URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 19 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Dacă te iei după iubitorii de clorofilă, în Oradea s-a defrișat în ultimii ani o suprafață egală cu jumătate din Pădurea Amazoniană. De la Primărie ți se va spune că în ultimii 10 ani abia au dispărut doi copaci și o creangă, și aceea din cauza furtunii de anul trecut...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Săptămâna trecută, înainte ca lucrările de 70 milioane de euro derulate la Aeroportul Oradea să se încheie (apropo, va fi un şoc diferenţa!), suspansul privind utilitatea lor s-a risipit: CJ Bihor şi Primăria Oradea au bătut palma cu LOT şi cu HiSky.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 21 martie a fost publicată în Monitorul Oficial al României Legea nr. 58/2024 prin care se aduc modificări atât legii speciale cu privire la sancționarea traficului de droguri, cât și codului penal.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
14 Iulie 2015, 13:52

Oradea scapă Clujul! Groapa de gunoi a oraşului va prelua zilnic câte 25 de camioane cu deşeuri din Cluj-Napoca

Oradea scapă Clujul! Groapa de gunoi a oraşului va prelua zilnic câte 25 de camioane cu deşeuri din Cluj-Napoca PE ALESE. Primele transporturi de gunoaie colectate în Cluj vor fi depozitate la Oradea începând de miercuri. "Chiar dacă este vorba de o cantitate de 9.000 de tone, se va depozita mult mai puţin. Vom pune în funcţiune o bandă de sortare pe care se vor selecta toate materialele reciclabile", spune directorul tehnic al Eco Bihor, Istvan Szentes
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Câte un transport cu gunoaie tot la 57 de minute, 25 de camioane pe zi, 3.000 de tone de deşeuri pe lună. Începând din 15 iulie, municipalitatea Cluj-Napoca îşi va depozita gunoaiele, timp de trei luni, la groapa Oradea.

"Camioanele vor sosi la intervale regulate, conform unui program. Transporturile vor ocoli oraşul pe şoseaua de centură şi vor ajunge la groapa de gunoi dinspre Borş, pentru a nu provoca niciun deranj în cartierul Episcopia", explică primarul Ilie Bolojan.

Primărie, caut groapă ecologică!

Primăria Cluj-Napoca îşi va transporta deşeurile menajere şi stradale cale de 151 kilometri, până la Oradea. Municipalitatea de pe Someş a rămas fără alte soluţii după ce, pe 25 iunie, Garda de Mediu a închis vechea groapă de gunoi de lângă aeroportul Avram Iancu, singura din judeţ.

Întrucât Consiliul Judeţean Cluj, care plănuia construirea unui sistem integrat de colectare a deşeurilor, n-a reuşit să amenajeze alt deponeu în timp util, municipalitatea a trebuit să se descurce singură. Ca o soluţie de avarie, firmele de salubritate au transportat o vreme gunoaiele aproape 100 kilometri până la Alba Iulia. Din 14 iulie, însă, va fi închisă şi groapa de aici, din acelaşi motiv: este neconformă normelor UE.

"Nu ne primeşte aproape nimeni pentru că volumul gunoaielor de la Cluj este foarte mare. Este cea mai dificilă problemă pe care o am", s-a plâns primarul Emil Boc (foto) presei clujene.

Soluţia orădeană

În plină criză, săptămâna trecută Boc a cerut ajutorul omologului orădean. "M-a sunat domnul Boc şi m-a rugat să ajutăm municipalitatea într-o problemă care ţine de gestionarea deşeurilor. În condiţiile în care nu ne obligă cu nimic, am acceptat ca acestea să fie depuse la Oradea, ca o soluţie temporară", spune Ilie Bolojan (foto).

Firmele de salubritate din Cluj-Napoca vor aduce la Oradea gunoaiele nesortate şi vor achita aceleaşi tarife ca societăţile bihorene. Contractele semnate de acestea cu Eco Bihor, care administrează deponeul, sunt încheiate pe trei luni şi vizează o cantitate totală de 9.000 tone de deşeuri municipale. În timpul astfel câştigat, Consiliul Judeţean Cluj va trebui să pună bazele unui deponeu ecologic în care să adune gunoaiele din tot judeţul vecin.

"Dacă până la expirarea termenului Primăria clujeană nu va fi găsit o soluţie locală, probabil că vom prelungi termenul cu încă o lună, dar în niciun caz mai mult", spune Bolojan.

Sortate şi valorificate...

Deşi până la jumătatea lunii octombrie la Oradea vor fi aduse nu mai puţin de 2.325 de camioane cu deşeuri, reprezentanţii Eco Bihor spun că au situaţia sub control. "Ţinta noastră este să depozităm o cantitate cât mai mică, prelungind viaţa deponeului. Vom sorta deşeurile preluate, iar cele din fracţia uscată - sticlă, plastic, metal - vor fi revalorificate. Hârtia şi alte materiale uşoare vor fi incinerate la fabrica de ciment, ceea ce este tot o valorificare, iar din deşeurile vegetale vom face compost", spune directorul tehnic Istvan Szentes.

Conform contractului, la Oradea vor fi aduse doar deşeurile municipale. "Vom verifica fiecare transport. Nu vom prelua deşeuri industriale şi nimic din ce nu este în contract", zice Szentes.

Reprezentantul Eco Bihor afirmă că, la 5 ani de la darea în folosinţă, cea de-a doua celulă de depozitare, cu o suprafaţă de 4 hectare, se apropie de un grad de umplere de 70%, fapt pentru care firma oricum urma să planifice amenajarea celei de-a treia. "Lucrările ar trebui să înceapă în vara anului viitor. Probabil le vom începe mai repede, dar numai ca măsură de precauţie, nu pentru că vom prelua şi deşeurile din Cluj Napoca", spune directorul Eco Bihor.

Groapa ecologică de gunoi din Oradea are 24,7 hectare şi va cuprinde în final şase celule, deservind în prezent toată Zona Metropolitană Oradea, iar curând întregul judeţ Bihor. Până atunci, însă, iată că a ajuns interjudeţeană...

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
1 Comentariu
in principu
"in principiu nu ne obliga la nimic" - pai bai primaru' lu' peste, cum sa te oblige atata timp cat tu preiei gunoaiele la acelasi pret ca de la oradeni. Trebuia sa-i taxezi dublu, triplu daca tot nu-i obligi sa le sorteze! Adica in Oradea dulaii stau la panda ca sa-i amendeze pe cei ce nu sorteaza si noi acceptam toate mizeriile clujenilor de dragul de a fi 'eco'. Rusine bolojane ca-ti bati joc de Oradea si de oradeni.
Postat 15 Iulie 2015, 09:38 de User anonimizat
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6625 RON
  • 1 EUR = 4.9763 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON