URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 29 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Primăria Oradea a decis să modifice regulamentul de salubrizare. La fel cum deja ne-a obișnuit, schimbarea s-a făcut fără o dezbatere publică serioasă. Mi se pare o greșeală strategică, pentru că despicarea firului în patru atunci când e vorba de problemele tuturor locuitorilor poate duce la soluții bune, unde mai pui că elimini din start suspiciunile și speculațiile.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oradea și Bihorul au ajuns într-o perioadă fastă, cum din perspectiva dezvoltării infrastructurii n-au mai cunoscut niciodată. Anul acesta se deschid circulației o mulțime de noi drumuri, vreo 70 de kilometri: legătura centura Oradea - Autostrada Transilvania (chiar la finele acestei săptămâni), plus centurile Sânmartin, Aleșd, Beiuș, Oșorhei, Nojorid, Sântandrei (în vară). „Miracolul” ar putea fi explicat prin faptul că 2024 e an electoral. Și, da, este! Dar, totuși, nu asta-i explicația, ci parcurgerea întregii evoluții de la germinarea la coacerea proiectelor.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Din data de 31 martie, România devine, parțial, parte a spațiului de liberă circulație Schengen, aspect care ar trebui să ne bucure, ca națiune, deoarece vine după un îndelung proces de negociere cu celelalte state ale Uniunii Europene, aspectele privind negocierea cu Austria fiind comentate pe larg în ultima perioadă.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.

Încă 3 puncte termice din Oradea rămân fără apă caldă, începând de miercuri seară!

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

După ce, înainte cu o zi, a anunţat întreruperea apei calde la 21 de puncte termice, miercuri, Termoficare Oradea a adăugat încă 3 puncte termice pe listă.

Pentru continuarea lucrărilor de înlocuire şi modernizare a reţelei de transport a energiei termice, în cadrul proiectului "Reabilitarea sistemului de termoficare urbană la nivelul municipiului Oradea pentru perioada 2009-2028 în scopul conformării la legislaţia de mediu şi a creşterii eficienţei energetice – etapa a II-a, 20,2 km reţea termică de transport", începând de  miercuri, 02 mai 2018, ora 20.00, se  întrerupe furnizarea apei calde pentru consumatorii alimentaţi din punctele termice 509, 910 şi 516.

Vor fi afectaţi consumatorii situaţi pe străzile Meşteşugarilor, Piaţa Devei, Ghe. Pop De Băseşti, Haţegului, Oaşului, Iacobinilor, Fagurelui, Calea Aradului, Padişului, Vlădeasa, Octavian Goga, Aviatorilor, Buzăului.

Reluarea furnizării apei calde se va realiza în data de 04 mai 2018, ora 23.00.

"Pentru informaţii suplimentare, clienţii noştri pot suna la dispeceratul de urgenţă TelVerde 0 800 070 800 (număr apelabil gratuit din toate reţelele fixe şi mobile). Ne cerem scuze consumatorilor noştri pentru disconfortul creat", arată comunicatul.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
2 Comentarii
Termoficare Oradea
Ar trebui sa ne debransam toti si sa ne racordam la gaz asa cum au facut-o alte orase din tara . Astfel avem apa calda cand vrem si caldura la fel plus ca vedem propriul consum nu pierderi si alte bazaconii
Postat 03 Mai 2018, 19:54 de utilizator1
!!!
Numele corect este Gheorghe Pop de Băsești! Mare "ghinion" că s-a numit așa....
Postat 02 Mai 2018, 17:35 de dani-e-let
count display
Ultimele Comentarii

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6085 RON
  • 1 EUR = 4.973 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON