URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 29 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Primăria Oradea a decis să modifice regulamentul de salubrizare. La fel cum deja ne-a obișnuit, schimbarea s-a făcut fără o dezbatere publică serioasă. Mi se pare o greșeală strategică, pentru că despicarea firului în patru atunci când e vorba de problemele tuturor locuitorilor poate duce la soluții bune, unde mai pui că elimini din start suspiciunile și speculațiile.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oradea și Bihorul au ajuns într-o perioadă fastă, cum din perspectiva dezvoltării infrastructurii n-au mai cunoscut niciodată. Anul acesta se deschid circulației o mulțime de noi drumuri, vreo 70 de kilometri: legătura centura Oradea - Autostrada Transilvania (chiar la finele acestei săptămâni), plus centurile Sânmartin, Aleșd, Beiuș, Oșorhei, Nojorid, Sântandrei (în vară). „Miracolul” ar putea fi explicat prin faptul că 2024 e an electoral. Și, da, este! Dar, totuși, nu asta-i explicația, ci parcurgerea întregii evoluții de la germinarea la coacerea proiectelor.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Din data de 31 martie, România devine, parțial, parte a spațiului de liberă circulație Schengen, aspect care ar trebui să ne bucure, ca națiune, deoarece vine după un îndelung proces de negociere cu celelalte state ale Uniunii Europene, aspectele privind negocierea cu Austria fiind comentate pe larg în ultima perioadă.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
24 Septembrie 2012, 09:41

Sunt mândru că-s orădean!

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Da. Norocul meu este că sunt "corcitură" de român şi ungur. Păcat că nu am şi puţin sânge de evreu în mine, poate m-ar ajuta în afaceri. Sau un pic de rrom, dar asta se mai poate rezolva pe moment cu un deţ de... rom.

Oradea este casa noastră, a orădenilor. Ne tot mândrim că suntem români sau unguri, ne concurăm pe spatele istoriei, ne porcim în presă sau ca anonimi pe bloguri, dar uităm că în primul rând suntem orădeni.

Casa noastră este una medie, aerisită, nu prea aglomerată, uneori chiar premiată (Capitala Verde 2012), cu o "fundaţie" de peste 800 de ani. Alimentarea cu apă o asigură în mod "iute" Crişul, aerul condiţionat îl furnizează numeroasele parcuri şi pădurile din nordul şi sudul oraşului, doar că suntem un pic deranjaţi de miresmele venite de "ştiţi voi de unde" şi de pipa gigantică din vestul industrial.

Casa noastră este locuită de orădeni de toate coloraturile etnice, dând o puternică aură multiconfesională şi multiculturală, lucru cu care puţine oraşe se pot mândri. A avut uşa deschisă atât italienilor în cinstea cărora unul din cele patru oraşe ale Oradiei vechi s-a denumit Velenţa, evreilor care ne-au lăsat o moştenire arhitecturală imensă, dar şi romilor care au mai descompletat din recuzită.

Să nu uităm totuşi că "meşterul constructor" al casei a fost rege şi sfânt pe deasupra, lucru cu care, din nou, puţine curţi se pot mândri! Iar un alt aspect inedit al casei este că în "pivniţa" acesteia zace un "butoi" imens de apă geotermală, ce ajută la încălzirea şi la îmbăierea oştenilor săi.

Unul din atuurile casei e "haina" acesteia, decorul exterior reprezentat de multitudinea de clădiri monument, cu vechimi de până la 600 de ani, înfipte aici de meşteri italieni, austrieci, evrei, unguri şi români. Aceste "bibelouri" nu sunt de nicio naţie, sunt ale noastre, ale orădenilor. Iar unicitatea şi splendoarea acestor "veşminte" ar trebui să deschidă pofta spre mândria de a fi locuitor al acestei frumoase case!

Dacă jumătate din concitadinii mei s-ar simţi mai mândri că sunt orădeni şi ar fi prinşi de patriotism local, am avea o casă mai frumoasă, mai curată şi cu siguranţă ne-ar onora cu vizitele şi mult aşteptaţii turişti.

