URMĂREȘTE-NE PE
MARȚI, 17 OCTOMBRIE 2017

Ediția tipărită

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Nu am o simpatie deosebită pentru premierul Viktor Orbán, măcar din pricină că a sugrumat presa de opoziție din ţara vecină. În plus, atunci când vine vorba de imigranți, își aduce aminte că-i ungur verde, dar când e rost să capete fonduri UE devine european convins.
Zic şi eu
Adrian Cris
Ultima împărţeală, dată acum în vileag de BIHOREANUL, are totuşi două particularităţi. Întâi, că a fost făcută târziu, mult după scrutinul din iarna anului trecut, pentru că, aşa cum se vede cu ochiul liber, cele trei partide care conduc ţara şi judeţul au avut alte urgenţe: PSD şi ALDE să castreze justiţia, iar UDMR să impună încă o limbă oficială în administraţie. A doua specificitate e că în Bihor, pentru prima oară, PSD împarte cu UDMR instituţii pe care nimeni nu le mai "înstrăinase", ca de pildă Arhivele Naţionale.
Cum a fost?
Lucian Cremeneanu
La sfârşitul anilor ’90, revista Time a vrut să afle care este cea mai importantă invenţie a secolului XX pentru cititorii săi. Concluzia chestionarului, la care au răspuns mii de persoane, a fost mai mult decât surprinzătoare: nu automobilul, nici computerul, nici internetul, nici telefonul mobil, ci... vasul de toaletă a ieşit pe primul loc! WC-ul în casă, mai exact.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți de acord cu transformarea Pieței Unirii într-o zonă preponderent pietonală?




De stiut

Avocatul Bihoreanului
Mircea Ursuta
În data de 19 septembrie 2017 Curtea Constituţională a declarat neconstituţionale încă două dispoziţii ale codului de procedură penală. În ceea ce priveşte prima decizie, cu unanimitate de voturi, Curtea Constituţională a constatat că soluţia legislativă cuprinsă în dispoziţiile art. 282 alin. (2) din Codul de procedură penală, care nu permite invocarea din oficiu a nulităţii relative, este neconstituţională. 
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Oamenii pot dobândi boala în urma muşcăturilor produse de animalele infectate (sălbatice sau domestice) sau prin pătrunderea salivei infectate într-o rană deschisă sau în mucoasă. Virusul rămâne o perioadă de timp la nivelul locului de pătrundere în organism înainte de a ajunge la creier, unde provoacă o meningoencefalită ireversibilă, fatală în 5 până la 20 de zile.
Psihologul Bihoreanului
Razvan Coloja
Un concept relativ nou în psihologie şi derivat oarecum din cultura pop este cel de "autism digital". Prin "autism digital" se înţelege acea stare de detaşare în care un utilizator de tehnologie intră după ce este acaparat de conţinutul furnizat.

Noi șantiere pentru Termoficare: Oradea şi Sînmartin rămân fără apă caldă mai bine de o săptămână

Noi șantiere pentru Termoficare: Oradea şi Sînmartin rămân fără apă caldă mai bine de o săptămână foto arhivă
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Societatea Termoficare a anunţat că, exceptând câteva puncte termice, aproape toţi consumatorii din Oradea şi Sînmartin vor rămâne, începând de duminică seară, fără apă caldă. Reluarea se va face în două etape: pentru unii din 5 octombrie, iar pentru alţii din 9 octombrie.

Potrivit unui comunicat, apa caldă se va întrerupe începând din 1 octombrie, ora 21.30, "în întreg sistemul de termoficare al oraşului Oradea şi al comunei Sînmartin, cu excepţia următoarelor puncte termice la care producerea acesteia se face cu apă geotermală: 512, 513, 514, 911 şi 913 din Ioşia respectiv 839, 840, 844, 845, 863, 878 şi 883 din Nufărul". De asemenea se întrerupe şi furnizarea agentului termic primar către toţi utilizatorii cu puncte termice proprii.

"Această întrerupere se face pentru continuarea lucrărilor de înlocuire şi modernizare a reţelei de transport a  agentului termic primar, atât pentru intercalarea în reţeaua de transport a conductelor noi montate în perioada anterioară, cât şi pentru realizarea unor noi provizorate necesare asigurării condiţiilor de lucru pentru continuarea înlocuirii conductelor vechi, astfel încât să nu fie nevoie de întreruperea furnizării apei calde pe durata acesteia, în cadrul proiectului "Reabilitarea sistemului de termoficare urbană la nivelul municipiului Oradea pentru perioada 2009-2028 în scopul conformării la legislaţia de mediu şi a creşterii eficienţei energetice – etapa a II-a, 20,2 km reţea de transport"", arată comunicatul.

Lucrările se vor efectua în mai multe locuri din oraş, începând  din  centrală şi continuând  cu  str. Uzinelor, str. Oneştilor,  zonele intersecţiilor străzii T. Vladimirescu cu străzile W. Shakespeare, Decebal şi Roşiorilor, intersecţia str. Simion Bărnuţiu cu str. Decebal, str. Henri Coandă, str. Xenopol, intersecţia str. V. Alecsandri cu Parcul 1 Decembrie, intersecţiile str. Beiuşului cu str. Teiului şi str. Sextil Puşcariu, zona Salca, str. Leonardo da Vinci, Podul Decebal, zona intersecţiei străzilor Eminescu - Dunărea - Iorga - Bicazului, zona Parcul Traian - str. Magheru, Parcul Brătianu, zona Aquapark şi zona Dragoş Vodă.

Reluarea furnizării agenţilor termici, apă caldă de consum şi agent termic primar, se va face în două etape, după cum urmează:

- în data de 5 octombrie, ora 20, se va relua furnizarea apei calde de la punctele termice: 100 – 121, 124 – 128, 130, 131, 136, 200, 204, 206 - 210, 215, 218, 304, 308, 309, 316, 509 – 511, 516 (actualele module termice), 611 - 613 şi 910 situate în cea mai mare parte a cartierului Rogerius, în Ioşia şi parţial zona de centru(str. Republicii cu străzile adiacente până la Parcul Petofi şi str. Louis Pasteur cu străzile adiacente);

- în data de 9 octombrie, se va relua furnizarea agenţilor termici şi de la restul punctelor termice ale sistemului.   

"Ne cerem scuze consumatorilor noştri pentru disconfortul creat. Pentru informaţii suplimentare privind stadiul lucrărilor aceştia pot suna la dispeceratul de urgentă TelVerde 0 800 070 800 (număr apelabil gratuit din toate reţelele fixe şi mobile)", au mai transmis reprezentanţii Termoficare.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
2 Comentarii
Nemernicilor!
Mai nemernicilor, dinainte de ora 21:00 s-a oprit apa calda! E ok, din moment ce s-a anuntat ca Duminica, 1 oct. ora 21:30 se opreste apa calda, nu avem ce comenta... Dar intreb si eu: va apucati de lucru Duminica seara? cand voi nici in timpul saptamanii la program normal nu sunteti harnici..
Postat 01 Octombrie 2017, 21:17 de bihoreanoradean
rusine
Niste iresponsabili. In unele cartiere nu e deja apa caldă de două săptamini. Ce au facut pina acum indivizii astiaȚ Super- eroii BOLOJAN; BIRTA; MALAN se spală? O adunătura de indivizi fără minte. Rusine!
Postat 29 Septembrie 2017, 09:36 de andreimagheru

FOTO BIHOREANUL

  • Oradea tricoloră: Oraşul s-a umplut cu steaguri (FOTO)
  • Patru locuinţe în 10 zile! Peste 200 de voluntari orădeni au ridicat case pentru sărmani (FOTO)
  • Feli a încins o 'horă rock' la ERA Park Oradea (FOTO/VIDEO)
  • Mihai Neşu, la Balul caritabil organizat de notarii din Oradea pentru centrul său de recuperare: 'Fundaţia este bucuria cea mai mare din viaţa mea' (FOTO)
  • Târgul Pălincarilor: Parcul Nicolae Bălcescu s-a umplut de lume (FOTO)
  • Accident cu 5 maşini pe strada Vladimirescu (FOTO)
  • Mass-media şi istoria recentă: Jurnalişti şi istorici din trei ţări dezbat la Oradea cum devin articolele de presă istorie (FOTO)
  • A vrut, dar n-a putut! Primăria Oradea a încercat să taie mai mulţi copaci de lângă Liceul German, dar a oprit-o APM Bihor (FOTO)
  • Foaia Românească în agonie: Înfiinţat cu 65 de ani în urmă, cel mai vechi ziar românesc din Ungaria riscă să ajungă în pragul închiderii (FOTO)
  • Expoziţiile fotografilor locali şi 'înfrăţiţi' au fost vernisate de Ziua Oradiei (FOTO)

TIMP LIBER

Timp liber

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 3.8697 RON
  • 1 EUR = 4.5959 RON
  • 1 HUF = 0.015 RON