URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 28 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
De când au venit liberalii la conducerea Oradiei, numai de dezbinare avem parte. Se face un pod nou peste Criș: de ce se face? Și dacă se face, de ce are doar o bandă pe sens? La ce ne trebuie drum expres când pe terenurile alea vegetația creștea liniștită încă de pe vremea lui Ladislau Întemeietorul? Iar se fac pasaje supra și subterane? E scandalos cum se intervine la renovarea parcurilor, nu era mai bine înainte?!
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oradea și Bihorul au ajuns într-o perioadă fastă, cum din perspectiva dezvoltării infrastructurii n-au mai cunoscut niciodată. Anul acesta se deschid circulației o mulțime de noi drumuri, vreo 70 de kilometri: legătura centura Oradea - Autostrada Transilvania (chiar la finele acestei săptămâni), plus centurile Sânmartin, Aleșd, Beiuș, Oșorhei, Nojorid, Sântandrei (în vară). „Miracolul” ar putea fi explicat prin faptul că 2024 e an electoral. Și, da, este! Dar, totuși, nu asta-i explicația, ci parcurgerea întregii evoluții de la germinarea la coacerea proiectelor.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Din data de 31 martie, România devine, parțial, parte a spațiului de liberă circulație Schengen, aspect care ar trebui să ne bucure, ca națiune, deoarece vine după un îndelung proces de negociere cu celelalte state ale Uniunii Europene, aspectele privind negocierea cu Austria fiind comentate pe larg în ultima perioadă.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
21 Septembrie 2014, 16:55

Mihai Jurca, "naşul" asociaţiei de promovare a turismului orădean: "Trebuie să ne facem cunoscuţi!"

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Orădenii şi-au spus dintotdeauna că oraşul lor este special şi merită să fie vizitat, mai ales pentru bogăţiile sale arhitecturale. Totuşi, în trecut nu a existat nicio strategie menită să arate că în nord-vestul României există o asemenea bijuterie unică.

Acum, Primăria a decis să înfiinţeze Asociaţia de promovare a turismului în Oradea, responsabil de organizarea ONG-ului fiind Mihai Jurca, angajat al Eurobusiness Park. Scopul e clar: aceasta trebuie să "scoată în lume" oraşul, aducându-i vizitatori.

Ne trebuie un brand

- Care este rolul asociaţiei pe care o conduceţi şi cine îi sunt membrii?

- Iniţiativa datează din acest an şi aparţine Primăriei, cu răspunsul pozitiv al celorlalţi membri: Eurobusiness Parc, Zona Metropolitană Oradea, Lotus Center, DoubleTree by Hilton, Ramada şi Hotel Continental, SC Turism Felix şi Aqua President. Din punct de vedere juridic, asociaţia e în curs de înfiinţare, iar scopul principal este de a creşte numărul de turişti din oraş şi zona limitrofă. Oradea e un oraş cu un potenţial enorm, dar promovarea sa trebuie intensificată. Trebuie să ieşim spre turiştii pe care vrem să-i aducem aici, să avem hărţi, broşuri de prezentare, suveniruri. Trebuie şi să gândim un brand turistic comun cu Băile Felix şi 1 Mai.

- Ce a făcut până acum ONG-ul şi ce plănuiţi în continuare?

- Până acum am invitat în Oradea trei jurnalişti de turism din Viena, unul dintre ei a şi scris un articol despre ce a văzut aici, în cel mai important ziar din Austria, Kurier. Săptămâna aceasta ajunge în Oradea un realizator de la Radio Viena, care va dedica oraşului o emisiune de profil. Mai lucrăm la Oradea City App, o aplicaţie oficială gratuită care va oferi informaţii utile şi audioghiduri pentru diferitele obiective turistice. Pe viitor vom participa la târguri de turism, în România şi în afară, şi vom lucra şi la percepţia localnicilor asupra oraşului, să-i facem să se simtă mândri de Oradea.

- Care sunt atuurile Oradiei ca oraş turistic? Dar dezavantajele?

- Avantajul mare este sentimentul pe care îl emană, de oraş liniştit, curat şi frumos. Alte atuuri sunt arhitectura, istoria, resursa geotermală. În plus, e un oraş în care eşti în siguranţă. Dezavantajele sunt că nu ne-am promovat până acum, ne lipsesc evenimentele care să atragă turişti, şi nu avem un acces pe calea aerului. Un dezavantaj, dar temporar, este că avem multe şantiere în lucru.

Reclamă în Ungaria

- Căror potenţiali turişti vă adresaţi şi cum îi veţi ademeni?

- În primul rând, turiştilor români. Mulţi români pleacă pentru ape termale spre Debreţin, Hajdűszoboszló. Vom atrage însă şi maghiari, austriaci, germani, dar şi din Polonia, Cehia, Slovacia, Slovenia. Îi vom ademeni cu un pachet ce are incluse partea de tratament, wellness şi spa, şi partea de turism urban, cultural sau arhitectural. Dacă vedem azi reclame cu Hajdűszoboszló în Oradea, anul viitor vor vedea şi ungurii reclame cu Oradea.

- Ce informaţii aveţi despre turiştii care vin în Oradea? Câţi sunt, ce naţionalităţi au?

- Încă mai culegem date, ele deocamdată nu există. Cu siguranţă, turiştii sunt anual cel puţin de ordinul miilor. Avem turişti din Israel, din Ungaria, şi creşte numărul de turişti care vin strict pentru Oradea. Este foarte adevărat că mulţi ajung întâmplător aici, vin cu treabă sau sunt în trecere.

- Ce poate face un turist în Oradea?