Ovi D. Pop
editor

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
35 Comentarii
varza a la cluuuj!
ebihoreanul.ro, esti varza a la cluuuj! de ce nu modereaza nimeni comentariile articolelor??? de ce permiteti sa apara dejectiile acestor specimene sovine la un astfel de articol? toti ratatii si turbatii cu spume la gura, cum apuca si ei la o tastatura "cu net" se apuca sa improaste in stanga si in dreapta fara jena? de ce va complaceti in aceasta situatie si nu aplicati o cenzura a bunului simt? asta lipseste celor mai multi de pe-aici: BUNUL SIMT si RESPECTUL! sa va fie RUSINE la gramada! felicitari d-le POP!
Postat 06 Octombrie 2012, 23:22 de magnovaradinum
Inca putin si...
Dragii mei Oradeni, Indiferent de sentimentele ( dupa cum vad ura ) pe care le aveti fata de unguri / romani / rromi si alte etnii prezente in Oradea ( si in Romania in general ) va spun un singur lucru: Iubiti etniile pe care le aveti in jurul vostru in prezent pentru ca in 10-15 ani va fi plin de chinezi, arabi, africani, tot ce va doriti, tot ce nu va dati voi seama ceea ce inseamna cu adevarat multiculturalism, iar atunci veti realiza ... ma .. ungurul ala / romanul ala .. manance aceleasi lucruri pe care le mananc eu, ale cam aceleasi obiceiuri, este sa zicem 90% din ceea ce sunt eu, dar cand veti realiza asta, va fi prea tarziu. Invadatorii prezentului vor avea deja temple si moschei in centrul Oradiei. Nu uitati ce v-am scris!
Postat 06 Octombrie 2012, 16:32 de Cristi
fraieri
...animal planet...ungur, roman, evreu,rrom, tequila...etc ce mai conteaa...? Oradea nu mai este cum a fost pe vremuri si atat...ce va intereseaza pe voi cine cand a venit si a plecat si cat a ramas...traiti in prezent si terminati ce prostiile...o vorba foarte adevarata...cand bati la mine la usa...nu te intreb , cine ai fost? ...doar cine esti?...nu conteaza etnia sau alte lucruri...conteaza ca sunt oameni prosti , foarte prosti ...si normali...indiferent ca-i ungur , roman , evreu ...etc.Bucurati-va de orasul nostru frumos ...si lasati oameni sa isi faca treaba...cei cu comentari negative, mai bine ati face si voi ceva pt. oras ...la fel cum incearca si D-l Pop...si nu mai vomitati pe alei in weekend...
Postat 06 Octombrie 2012, 13:43 de ungurul
ti neamu n cur
ma pish pe chelia ta, bozzzgore....
Postat 06 Octombrie 2012, 00:31 de ODP
Sunt mandru ca nu sunt anonim
Va multumesc frumos ca ati citit articolul meu. Celor care au comentat, doresc sa adresez o multumire in plus, pentru timpul acordat.
Postat 26 Septembrie 2012, 18:57 de Ovidiu Dumitru Pop
mindrii
Bishop tu scrii mindri cu doi ii (mindrii) si mai ai tupeul sa recomanzi cuiva sa citeasca o carte, vezi ce se intimpla cu prea mult Google, te timpesti....
Postat 26 Septembrie 2012, 11:27 de unu
@bishop1 care de fapt e si ...2
mah bishop, mai iesi si tu putin la aer, in natura si oxigeneaza-ti creierul ca uite cat esti de limitat si de tampit.
Postat 26 Septembrie 2012, 02:38 de september
Intrebare-sfat
@altcineva: ce fel de carti a scris tokes si unde au aparut? ca eu nu am aflat de asa ceva. Dar Google iti ofera foarte multe surse. Daca vrei - poti!!!! succes
Postat 26 Septembrie 2012, 01:02 de Bishop 2
@bishop
tu, ce carti citesti, cele scrise de tokes ? etalarile de prost gust iti apartin, bishopule...
Postat 26 Septembrie 2012, 00:44 de altcineva
Recomandare
Articolul se referea la faptul ca sunt (em) mandrii , ca traim in acest oras ! Nici de cum la aceste "etalari" de prost gust , ce arata cat de jos se poate cobori stacheta culturii . Mai cititi si altfel de istorie ! Google ne ajuta! Iar la inceputul saptaminii, cand va intreaba cineva ; " cum ati petrecut weekendul?" In locul raspunsului : " am fost la tara si ne am simtit minunat " sa puteti raspunde : ' am citit o carte si m-am simtit minunat "
Postat 25 Septembrie 2012, 21:44 de Bishop
Sunt mandru ca sunt roman !
bai pop, ai citit titlul acestui comentariului ? ia sa vedem, faceti tu si cu /bishop/ infarct ? va lasa pitpalacu' ?
Postat 25 Septembrie 2012, 17:54 de Life
adevaruri
Eu nu sunt sunt mandru ca in Oradea, orasul meu, locuiesc si indivizi de genul acestui asa zis editorialist sau al postacului /bishop/. Acesti indivizi incapabili, nu ne fac deloc cinste. ungurii, niste navalitori lihniti de foame si adusi de vant din Asia, au intrat cu japca pe teritoriile dacilor (stramosii romanilor de azi). Dupa cei doi, istoria incepe doar odata cu navalirea ungurilor. In timpul vremelnicei stapaniri austro-ungare, cand exista acel stat fals, numit hungarie mare, romanii majoritari si stapani de drept ai acestor teritorii au fost discriminati si dezavantajati pe toate caile de catre flamanzii si lacomii navalitori unguri. In final s-a facut dreptate prin alungarea navalitoilor. Problema aceasta cu ungurii nu au avut-o doar romanii. Au avut-o toate tarile din jur. Hoardele migratoare au fost zdrobite. Sunt mandru ca sunt Roman !
Postat 25 Septembrie 2012, 17:41 de Life
??????
unde dreaq l-ati gasit si pe cimpalacul asta ? cuvantul roman, il arde ? SUNT MANDRU CA SUNT ROMAN ! EU, NU UIT CA IN PRIMUL RAND SUNT ROMAN !
Postat 25 Septembrie 2012, 17:07 de 2012
hairstyles
bai, cheloo', de ce ti-ai pus ochelarii pe varful capului ? crezi ca iti mascheaza chelia ? bine ma, chiar asa e. ai nimerit-o. nu ti se vede chelia... iar despre articol, este O MIZERIE ! auzi la el, patriotism local, si ca istoria incepe cu venirea ungurilor navalitori plus alte slogane izolationisto-separatiste. pai, du-te si tu dupa ladislau "sfantu", prin ungaria
Postat 25 Septembrie 2012, 17:00 de hahahaha
hunii
pe linga separatism, segregationism, ce ziceti de autonomia pe care ne o tot flutura in fata cu santajul sau complicitatea partidelor de la guvernare, de faptul ca li se retrocedeaza judete intregi si cladiri istorice pe baza unor acte false... iar corcitura asta chelioasa vine si lalaie de patriotism local, multiculturalism si alte kkaturi de genul asta. Nu ti e rusine sa iesi in fata cu asa rahaturi? Pe cine crezi ca pacalesti?
Postat 25 Septembrie 2012, 12:38 de pt corcitura
@bishop
Ia spune mai fraiere unde erau si ce erau stramosii tai in sec.lV. I.Hr ,de cand exista dovezi istorice despre faptul ca anumite zone din actuala Oradea erau locuite. Erau toti regi sau traiau in copaci, daca existau. Stii daca existau , pe unde erau ????
Postat 25 Septembrie 2012, 08:23 de Oradean
Calul migrator
Istoria e veche, mult mai veche decat o stiti voi, si nu incepe odata cu venirea triburilor migratoare barbare,necivilizate,nespalate din fundul Asiei. Istoria o ai sau nu o ai, ea nu incepe nici in anii 60-65 si nici nu te poti numi european doar pt.ca asa vrei tu. Iar tu Io dute si scuturati hainele ca inca miros a besini de cal migrator si nu uita ca tu esti un ratat si rebut asiatic, si cititi istorie si vizitati muzee ca altfel muriti prosti.
Postat 25 Septembrie 2012, 08:12 de Dan
Sunt mandru , ca sunt oradean
Felicitari pentru articol dle Ovi D.Pop. Sunt oradean get beget si am fost crescut in spiritul oradean ce inseamna prietenia si multiculturalitatea intre toti cetatenii acestui oras. In acest spirit am educat si pe copii mei. De acest spirit duc o lipsa profunda cei care s-au stabilit in acest oras incepand din anii 60-65. Ei s-au stabilit pe aceste meleaguri ca straini obiceiurilor oradene si nici n-au facut ceva, ca sa inteleaga specificul acestui oras, ca istorie, cultura, convietuire. Orasul nostru, da a fost imtemeiat de Regele Sf. Ladislau , nu de un sef de trib de pe Salca sau din Baile Felix. restul sunt povesti la gura sobei. Ca se numeste Nagyvarad, iar mai tarziu (de cca 150 de ani) Oradea, sau Groswardain , spun documentele istorice. Nu, postacii semidoc nu pot schimba aceste fapte. Da, sunt mandru si de trecutul si de perspectiva viitorului orasului nostru .
Postat 25 Septembrie 2012, 08:02 de Bishop
@Oradean
Bravo motule si tu ai invatat istorie de la elena nebunu ceausescu mai bine du te si spala opinciile ratatule.
Postat 25 Septembrie 2012, 07:32 de Io
ce vorbesti
Antisemit prost ce esti.
Postat 25 Septembrie 2012, 07:23 de Gilman
@ pandele
Frustrati sunteti tu si "corcitura" asta(el se autodefineste astfel). Asta e Oradea (nicidecum, nagyvarad, etc).
Postat 24 Septembrie 2012, 20:43 de book
Istoria=Epoca Pietrei,Bronzului,Fierului... i,
Referitor la acel asa zis "mester constructor" "rege sfant" "lucru cu care,din nou,putine curti se pot mandri"as avea de spus urmatoarele : 1)Acel rege sfant Ladislau l (n.1040 Cracovia, d.1095 Nitra) inmormantat la Somogyvar si mutat la Oradea in 1113 si al carui mormant nu se stie unde este,probabil credinciosii au baut prea mult la inmormantare si au uitat locul, nu putea fi "mester constructor" la acea data doar eventual de corturi. 2)Despre faptul ca "putine curti se pot mandrii" cu un asa constructor,sa fim seriosi deoarece Europa cu istoria ei veche de mii de ani si constructiile ei marete din acea perioada nu poate fi comparata nici in gluma cu cele construite in perioada lui Ladislau l. 3)Radacinile orasului Oradea dateaza din sec lV.i.Hr si sunt in zona Salca si Baile Felix.
Postat 24 Septembrie 2012, 16:44 de Oradean
urbis et orbis
Eram mandru si eu cand am citit articolul dar mi-a trecut cand am parcurs comentariile, dominate de spiritul gibonian al eternului comentator gibon[il gasiti in dex la cuvantul gibon, inventat de el]. Stiu ca vorbesc singur, dar o scriu sa recitesc peste 10 ani, cand poate majoritatea postacilor care-si deverseaza frustrarile dobandite prin alcool, chiul si indiferenta o sa apuce sa citeasca istorie si apoi s-o mai si inteleaga. Frumos oras, Oradea, pacar ca e locuit!
Postat 24 Septembrie 2012, 15:26 de pandele
m
eu sunt mandru ca sunt ''un mandru roman''...el e mandru ca e ''corcit''...toata lumea e ''mandra''...ei, aici e problema adevarata, mandria bat-o vina...trageti voi concluzia, mandrilor...in rest, Oradea...exista.
Postat 24 Septembrie 2012, 13:54 de marcell
Oradea
e un oras in care, printre altele, iredentismul unguresc traieste si colcaie ! o stim cu totii. i-am vazut si ii vedem cum incearca pe diferite cai sa ia ceea ce nu le apartine.
Postat 24 Septembrie 2012, 11:51 de mda
este un oras care respecta moralitatea
eu nu sunt mandru ca sunt Oradean, Oradea e plina de hotii, evazonisty si violatori, mi e rusine de valoarea morala a orasului, sper ca moartea sa faca curatenie cat mai repede, amin! ca Panorama este frumoasa Oradea dar ca suflet urban este un iad pe pamant.
Postat 24 Septembrie 2012, 11:36 de un oras frumos
@pistike
ai vazut ce au zis si ungurii aia care sunt intelectuali si se considera capii comunitatii lor, din SM.
Postat 24 Septembrie 2012, 11:30 de com
Oradean si LOL
bine spus. clar si la subiect.
Postat 24 Septembrie 2012, 11:24 de @istoric
ladislau regele ungurilor navalitori
tu sa te compatimesti pe tine si pe acest o. pop. trebuia sa veniti voi cu tampeniile voastre despre regele ungurilor, ladislau. wsm, de capetele voastre. de fapt asta e mesajul. ca unii sunt mai egali decat altii si bla, bla, bla....
Postat 24 Septembrie 2012, 11:18 de @istoric
va compatimesc
Nici acum n-ati inteles mesajul! E foarte trist. Ii compatimesc pe toti antevorbitorii mei. N-o sa intelegeti niciodata specificul acestui oras. Nici nu sunteti oradeni adevarati! Felicitari Ovi Pop
Postat 24 Septembrie 2012, 10:57 de istoric
Sunt mândru că înţeleg mai multe decât Ovi Pop
Mie îmi e ruşine că Oradea mea este condusă de un gibon !?! Oraş plin de mizerie (numai să ieşi din zona centrală şi te apucă dracii), oraş scos de pe harta Europei (au ajuns investitori de talie medie şi mică să aibă birouri în primărie, că altfel nu vin cu afacerile lor), oraş "ilogic" care este întodeauna "contra" a ce ce se întâmplă în restul ţării, oraş de retrocedaţi ilegal (clădiri şi terenuri ajunse pe mâna samsarilor imobiliari, unguri şi români deopotrivă, că evreii au emigrat de mult), oraş al promisiunilor unui primar care uită ce a declarat cu ceva timp în urmă, etc, etc.
Postat 24 Septembrie 2012, 10:53 de MăriaPrim
propaganda ungureasca, mascata si ieftina
alo, nenea, stii povestea aia cu parul destept ? hai sa te intreb altceva. tu, la care biserica umbli, la reformati (catolici) sau ortodocsi ? intreb asa din curiozitate, ca de "povesti", esti bun.... auzi si la nenea asta, "mesterul constructor", "rege si sfant". De ce a fost "sfant", pt ca i-a discriminat pe romanii majoritari, stapani de drept ai acestor pamanturi ?
Postat 24 Septembrie 2012, 10:41 de LOL
Nu-s mandru!
Eu nu sunt mandru deloc ca sunt oradean, defapt sunt mandru ca m-am mutat din acest oras imbacsit de mirosuri, poluare si sufocat de tigani care stau in intersectii si parcuri si agreseaza oameni, maiales batrani, iar politia sta si doarme in birouri si se cearta de apar prin ziare, iar Bolojan sta lejer acasa la el ca este bine pazit si nimeni nu atenteaza la viata lui. Sfatul meu este sa iesiti in afara oraselor si veti vedea ca sunteti mult mai liberi si mai insiguranta. Sper ca Oradea sa ajunga la un momentdat intradevar un oras placut sigur, in care politia sa stea in parcuri si pe strazi si nu in birouri!
Postat 24 Septembrie 2012, 10:25 de The Kings
Cica, patriotism local si alte baliverne spuse de o "corcitura" (expresia ii apartine)
:) vorbeste si asta ca sa se auda vorbind. ce te faci cu ungurii tai care voteaza pe criteriu etnic ? Dar de separatism si segregationism inclusiv in scoli, incepand de la clasele primare, ce zici, tataie ?
Postat 24 Septembrie 2012, 10:21 de Oradean
amestec...
Bozgoru ăla bătrân de la Satu Mare avea dreptate. Trebuie interzis amestecul românilor cu ungurii. Fiecare cu ce are...... Cine se amestecă conştient, cu urmaşii degeneraţi ai tribului acela de huni jefuitori/asasini, care tâlhărea în lung şi-n lat prin Europa cu vreo mie de ani în urmă ??? Restu e cancan şi propagandă ieftină aşazis pacifistă...... Nu va fi cu adevărat pace, pînă cînd nu vor pleca din Europa, spre Asia sau spre tărâmul umbrelor
Postat 24 Septembrie 2012, 10:17 de pistike
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6085 RON
  • 1 EUR = 4.973 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON