![]() | ![]() |
![]() | Ediția tipărită
| ![]() |
![]() | ![]() |
![]() |
![]() | ![]() |
![]() | Părerea noastră
| ![]() |
![]() | ![]() |
![]()
Folclor de Mircea Chirilă Jolţârleanul Botus Traseisticus este denumirea ştiinţifică a unui animal politic specific României, o corcitură între peştele sanitar care mănâncă rahatul de pe fundul acvariului şi gibonul cu creier mic care se bate cu pumnii-n piept. ![]() Zic şi eu de Adrian Criş Partea tristă e că pe meleagurile noastre n-a nins ioc, partea bună e că nici n-am riscat să vină Boc să ne salveze cu lopăţica! Scăpat ca prin urechile acului de o demisie de onoare după ce Curtea Constituţională i-a desfiinţat comasarea alegerilor pentru care, sărăcuţul, îşi asumase Răspunderea, titanul din Răchiţele camuflat în civilie ca "prof.univ.dr. în Drept Constituţional" şi-a găsit scăparea taman în iadul alb. |
![]() | ![]() |
![]() | Newsletter
| ![]() |
![]() | ![]() |
![]() |
![]() | ![]() |
![]() | Magazin
| ![]() |
![]() | ![]() |
![]() | Arhitectul elveţian Gerd Niemoeller a gândit o căsuţă ieftină, de 36 de metri pătraţi şi 800 de kilograme, realizată din hârtie reciclată, tratată cu răşină.
Monica Gabor, fostă Columbeanu, a pozat pentru o campanie a celebrei organizaţii de protecţie a animalelor, PETA, alături de alte modele. Monica a declarat că nu a primit bani pentru campanie.
Spărgătorul de bănci Attila Ambrus, provenit din România şi devenit cunoscut în Ungaria şi în străinătate ca "Banditul Whiskey", a fost eliberat din puşcărie după zece ani petrecuţi după gratii.
|
![]() | ![]() |
![]() | Spune ce crezi
| ![]() |
![]() | ![]() |
Credeţi că numeroasele proteste în stradă la Oradea şi în toată ţara vor avea vreun efect? sau vezi rezultatele
|
![]() | ![]() |
![]() | Premiile lui Bihorel
| ![]() |
![]() | ![]() |
![]() | Am trăit s-o vedem şi pe asta. Şefii Poliţiilor din zona Beiuşului, în frunte chiar cu mai marele Poliţiei Municipiului Beiuş, comisarul Remus Indrei, au fost trecuţi la munca de jos. Adică la dirijat circulaţia. Şi nu oriunde, ci în nămeţii din Vârtop, la minus enşpe grade.
După cum Bihorel anunţa de săptămâna trecută, studenţii orădeni şi-au făcut un ziar online, "Studentocraţia", redactorul-şef al acestuia, Adina Ciriblan, motivând că jurnaliştii profesionişti scriu doar de rău despre junii de la Sorbonică. Bihorel a despicat însă iţele: Adina e nimeni alta decât iubita liderului studenţilor orădeni, Răducu Şerbănescu, şi el membru în redacţia "Studentocraţiei", considerat o simplă marionetă a fostului lider, Adrian Dume, acum asistent universitar.
Devenit vedetă porno naţională, după ce presupusa amantă, pe care a agăţat-o pe un site de matrimoniale, i-a distribuit prin tabloide pozele ce-l arătau ba din spate în fundul gol, ba din faţă cu "cucul" la vedere, iubăreţul sexagenar Ioan Pantea, directorul adjunct al Casei de Pensii Bihor, s-a pensionat pâş-pâş, "pe burtă".
|
![]() | ![]() |
![]() | De știut
| ![]() |
![]() | ![]() |
![]()
Bihoreanul de Mircea Dumitrescu Pancreatita cronică se poate manifesta sub forma unor episoade de inflamaţie acută survenite pe un pancreas anterior afectat, sau ca o afectare cronică, cu durere sau fenomene de malabsorbţie persistente. ![]() Avocatul Bihoreanului de Mircea Ursuta La propunerea Ministerului Justiţiei, Guvernul a aprobat în şedinţa de miercuri, 25 ianuarie, proiectul Legii pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă sesizând Parlamentul pentru dezbaterea proiectului. Termenul prevăzut în proiectul de lege pentru intrarea în vigoare a noului Cod de procedură civilă este 1 iunie 2012. |

Punctele de forţă ale unei localităţi sunt gara, aeroportul ÅŸi piaÅ£a centrală. Dacă primele două sunt poarta de intrare care îi formează vizitatorului o primă impresie, cea de-a treia este cartea de vizită care îi fixează imaginea făcută. Iar judecând după asta, Oradea nu are o faţă prea prezentabilă!
Pentru a reda zonei centrale a oraÅŸului strălucirea de odinioară, municipalitatea vrea să investească 4 milioane de euro din fonduri europene în reabilitarea pieÅ£elor Unirii ÅŸi Ferdinand.
La refăcut!
AngajaÅ£ii DirecÅ£iei Dezvoltare Durabilă din cadrul Primăriei lucrează de zor la un proiect vizând atragerea de fonduri pentru reabilitarea pieÅ£elor Unirii ÅŸi Ferdinand din zona centrală a oraÅŸului. "Cele două pieÅ£e au de zeci de ani un aspect neîngrijit, începând de la corpurile de iluminat public ÅŸi terminând cu mobilierul urban, iar acest lucru trebuie să se schimbe", spune Marcel BoloÅŸ (foto), ÅŸeful DirecÅ£iei.
Directorul estimează costurile cu reabilitarea celor două pieÅ£e din zona centrală la circa 4 milioane de euro ÅŸi spune că proiectul va fi depus spre finanÅ£are prin AgenÅ£ia de Dezvoltare Regională Nord-Vest în cel mult o lună. Acesta vizează reabilitarea infrastructurii pieÅ£elor, de la reÅ£ele de utilităţi până la drumuri ÅŸi pavaje, reamenajarea zonelor verzi astfel încât vegetaÅ£ia să nu acopere faÅ£adele clădirilor, reabilitarea statuilor existente ÅŸi amplasarea de fântâni arteziene cu jocuri de apă.
Se caută soluţii
Pentru a-ÅŸi recăpăta farmecul de odinioară, cele două pieÅ£e vor fi refăcute după planurile de la începutul secolului XX. "Am organizat deja licitaÅ£ie pentru un studiu de soluÅ£ii pentru reamenajarea celor două pieÅ£e. Acesta va trebui să ne spună tot, de la modul în care se va face acoperirea carosabilului, cu pavaj sau dale, până la zonele de acces exclusiv pietonal", zice managerul de proiect Dumitru Sim (foto), ÅŸeful biroului Turism, Cultură ÅŸi Regenerare Urbană din cadrul DirecÅ£iei de Dezvoltare Durabilă.
FuncÅ£ionarul spune că studiul va recomanda inclusiv cum trebuie să arate spaÅ£iile verzi. "Este aberant ca tot felul de arbuÅŸti să acopere faÅ£adele celor mai frumoase clădiri din oraÅŸ. În urmă cu câÅ£iva ani, când o conferinţă a reunit la Oradea cei mai buni urbaniÅŸti din Europa, aceÅŸtia ne-au ÅŸi întrebat: Ce caută pădurea aceasta aici?", relatează Sim.
Pentru a-ÅŸi recăpăta strălucirea de pe vremuri, în scuarurile din zona centrală vor fi amenajate grădini în stil baroc ÅŸi secession. În ton cu arhitectura oraÅŸului ÅŸi parfumul său iniÅ£ial...
NUMAI PENTRU PIETONI
Accesul tuturor vehiculelor interzis!
Reamenajarea pieÅ£elor din zona centrală a Oradiei face parte dintr-un proiect mai ambiÅ£ios al DirecÅ£iei Dezvoltare Durabilă de amenajare a unei artere pietonale pe direcÅ£ia străzii Republicii, PiaÅ£a Ferdinand, PiaÅ£a Unirii, strada Vasile Alecsandri, cu ieÅŸire la Catedrala Episcopală Ortodoxă prin Parcul 1 Decembrie. "Oradea va fi cu adevărat un oraÅŸ turistic atunci când în faÅ£a Teatrului de Stat sau pe strada Vasile Alecsandri vor exista terase de la care turiÅŸtii vor putea admira oraÅŸul în liniÅŸte", spune Dumitru Sim.
Principala provocare a acestui proiect stă în devierea circulaÅ£iei astfel încât zona centrală a oraÅŸului să rămână pietonilor fără a îngreuna traficul ÅŸi aÅŸa sufocant din municipiu.

Primăria îndeamnă orădenii să cureţe zăpada din faţa caselor
Întâlniri separate, probleme comune: Antal şi Ionescu le-au făcut promisiuni similare universitarilor
Orădenii sunt chemaţi să dezbată bugetul local
Dispar orădenii! Recensământul arată că numărul locuitorilor municipiului a scăzut la 183.000
Antal către medicinişti: Nu vă rog să mă votaţi, ci să veniţi la vot (FOTO)Toate articolele scrise de Dan Simai
| amintirile ma rascolesc [08.09.2010, 20:55] mi-am adus aminte ca de fapt ideea transformarii Pietei intr-o zona pietonala a lansat-o chiar PIOTR! da, el, proaspatul vice! Si cum "su(a)tana" tine cont intotdeauna de parerile "stapanului", iata ca le si pune in practica. OK, eu insa atat vreau sa stiu: ce se va intampla cu transportul public?(insist pe "public"). poate ne spune "suvitzatul" dupa ce trece intai pe la coafor sa-si aranjeze si ultimul fir de par rebel! postat de: dan oradeanul ![]() |
| tunelele [08.09.2010, 17:32] Ce gluma buna!!!! Asta cu tunelul e tare.... Trebuie sa recunosc ca mi-a placut. Noi nu avem bani de sfaltat strazile din centrul orasului si voi va ganditi la tuneluri???? COOL!!! postat de: ioane ![]() |
| @iar suvitzatul intru Domnu? [08.09.2010, 09:19] tramvaiele,masinile si autobuzele nu vor zbura poate vor circula printr-un tunel pe sub piata Uniri ca daca ne vrem zona metropolitana asa ar trebui postat de: @dan ![]() |
| iar suvitzatul intru Domnul? [07.09.2010, 19:36] Din ciclul "Nici un articol fara o poza cu suvitzatul intru Domnul"!. Intrebare: Si pe unde vor "zbura" tramvaiele si autobuzele din Piata Unirii? Pe "autostrada suspendata"? In fata Palatului episcopal greco catolic opresc 4 linii de autobuz:10,12,14 si 23. Pe unde vor circula ele? postat de: dan oradeanul ![]() |
| Pe cand articolul complet? [07.09.2010, 16:51] Ce i-au intrebat cei mai buni urbanisti din Europa? postat de: Razvan ![]() |
![]() | ![]() |
![]() | Foto Bihoreanul
|
![]() |
![]() | ![]() |
![]() | Actual
|
![]() |
![]() | ![]() |
![]() |
![]() | ![]() |
![]() | Anunțuri gratuite
|
![]() |
![]() | ![]() |
![]() | Sport
|
![]() |
![]() | ![]() |
![]() | Bihoreanul TV
|
![]() |
![]() | ![]() |
![]() | Oradea noastră
|
![]() |
![]() | ![]() |
![]() | Vremea în Oradea
|
![]() |
![]() | Fenomene meteo: Umiditatea: 82 % Viteza vântului: 19.31 km/h |
![]() | ![]() |
![]() | Curs valutar
|
![]() |







.jpg)



.jpg)























.jpg)
.jpg)


.jpg)
.jpg)
.jpg)


