URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 28 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Primăria Oradea a decis să modifice regulamentul de salubrizare. La fel cum deja ne-a obișnuit, schimbarea s-a făcut fără o dezbatere publică serioasă. Mi se pare o greșeală strategică, pentru că despicarea firului în patru atunci când e vorba de problemele tuturor locuitorilor poate duce la soluții bune, unde mai pui că elimini din start suspiciunile și speculațiile.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oradea și Bihorul au ajuns într-o perioadă fastă, cum din perspectiva dezvoltării infrastructurii n-au mai cunoscut niciodată. Anul acesta se deschid circulației o mulțime de noi drumuri, vreo 70 de kilometri: legătura centura Oradea - Autostrada Transilvania (chiar la finele acestei săptămâni), plus centurile Sânmartin, Aleșd, Beiuș, Oșorhei, Nojorid, Sântandrei (în vară). „Miracolul” ar putea fi explicat prin faptul că 2024 e an electoral. Și, da, este! Dar, totuși, nu asta-i explicația, ci parcurgerea întregii evoluții de la germinarea la coacerea proiectelor.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Din data de 31 martie, România devine, parțial, parte a spațiului de liberă circulație Schengen, aspect care ar trebui să ne bucure, ca națiune, deoarece vine după un îndelung proces de negociere cu celelalte state ale Uniunii Europene, aspectele privind negocierea cu Austria fiind comentate pe larg în ultima perioadă.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
26 Martie 2014, 11:59

Oraş în primenire: Încă o lună de curăţenie generală în Oradea, în cadrul campaniei de primăvară

Oraş în primenire: Încă o lună de curăţenie generală în Oradea, în cadrul campaniei de primăvară GRATIS. Particularitatea campaniilor de curăţenie generală ale RER Ecologic Service este că societatea colectează gratuit deşeurile de tot felul ale orădenilor. O ocazie numai bună pentru ca aceştia să scape de vechiturile voluminoase fără a scoate niciun leu din buzunare
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Până la Paşti, oraşul trebuie să fie curat lună şi bec! Este dezideratul municipalităţii şi al operatorului licenţiat de salubritate, RER Ecologic Service, care îi îndeamnă pe orădeni să profite de cele patru săptămâni rămase din campania de curăţenie generală de primăvară.

Orădenii pot să arunce deşeurile voluminoase ori vegetale în containerele pe care RER Ecologic Service le amplasează în oraş, în sectorul în care este programată colectarea acestora. Ca urmare, cetăţenii nu trebuie decât să urmărească programul campaniei şi să se pună pe măturat!

Containere peste tot

A treia săptămână a campaniei de curăţenie a început pe 24 martie. În cele şapte zile, containerele RER Ecologic Service pentru colectarea deşeurilor voluminoase vor fi amplasate în perimetrul delimitat de cartierul Tineretului, străzile Clujului, Dragoş Vodă, Mareşal Averescu, Centrul Civic, Gheorghe Costaforu, Parc 22 Decembrie, Ronald Regan, Thurzo Şandor, Ogorului şi cartierul Grigorescu. În total, vor fi 35 de containere răsfirate pe diferite străzi din acest sector, îndeosebi în intersecţii.

"Orădenii pot afla amplasamentele containerelor de pe site-ul Primăriei, www.oradea.ro, de pe al nostru, www.reroradea.ro sau, dacă nu au acces la internet, sunând la dispeceratul societăţii, la numărul de telefon 0259-433.195", spune Ionel Ban, director de producţie al RER Ecologic Service.

În tot oraşul

În cadrul campaniei de curăţenie generală, orădenii pot arunca în containere obiecte de uz casnic şi gospodăresc de dimensiuni mai mari (piese de mobilier, mochete, biciclete, materiale textile, uşi, geamuri etc.), dar şi resturi vegetale rămase în urma toaletării şi igienizării curţilor şi grădinilor. Muncitorii RER Ecologic Service vor goli, gratuit, toate aceste recipiente, iar apoi le vor muta pe alte străzi ale oraşului, în care va continua campania.

Între 31 martie şi 7 aprilie, campania se va muta în perimetrul delimitat de Podul Decebal şi străzile Eroul Necunoscut, Berzei, Olimpiadei, Piaţa Bucureşti, Podul Theodor Neş, Izvorului, Ecaterina Teodoroiu, Louis Pasteur, Gheorghe Doja, Aleea Ştrandului, Făcliei, Podgoria, Libertăţii şi Emilian Mircea Chitul.

În cea de-a cincea săptămână, între 7-14 aprilie, campania se va derula în sectorul delimitat de străzile Berzei, Olimpiadei, Moldovei, Şelimbărului, Podului, Ştefan cel Mare, Bihorului, Oncea, Matei Corvin, Vămii, Rectorului şi Episcopia. Ultima săptămână a curăţeniei generale, între 14 şi 22 aprilie, va viza perimetrul dintre Podul Decebal şi străzile Decebal, Corneliu Coposu, Transilvaniei, Borşului, Ovid Densuşianu şi promenada malului drept între Ovid Densuşianu şi pod Decebal.

Amenzi pentru "clandestini"

Indiferent de zona în care locuiesc, orădenii trebuie să respecte o singură regulă în perioada campaniei: să arunce deşeurile doar în containere, nu pe lângă. După ce curăţenia generală se va încheia, abandonarea deşeurilor pe domeniul public al Oradiei va fi strict interzisă, contravenienţii prinşi că aruncă gunoaie pe străzi putând fi sancţionaţi de agenţii Poliţiei Locale, conform Hotărârii de Consiliu Local 386/2009, cu amenzi între 1.500-2.000 lei.

Întrucât aceeaşi hotărâre obligă orădenii să îngrijească şi spaţiile verzi din jurul blocurilor ori caselor în care locuiesc, inclusiv locurile de parcare pe care le au în folosinţă, Primăria şi RER Ecologic Service le recomandă să profite de campania de curăţenie, să deretice şi aceste zone şi să lase deşeurile în containerele anume amplasate. Iar dacă toţi vor dovedi că sunt gospodari, oraşul va putea întâmpina sărbătoarea Paştelui cum se cuvine, în deplină curăţenie...

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5892 RON
  • 1 EUR = 4.971 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON