URMĂREȘTE-NE PE
MARȚI, 23 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Nu credeam că se vor putea mobiliza 15.000 de oameni în acțiunea intitulată Misiunea Grivei, prin care se cer condiții mai bune pentru câinii abandonați și pentru sterilizarea lor. Iată că inițiativele cetățenești încep să capete forță și consistență. Poate n-ar fi fost lipsit de interes să se ceară și sterilizarea stăpânilor care-și abandonează animalele de companie...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Săptămâna trecută, înainte ca lucrările de 70 milioane de euro derulate la Aeroportul Oradea să se încheie (apropo, va fi un şoc diferenţa!), suspansul privind utilitatea lor s-a risipit: CJ Bihor şi Primăria Oradea au bătut palma cu LOT şi cu HiSky.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Camera Deputaţilor a adoptat recent un proiect de modificare a legislaţiei în vigoare, prin care se prevede, în esenţă, că instanţele judecătoreşti nu vor mai putea reduce din oficiu onorariile achitate de justiţiabili avocaţilor, ci doar la cererea părţii adverse. 
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
17 Octombrie 2016, 07:33

Compania de Apă Oradea, programul săptămânal de citire a contoarelor

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

SC Compania de Apă Oradea SA îşi anunţă consumatorii că, în vederea facturării consumurilor de apă rece pentru luna octombrie 2016, citirea contoarelor de branşament se va face între orele 8.00 şi 16.00, după următorul program:

Luni, 17.10.2016

Radio citiri ORADEA: Camil Petrescu, Codrilor, Făcliei, Făgetului, Nicolae Labiş, Dinicu Golescu, Crângului, Crivăţului, Căpşunilor, Isaac Dunaevski, Lirei, Filatov, Popasului

Particulari ORADEA: Louis Pasteur de la nr. 1 la nr. 85, Salvării, Gheorghe Marinescu, Sportului, Rozmarinului, Olteniei, Ilie Cristea, Parcului, Câmpului, Recoltei, Americii, Prepeliţei, Spicului, Plevnei, Roşiorilor, Jean Calvin, Duiliu Zamfirescu, Constantin Tănase de la nr. 1 la nr. 51, Abatorului, Lucian Blaga, Micşunelelor, Gavril Muzicescu, Alexandru Vlahuţă de la nr. 50 la nr. 89, Ion Ghica, Erou Marius Cosma

CIHEI: de la nr. 164 la nr. 172/A şi de la nr. 243 la nr. 260

FUGHIU

HAIEU: de la nr. 101 la nr. 161


Marţi, 18.10.2016

Radio citiri ORADEA: Alba Iulia, Louis Pasteur, Branului, Salvării, Dimitrie Bolintineanu, Stâna de Vale, Gheorghe Marinescu, Titus Popovici, Cântăreţului, Drumul Hotarului, Rectorului, Ciucaşului, Molidului, Torentului, Cramei, Moviliţei, Dealului, Plugului, Valea Nucului

Particulari ORADEA: Mioriţei, Bicazului, Făcliei, Dinicu Golescu, Moliere, Maramureşului, Moreni, Rădăuţilor, Ştefan Simion, Crişan, Padişului, Fagurelui, Feldioarei, Făgăraşului, Ceahlăului, Nicolaus Olahus de la nr. 1 la nr. 67

CIHEI: de la nr. 155 la nr. 176 şi de la nr. 199 la nr. 225

FUGHIU

HAIEU: de la nr. 162 la nr. 203


Miercuri, 19.10.2016

Radio citiri ORADEA: Matei Corvin, Colinelor, Bartók Béla, Culegătorilor, Dâmbului, Libelulei, Rafael Sanzio, Scărişoarei, Soarelui, Stupilor, Gheorghe Doja, Arinului, Şanţului

Particulari ORADEA: Szigligeti Ede, Sankt Petersburg, Tileagdului, Episcop Sulyok István, Piaţa Rahovei, Cloşca de la nr. 1 la nr. 47, Călăraşilor, Crişului, Traian Vuia, 1907, Theodor Aman, Nicolaus Olahus de la nr. 68 la nr. 98, Albacului de la nr. 1 la nr. 41

CIHEI: de la nr. 178 la nr. 197, de la nr. 225 la nr. 236 şi de la nr. 260 la nr. 293/B

FUGHIU

HAIEU: de la nr. 302 la nr. 450


Joi, 20.10.2016

Radio citiri ORADEA: Aurel Covaci, Cardinal Alexandru Todea , Fényes Szabolcs, Aurel Pavel Banuţ, Cucului, Gheorghe Ciuhandru, Bajor Andor, Efrem Beniamin, Gheorghe Pitut, Brumei, Episcop Valerian Zaharia, Ioan Pop Reteganul, Bunyitai Vince, Episcop Ioan Alexi, Jean Jaques Rousseau, Vicar Hosszù Lászlo, Petru Hristofor, Nordului, Macului, Aron Cotruş, Martin Nexo Andersen, Teodor Neş, Caraiman, Michelangelo Buonaroti, Traian Lalescu, Lacrimioarelor, Milcovului, Vagonului, Lacul Rosu, Muncácsy Mihály, Volga, Locomotivei, Robert Owen, Zimbrului, Luminiţei, Sfântul Ladislau, Podgoria

Particulari ORADEA: Sfântul  Apostol Andrei, Dobreştilor, Ştefan Cel Mare, Bârsei, Arenei, Jimboliei, Cloşca de la nr. 48 la nr. 67, Golfului, Zlatnei, William Shakespeare, Poieniţei, Theodor Neculuţă, Comarnicului, Albacului de la nr. 42 la nr. 78, Mediaşului

Agenti economici ORADEA: Velenţa, Peţei, Depozitelor, Războieni, Căii Ferate, Rampei, Ogorului

CIHEI: de la nr. 35 la nr. 57 şi de la nr. 58 la nr. 95

FUGHIU

HAIEU: de la nr. 451 la nr. 536


Vineri, 21.10.2016

Radio citiri ORADEA: Cartier Europa

Particulari ORADEA: Barcăului de la nr. 1 la nr. 63, Magheranului, Zambilelor, Piaţa Bobâlnei, Nojoridului de la nr. 17 la nr. 21, Kiev, Meiului, Vavilov, Zorelelor, Grădina cu Fragi, Cartier Grigorescu

CIHEI: de la nr.97/B la nr. 130

OŞORHEI

Aceste programări se pot vizualiza pe pagina noastră de internet la adresa www.apaoradea.ro. Rugăm consumatorii care nu pot fi găsiţi la domiciliu în intervalul acesta orar, să ne contacteze la  numerele de telefon 0259 – 436909 sau 0259 – 435505 în vederea reprogramării citirii contoarelor.

Conducerea
SC Compania de Apă Oradea SA

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6712 RON
  • 1 EUR = 4.9758 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON