Oradea ieri, Oradea azi: De ce era descris oraşul, în 1932, ca un "Pompei românesc"

1932. Oradea, un Pompei românesc

În februarie 1932, în publicaţia bucureşteană „Realitatea ilustrată”, ziaristul Sandu Vornea a relatat o vizită făcută la Oradea, într-un amplu reportaj intitulat „La marginile ţării aveţi ceva de declarat?”. Vornea descrie în detaliu pustietatea de pe străzile Oradiei, „un oraş ce moare”, spre care „pleci după multe pregătiri şi ezitări, cum ai pleca în colonii”.

„Criză, fireşte, criză neagră, dar mai e ceva. Oradea decade ca toate acele oraşe de la graniţă, înfloritoare odinioară, fiindcă erau în centrul ţării, dar care acum au rămas centre... periferice”.

Ziaristul notează că „în superbele cafenele cu aspect vienez, doi-trei clienţi moţăe solitari”, „draperiile roşii s-au decolorat, orchestrele au amuţit”, iar vemurile în care trebuia să strigi de mai multe ori după un chelner au apus demult, căci acum aceştia depăşeau numeric clienţii. În centrul oraşului, aceeaşi atmosferă: magazine fără muşterii şi comercianţi care căutau tot felul de trucuri pentru a-şi vinde mărfurile.

Un exemplu notat este cel al unui banal atelier de reparat încălţăminte, dar care avea o reclamă de „Clinică de ghete”. Ziaristul ironizează fin situaţia, spunând că se aşteaptă să vadă la Oradea chiar şi un „institut de chirurgie pingelească”.

1932. Marele exod la cumpărături

O parte însemnată a reportajului este relatarea vizitei în vama Episcopia Bihor, locul unde începea ceea ce Vornea numeşte „exodul spre Budapesta”. Asta pentru că ungurii făceau propagandă în Oradea ca cetăţenii să viziteze capitala ţării vecine, oferind călătorii la preţuri de nimic, doar ca să-i facă pe orădeni să-şi cheltuie banii acolo.

În vama Episcopia puteai găsi uneori grupuri mari de români care luau trenul de Budapesta, pentru a-şi cumpăra haine şi încălţăminte de acolo. Pentru asta oamenii strângeau bani chiar şi un an întreg, mai scrie Vornea, care le deconspira şi tehnica prin care fentau taxele vamale pe marfa cumpărată: bihorenii mergeau la Budapesta răpciugos îmbrăcaţi, iar la întoarcere purtau hainele noi. Pe cele vechi le aveau ca bagaj, dar nimeni nu punea taxă pe zdrenţe

În finalul articolului, Vornea prezintă însă o vamă pustie şi fără încălzire, ca pe o rea prevestire: „Trăim parcă o scenă de suprem final: se spune că lumea va pieri prin îngheţarea pământului. Poate că această vastă nemişcare prin îngheţ general a început din sala de revizie de la vama Episcopia”.