- Poate vizita complexul arhitectural ori să vină pentru tratament şi wellness. Cred că cel puţin o săptămână poţi să-ţi petreci ca turist în Oradea, combinând vizite la obiective turistice, biserici, în Băi, cu activităţi recreative precum mersul cu bicicleta în jurul oraşului ori echitaţie.

Se caută un simbol

- Cum aţi caracteriza serviciile pe care le oferă hotelurile şi restaurantele din oraş?

- În general sunt bune, dar este loc de îmbunătăţiri. De exemplu, nu peste tot poţi plăti cu cardul. Dar sunt chestiuni care se vor autoregla, odată ce va exista un aflux mai mare de turişti.

- Oradea e primul oraş din ţară cu un portal turistic, cu terminaţia .travel. Este folositor, aşa cum v-aţi aşteptat?

- Din februarie, de când s-a lansat, are peste 135.000 de vizitatori şi este un mecanism de promovare foarte bun. Îşi face treaba.

- Care ar putea fi simbolul turistic al Oradiei?

- Răspunsul trebuie să-l dea un studiu sociologic şi un profesionist în crearea de imagini, branduri şi mesaje. El va trebui să afle care sunt lucrurile care îi fac pe orădeni mândri, şi să le transpună în aşa fel încât cei pe care îi ţintim să înţeleagă mesajul. Realizarea brandului turistic, pe care noi ne-am propus-o, are şi această componentă de studiu.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
10 Comentarii
Gluma proasta
Sa mori tu Decsi ca nu esti din PNL si nu lucrezi la Primarie? Vrei sa credem ce spui ?? Vrei sa negi evidenta ca Oradea e un oras extrem de innapoiat, plin de gropi, fara parcari, poluat, vesnic cu intreruperi de apa si caldura, in care un primar cam limitat si extrem de incapatanat face ce vrea ? Vrei sa ne faci sa credem ca il va mai vota cineva ? Noi credem ca nu.
Postat 23 Septembrie 2014, 12:28 de Trixie
Decizii
Un lucru e clar, deciziile proaste ale primarului sunt mult mai comentate ca alea bune. Cred ca o obosit de promoveaza povesti d-astea cu asociatia de adormit copii
Postat 22 Septembrie 2014, 11:31 de Decsi
error
Strategie complet gresita! Errrorrr Sa faceti pliante... despre ce? trebuie sa aveti ce scrie in pliantele alea.... nu vreau sa va fur meseria...sigur aveti competente in domeniu (ati facut ceva facultate, training in acest sens ma gandesc sau nu?) dar nu e bine sa ne legam de Baile Felix si 1 Mai. acolo treaba pute rau de tot. va doriti turisti care sa vina pentru Oradea , nu pentru Baile Felix (pensionari in general). Oradea se va dezvolta cand vor fi cladirile reabilitate, drumuri bune, aeroport si programe culturale de calitate. Atunci si fara" bunavointa" voastra treaba va merge, de la sine. So, nu mai aruncati banii pe pliante colorate fara valoare, cazari inutile pentru jurnalisti mediocre, campanii brand fara noima. Sincer nu ajunge sa imbraci o haina buna si sa apari in presa doar asa ca e cool.
Postat 22 Septembrie 2014, 10:57 de eu
Iar va arde de compuneri de clase primare ??
Un brand bun al orasului ar fi lipsa apei calde/reci. Sau intreruperea caldurii in mijloc de iarna. Sau singurul oras din lume cu sens giratoriu si semafor. De ce nu, orasul cu cele mai mici salarii din Romania si cu cea mai scumpa intretinere ? De drumuri si parcari, nici sa nu vorbim. Alegeti, aveti de unde.
Postat 22 Septembrie 2014, 10:51 de Petru Filip
iarasi planuri, stratejii, promisiuni si bani pe gargara caldutza
cu tot respectul pt doamna jurnalista, dar am inmpresia ca acest "interviu" nu este mai mult decat o discutie la o cafea, in care un baiat povestete ceva cu care abureste sefi sa isi ridice salarul de bugetar. Au fost tocate zeci, ba chiar sute si sute de mii de euro in ultimii ani pt publicitate, si cu ce rezultat? site-uri aruncate cu lopata, pliante si brosuri colorate care numai la turisti nu ajung, si asa-zise puncte de informare pt turisti, fain echipate, in care alti tovarasi bugetari pierd vremea toata ziulica.
Postat 22 Septembrie 2014, 09:03 de Crinuletz Pontescu
Mare realizare
Primaria sa faca aquaparcul, sa termine santierele, sa reabiliteze cladirile, sa faca parcarea, sinagoga, piata unirii, iar apoi ne va izbavi fundatia asta cu plasament de panouri in Ungaria. De la primar practic, la primar filipian.
Postat 22 Septembrie 2014, 08:58 de O
Ce-are ursu'n loc de mana
Titluri alternative pt. asociatia asta: - asociatia "loc caldut pt. functionari" - asociatia de plimbat fatuci in EU - asociatia Oradea freaca menta
Postat 22 Septembrie 2014, 08:46 de Ursu
ÎNTREBARE:
Mihai Jurca e băiatul Romicăi Jurca, doamna care prezintă starea vremii??
Postat 21 Septembrie 2014, 21:08 de a
Brand Oradea-Felix: un borcan cu apa calda pentru oradenii legati la termoficare
E o propunere doar.
Postat 21 Septembrie 2014, 17:47 de Land
Sa vina turistii sa viziteze parcarile galbene ale primarului !!!
Daca "nasii" astia ar fi fost atat de buni in domeniu ar fi fost demult plecati de la primarie in sistemul privat, la o plata pe masura capacitatii lor !!!
Postat 21 Septembrie 2014, 17:44 de WinDos
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5892 RON
  • 1 EUR = 4.971 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON