URMĂREȘTE-NE PE
SÂMBĂTĂ, 26 MAI 2018

Ediția tipărită

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Scandal mare cu absolvirea de la Colegiul Gojdu. Au fost plângeri că sumele ce trebuie achitate, după socotelile comitetului de părinţi, sunt exagerat de mari. Au fost prevăzute carduri cadou pentru profesori, ba chiar şi bani de taxi ca aceştia să poată ajunge la banchet...
Zic şi eu
Adrian Cris
Un abuz comis la o competiţie recent găzduită de Arena Antonio Alexe din Oradea şi neştiut public până acum arată că înaintăm pas cu pas spre un regim poliţienesc în care legea nu contează decât în măsura în care e interpretată samavolnic, pentru a da o aparenţă de temeinicie comportamentelor şi deciziilor discreţionare. La începutul lunii, un orădean a fost împiedicat să intre la o partidă de baschet de către nişte jandarmi. 
Cum a fost?
Lucian Cremeneanu
Street Food Fest este scump pentru că aduce în stradă preţurile din restaurante. Pereţii localurilor nu mai există, nasul nu mai este protejat de mirosurile îmbietoare, iar ochiul nu mai e protejat de preţurile din meniu. Astfel, impactul poate fi brutal. Mâncare de stradă la preţ de restaurant? Hm...
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Cine credeţi că are dreptate în problema sporurilor salariale ale lucrătorilor de la UPU – SMURD Bihor?





De stiut

Avocatul Bihoreanului
Mircea Ursuta
În primul rând, cei care achiziţionează un autoturism trebuie să ştie că au obligaţia să efectueze toate formalităţile de înmatriculare în termen de maxim 90 de zile de la data încheierii contractului de vânzare cumpărare. Sancţiunea pentru nerespectarea acestei obligaţii este suspendarea înmatriculării acelui autovehicul, definită de lege ca fiind operaţiunea administrativă ce constă în interzicerea temporară a dreptului de a pune în circulaţie şi a utiliza un vehicul pe drumul public.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Ulcerul gastric apare de obicei cu 10 ani mai târziu decât cel duodenal, frecvenţa maximă fiind în jurul vârstei de 60 de ani. Boala apare mai des la bărbaţi, iar numărul cazurilor este în uşoară creştere faţă de cele de ulcer duodenal care sunt în scădere.
Psihologul Bihoreanului
Razvan Coloja
Ne naştem, suntem crescuţi de părinţi, ne maturizăm, avem la rândul nostru propriii copii pe care îi creştem, îmbătrânim. Fiecare generaţie trece prin acelaşi ciclu, dar o face în perioade diferite de timp, pe măsură ce în urma noastră rămâne istoria. Aşa se face că aceia care au prins în adolescenţă începuturile comunismului în România au încă memoria vremurilor de dinainte şi au trebuit să se adapteze schimbării.
20 Ianuarie 2018, 11:20

Se modifică subvenţiile. Pensionarii din Oradea ar putea rămâne fără gratuitate la OTL!

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

La venituri mai mici, subvenţii pe măsură! Pe fondul unui buget local de 985 de milioane de lei, cu 6% mai mic decât anul trecut, municipalitatea ia în calcul reducerea subvenţiilor acordate societăţilor din subordine.

"Începând de anul acesta, Administraţia Domeniului Public va primi subvenţie zero, iar OTL va primi aceeaşi subvenţie ca în 2017, în condiţiile în care i-au crescut toate cheltuielile, inclusiv cele cu salariile", a anunțat vineri directorul economic al Primăriei, Eduard Florea.

Potrivit acestuia, OTL va trebui să ia în calcul eliminarea gratuităţilor acordate pensionarilor nu doar pentru a se încadra în buget, dar şi pentru a se conforma normativelor europene.

"Începând din iulie 2018, OTL va avea un nou contract de delegare pentru a putea atrage fonduri europene. Regulamentele europene nu prevăd gratuităţi, aşa cum ştim noi acum, iar cineva va trebui să plătească pentru fiecare persoană transportată. Astăzi pentru pensionarii orădeni nu plăteşte nimeni", spune Florea.

Subvenţie insuficientă

Dacă actualul sistem prevede acoperirea găurilor din bugetul OTL prin alocări de la bugetul local, pe viitor fiecare călătorie va trebui să fie acoperită dintr-o sursă financiară.

"Primăria nu poate să suporte integral acest transport. La un număr de 40.000 de pensionari, înmulțind cu 70 lei abonamentul pe lună, rezultă o sumă colosală, cât tot bugetul de investiţii al OTL pe un an", a spus directorul.

Mai mult, potrivit sistemului european, subvenţionarea transportului în comun se va raporta în lei la kilometrii parcurşi, iar decontarea se va face în baza unui audit. "În acest caz, obligatoriu se va plăti şi TVA, ceea ce va implica o presiune suplimentară pe buget", a spus Florea.

Noul sistem de acordare a gratuităţilor pentru pensionari, dar și de subvenţionare a transportului în comun pentru elevi şi studenţi, va trebui stabilit de către conducerea OTL în următoarele săptămâni.

Anul acesta, OTL va primi de la bugetul local alocări la nivelul din 2017, respectiv 15,9 milioane lei pentru subvenţia activităţii de exploatare şi 6 milioane lei pentru subvenţia tarifelor. "Această subvenţie nu va ajunge de nicio formă", recunoaşte Florea.

Mai puţin şi pentru gigacalorie

La fel, dacă în anul 2017, societatea Termoficare a primit de la Primărie 14 milioane lei cu titlu de subvenţie de exploatare pentru a acoperi pierderile de pe reţea, anul acesta suma va scădea la 13 milioane lei.

De asemenea, alocările bugetare acordate pentru subvenţionarea celor 450.000 de gigacalorii consumate de orădeni vor scădea de la 24 milioane lei în 2017 la 22 milioane lei, anul acesta.

Termoficare va trebui să compenseze aceste pierderi din reducerea cheltuielilor, creşterea încasărilor din vânzarea de energie electrică sau scumpirea gigacaloriei.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
19 Comentarii
Foarte bine...
Daca elevul si studentul platesc la abonament dl pensionar nu poate?Ce atita gargara?
Postat 01 Februarie 2018, 14:14 de grigore
"Bucureşti e acolo unde eşti"
Avem o problema: OTL nu poate mari tarifele.De citiva ani defileaza cu cele mai mari tarife din tara.Rezultatul a fost descurajarea financiara a calatoriei cu mijloacele de transport in comun.Solutia bolo a fost reducerea frecventei, care probabil a redus si mai tare numarul calatorilor. Pentru cei care nu au alta optiune de transport, pot apela la serviciile RATB ... Contravaloarea unei călătorii RATB este: 1,3 lei – pe linii urbane/3,5 lei – pe linii Expres/1,5 lei – pe linii preorăşeneşti (www.ratb.ro/abonamente.php)
Postat 21 Ianuarie 2018, 17:01 de excalibur
Ba!
Ba intelegeti o data ca toate regiile PMO sunt monopoluri ale PMO pe spatele cetateanului oradean, Toate:Termoficare, otl, cao toate ar intra in faliment daca ar trece in privat cu toate sumele atrase! managerii acestor regii sunt niste politruci falimentari in afaceri private care au devenit de neinlocuit in sistemul bugetar. Pupinkuristi politruci gata sa "jertfeasca" bugetul la chemarea partidului indeplinesc in tocmai si la timp cosmarurile birtinezului. Au de unde , au de la cine! Stie cineva care e procentul real de crestere a taxelor locale in acest an? Nu am fost inca sa verific dar o cunostinta mi-a spus ca daca anul trecut a platit 1000 lei anul asta are de platit 1470! or fi crescut cu 47%? O sa vad cat de curand.
Postat 21 Ianuarie 2018, 15:44 de scortosul
Birtinezul aplica metodele psd! !
Usl ul n a murit, a mai viu ca oricand. Si psd a promis ca vor umbla cainii cu covrigi in coada, dar ajuns la putere uitati ce face, prapad! Preturile, cursul valutar, totul a explodat! Asa si escr*cii de la pnl, au marit taxele si impozitele, dar nu s au gandit nicio clipa sa si reduca salariile si sporurile nesimtite, sa implementeze metode moderne de management, sa reduca din numarul de trantori de prin primarie si din ,,subsidiare". Rezolvarea e simpla, avand doua treimi in cl voteaza ce le spune jupanul! M as bucura sa i arda pe pensionari, ei au votat in corpore administratia birtinezului, ei sa sufere, poate le vine mintea cea de pe urma!
Postat 21 Ianuarie 2018, 05:23 de ili3
Excalibur
Ba nebunule, tu esti mai prost ca TDS. Da ce legătură are Aktion T4 cu subiectul si comentariile.
Postat 20 Ianuarie 2018, 23:08 de Sandu1201
Transport în comun
Dacă preluăm mecanismele europene de finanțare ale transportului în comun, să preluăm și standardele europene ale prestațiilor: frecvență, punctualitate, confort (curățenie+mediu ambiant), informare călători, respect călători. Altfel este DEMAGOGIE pură. Nu credeți?
Postat 20 Ianuarie 2018, 21:53 de Peter
Alba-neagra
40.000pensionari x 70 abonamentul lunar=2.800.000 lei pe luna. Pe an 33.600.000 lei adica 33.6 milioane. Mai jos citim "Anul acesta, OTL va primi de la bugetul local alocări la nivelul din 2017, respectiv 15,9 milioane lei pentru subvenţia activităţii de exploatare şi 6 milioane lei pentru subvenţia tarifelor." Ce calcule fac oamenii astia ??? In decembrie aveau 20 mil.€ necheltuiti , adica excedent de vreo 90 mil. lei...Incepe curatenia rasiala, Aktion T4 (wikipedia obligatoriu) in varianta romaneasca.
Postat 20 Ianuarie 2018, 19:43 de excalibur
Tds
Nunu. Mie imi plac punctele
Postat 20 Ianuarie 2018, 15:52 de Sandu1201
???
@Sandu1201: Nu văzuși ghilimelele?
Postat 20 Ianuarie 2018, 15:34 de TDS
Tds
Ma bucur ca esti dispus la dialog
Postat 20 Ianuarie 2018, 15:17 de Sandu1201
BINE
@Sandu1201: Stăpaneste-l sănătos!
Postat 20 Ianuarie 2018, 15:15 de TDS
Ok
@Sandu1201: Cred că destinul nu a vrut să ratez șansa de a " dialoga " cu tine!
Postat 20 Ianuarie 2018, 15:14 de TDS
Ahaha TDS
Si eu am un Duster alb. Poate poate
Postat 20 Ianuarie 2018, 15:13 de Sandu1201
Oradea_mea_si_a_ta
Corect zis. Si in vremea lui ceaușescu, Ca pensionar sau elev aveai reducere dar nu gratuitate
Postat 20 Ianuarie 2018, 15:12 de Sandu1201
LOVE LOVE LOVE
@poiu: Nu știu ce e cu Skoda! Bănuiesc ca e pe la CJ! Oricum cinstitii de PMO-iști au avut autoturismele de la OTL! Leasing! Cu un astfel de autoturism HERR DIKTATOR era să dea peste mine! Dacă recunoaste! Probe nu am! Dar precizez încă o dată! Să fie diferențiate abonamentele cum au mai fost! Iar gratuitatea sa fie pe o linie sau două! Mai ales 14! Unii nu sunt capabili să priceapă că vor ajunge în zonă mai repede decât cred! Orice boală poate recidiva! Oricând!
Postat 20 Ianuarie 2018, 15:11 de TDS
Reducere dar nu gratuitate
Dincolo de comentarii care nu isi au rostul si locul, eu consider ca o oarecare reducere le-ar putea da pensionarilor si altor categorii, dar nu gratuitate. Nicaieri in lume nu se da gratuitate unei intregi clase sociale, decat persoanelor care au gretutati dintr-un anumit punct de vedere.
Postat 20 Ianuarie 2018, 14:48 de oradea_mea_si_a_ta
@tds
Fii cinstit... Skoda superb (cumparata ca autoutilitara) vs duster. Una de mult mai multi bani, alta sustine o industrie romaneasa. Iar la subiect, poate nu e bine ce face cu pensionarii, dar sa nu uitam ca in momentul asta ei sunt marea masa de votanti. Poate asta e inspre binele tau si al partidului pe care il sustii (nu ma leg de opiniile tale politice, fiecare are dreptul la ale lui fara sa fie ocarat din cauza asta)
Postat 20 Ianuarie 2018, 14:47 de poiu
Minte primaria cu nonsalanta !?!
In Viena, Berlin, Paris, Buxelles, etc, etc ... pana si copiii merg la scoala cu abonamente subventionate, chiar daca fac parte din UE si se supun normelor europene !?!
Postat 20 Ianuarie 2018, 14:02 de WinDos
HERR DIKTATOR A DECIS DIN NOU
Goarna lui Bolojan ne transmite ce a decis HERR DIKTATOR! Războiul contra oradenilor continuă! PMO nu are bani pentru subvenții dar are pentru distrus dealuri, pentru drumuri " expresse ", pentru parcarea din strada Independentei care nu se mai finalizează ( ba șantierul cred ca e un PERICOL în acest moment), pentru Dustere celor din PMO ( ba și Jurcă APTOR ), pentru salarii uriașe, pentru Târguri de tot " turkish delight"-ul posibil! PS: revenire urgenta la abonamentele de o linie sau două!
Postat 20 Ianuarie 2018, 12:31 de TDS
count display

FOTO BIHOREANUL

  • Totul pe față! Termoficare Oradea îşi lansează o aplicaţie prin care va anunţa avariile în timp real (FOTO)
  • Se lucrează la noul terminal al Aeroportului Oradea. Construcţia va fi gata la toamnă (FOTO)
  • Gata cu transparenţa! Ioan Mihaiu nu mai vrea întrebări din partea presei în timpul ședințelor Colegiului prefectural (FOTO)
  • Un TIR plin cu stupi cu albine, răsturnat lângă Băile Felix (FOTO / VIDEO)
  • Pompierii bihoreni 'salvează' dragostea de carte: Au donat cărţi elevilor din trei şcoli rurale (FOTO)
  • Let’s Get Green: Elevii de la Şcoala 11 au plantat 100 de puieţi de arbori (FOTO)
  • Noaptea muzeelor a atras un număr record de vizitatori în Oradea. Cozi de zeci de metri la noul sediu al MȚC (FOTO)
  • Ziua Eroilor a fost marcată cu felicitări şi diplome în Cetatea Oradea (FOTO)
  • Dezbaterile Consiliului Local Oradea se vor muta în beciurile Primăriei (FOTO)
  • Festin în Piaţa Unirii: A început Street Food Festival Oradea, cu mâncăruri apetisante şi preţuri piperate (FOTO)

TIMP LIBER

Timp liber

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 3.8697 RON
  • 1 EUR = 4.5959 RON
  • 1 HUF = 0.015 RON