URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 25 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Nu credeam că se vor putea mobiliza 15.000 de oameni în acțiunea intitulată Misiunea Grivei, prin care se cer condiții mai bune pentru câinii abandonați și pentru sterilizarea lor. Iată că inițiativele cetățenești încep să capete forță și consistență. Poate n-ar fi fost lipsit de interes să se ceară și sterilizarea stăpânilor care-și abandonează animalele de companie...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oricât ar fi de digitalizată lumea și plin internetul de informații despre tot felul de locuri, inclusiv în imagini, nimic nu se compară cu plăcerea călătoriei, fie ea cât de scurtă, pentru a le vedea cu propriii ochi. Iar când de plăcerea asta vor avea parte sute, poate mii de copii de la țară, dintre care mulți nu au ieșit din comuna lor ori au ajuns în cel mai bun caz până în cel mai apropiat orășel, cu atât e mai meritorie orice inițiativă care îi ajută să capete această experiență, totdeauna de neuitat dacă e prima.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Camera Deputaţilor a adoptat recent un proiect de modificare a legislaţiei în vigoare, prin care se prevede, în esenţă, că instanţele judecătoreşti nu vor mai putea reduce din oficiu onorariile achitate de justiţiabili avocaţilor, ci doar la cererea părţii adverse. 
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
27 Martie 2017, 12:38

RER distribuie saci galbeni

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

În această săptămână, operatorul licenţiat de salubritate RER Ecologic Service va împărţi orădenilor care stau la case noi role cu saci galbeni, destinaţi colectării fracţiei uscate.

Distribuirea celor 18.000 role se va face în zilele de marţi şi joi, odată cu colectarea deşeurilor menajere. Rolele vor fi înmânate orădenilor care sunt găsiţi la domiciliu sau lăsate în cutiile poştale ori aruncate peste gard celor care nu vor fi de faţă la golirea pubelelor.

Fiecare rolă conţine 25 de saci de unică folosinţă, în care orădenii trebuie să arunce exclusiv deşeurile care pot fi reciclate: hârtii, cartoane, deşeuri din metal precum doze de băuturi, cutii şi capace din aluminiu şi resturi plastice, cum sunt pungile, flacoanele de detergenţi ori săpun lichid, pet-uri, paharele de iaurt şi smântână, precum şi ambalajele tip tetrapak, cutii pentru lapte ori suc.

Pentru eficienţa colectării selective, cartoanele aruncate în saci trebuie pliate şi legate, iar PET-urile şi dozele de băutură trebuie strivite, aşa încât să ocupe mai puţin loc atât în saci, cât şi în utilajele care îi transportă spre staţia de sortare.

Toate rolele vor fi distribuite gratuit, la fel ca în precedentele acţiuni similare iniţiate de RER, care asigură de altfel, tot gratuit, şi colectarea reciclabilelor.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6567 RON
  • 1 EUR = 4.9761 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON