URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 29 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Primăria Oradea a decis să modifice regulamentul de salubrizare. La fel cum deja ne-a obișnuit, schimbarea s-a făcut fără o dezbatere publică serioasă. Mi se pare o greșeală strategică, pentru că despicarea firului în patru atunci când e vorba de problemele tuturor locuitorilor poate duce la soluții bune, unde mai pui că elimini din start suspiciunile și speculațiile.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oradea și Bihorul au ajuns într-o perioadă fastă, cum din perspectiva dezvoltării infrastructurii n-au mai cunoscut niciodată. Anul acesta se deschid circulației o mulțime de noi drumuri, vreo 70 de kilometri: legătura centura Oradea - Autostrada Transilvania (chiar la finele acestei săptămâni), plus centurile Sânmartin, Aleșd, Beiuș, Oșorhei, Nojorid, Sântandrei (în vară). „Miracolul” ar putea fi explicat prin faptul că 2024 e an electoral. Și, da, este! Dar, totuși, nu asta-i explicația, ci parcurgerea întregii evoluții de la germinarea la coacerea proiectelor.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Din data de 31 martie, România devine, parțial, parte a spațiului de liberă circulație Schengen, aspect care ar trebui să ne bucure, ca națiune, deoarece vine după un îndelung proces de negociere cu celelalte state ale Uniunii Europene, aspectele privind negocierea cu Austria fiind comentate pe larg în ultima perioadă.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.

Administraţia Imobiliară Oradea scoate la vânzare un pachet de spaţii comerciale centrale

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Administraţia Imobiliară Oradea scoate la vânzare un pachet de 7 spaţii cu altă destinaţie decât cea de locuinţă, situate toate în zona centrală (pe străi ca Alecsandri, Iuliu Maniu, Episcop Mihai Pavel), potrivite pentru a fi amenajate ca sedii de firmă, birouri sau spaţii comerciale

Lista spaţiilor disponibile o găsiţi mai jos:

1. Consiliul Local al municipiului Oradea prin Administratia Imobiliara Oradea cu sediul în Oradea, P-ţa Unirii nr.1, organizează licitaţie publică cu strigare pentru vânzarea spatiului cu alta destinatie decat aceea de locuinta situat în Oradea, Str. Episcop Mihai Pavel, nr. 21, ap. 6 - parter

Calendarul licitaţiei:

- în perioada 05.02.2015 - 26.02.2015 ora 900  se vor depune la Administratia Imobiliara Oradea, etaj II, camera 207 - Compartiment Spatii, documentele de calificare de către potenţialii ofertanţi, conform caietului de sarcini pus la dispoziţie de către organizatorul procedurii;

- deschiderea plicurilor cu documentele de calificare se va face la data de 26.02.2015 ora 1300, în prezenţa comisiei de vânzare şi a reprezentanţilor ofertanţilor;

- şedinţa de licitaţie publică cu strigare şi adjudecarea va avea loc la data de 26.02.2015, ora 13.30.

Pentru alte detalii va rugam sa rugam sa consultati site-ul www.oradea.ro, sectiunea - Licitatii.


2. Consiliul Local al municipiului Oradea prin Administratia Imobiliara Oradea cu sediul în Oradea, P-ţa Unirii nr.1, organizează licitaţie publică cu strigare pentru vânzarea spatiului cu alta destinatie decat aceea de locuinta situat în Oradea, Str. Episcop Mihai Pavel, nr. 18 ap.2/a, etaj

Calendarul licitaţiei:

- în perioada 05.02.2015 - 26.02.2015 ora 900  se vor depune la Administratia Imobiliara Oradea, etaj II, camera 207 - Compartiment Spatii, documentele de calificare de către potenţialii ofertanţi, conform caietului de sarcini pus la dispoziţie de către organizatorul procedurii;

- deschiderea plicurilor cu documentele de calificare se va face la data de 26.02.2015 ora 1200, în prezenţa comisiei de vânzare şi a reprezentanţilor ofertanţilor;

- şedinţa de licitaţie publică cu strigare şi adjudecarea va avea loc la data de 26.02.2015, ora 12.30.

Pentru alte detalii va rugam sa rugam sa consultati site-ul www.oradea.ro, sectiunea - Licitatii


3. Consiliul Local al municipiului Oradea prin Administratia Imobiliara Oradea cu sediul în Oradea, P-ţa Unirii nr.1, organizează licitaţie publică cu strigare pentru vânzarea spatiului cu alta destinatie decat aceea de locuinta situat în Oradea, Str. Episcop Mihai Pavel, nr. 18

Calendarul licitaţiei:

- în perioada 05.02.2015 - 26.02.2015 ora 900  se vor depune la Administratia Imobiliara Oradea, etaj II, camera 207 - Compartiment Spatii, documentele de calificare de către potenţialii ofertanţi, conform caietului de sarcini pus la dispoziţie de către organizatorul procedurii;

- deschiderea plicurilor cu documentele de calificare se va face la data de 26.02.2015 ora 1230, în prezenţa comisiei de vânzare şi a reprezentanţilor ofertanţilor;

- şedinţa de licitaţie publică cu strigare şi adjudecarea va avea loc la data de 26.02.2015, ora 13.00.

Pentru alte detalii va rugam sa rugam sa consultati site-ul www.oradea.ro, sectiunea - Licitatii


4. Consiliul Local al municipiului Oradea prin Administratia Imobiliara Oradea cu sediul în Oradea, P-ţa Unirii nr.1, organizează licitaţie publică cu strigare pentru vânzarea spatiului cu alta destinatie decat aceea de locuinta situat în Oradea, Str. Iuliu Maniu, nr. 2, ap.6 - parter

Calendarul licitaţiei:

- în perioada 04.02.2015 - 25.02.2015 ora 900  se vor depune la Administratia Imobiliara Oradea, etaj II, camera 207 - Compartiment Spatii, documentele de calificare de către potenţialii ofertanţi, conform caietului de sarcini pus la dispoziţie de către organizatorul procedurii;

- deschiderea plicurilor cu documentele de calificare se va face la data de 25.02.2015 ora 1230, în prezenţa comisiei de vânzare şi a reprezentanţilor ofertanţilor;

- şedinţa de licitaţie publică cu strigare şi adjudecarea va avea loc la data de 25.02.2015, ora 13.00

Pentru alte detalii va rugam sa rugam sa consultati site-ul www.oradea.ro, sectiunea - Licitatii.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6085 RON
  • 1 EUR = 4.973 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON