au autoevacuat. Au încercat să pătrundă în apartament, ştiind că acolo se află o persoană, dar nu au putut din cauza fumului dens. Din nefericire, pompierii militari au găsit, în interiorul locuinţei, trupul carbonizat al proprietarei", a precizat Roşca.

Deocamdată nu se cunosc exact circumstanţele producerii incendiului, acest fapt urmând să fie stabilit în urma anchetei poliţiei şi a pompierilor.

"S-au verificat toate apartamentele de la etajele superioare, ca nu cumva să fie victime intoxicate", a precizat Roşca.

La faţa locului au fost mobilizate două echipaje de pompieri ai Detaşamentului 1 Oradea, care au acţionat cu două autospeciale cu apă şi spumă, dar şi echipajul de Terapie Intensivă al SMURD.

UPDATE:

Potrivit primelor investigații ale pompierilor, se pare că incendiul a pornit de la o țigară uitată aprinsă.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6712 RON
  • 1 EUR = 4.9758 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON