URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 26 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Nu credeam că se vor putea mobiliza 15.000 de oameni în acțiunea intitulată Misiunea Grivei, prin care se cer condiții mai bune pentru câinii abandonați și pentru sterilizarea lor. Iată că inițiativele cetățenești încep să capete forță și consistență. Poate n-ar fi fost lipsit de interes să se ceară și sterilizarea stăpânilor care-și abandonează animalele de companie...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oricât ar fi de digitalizată lumea și plin internetul de informații despre tot felul de locuri, inclusiv în imagini, nimic nu se compară cu plăcerea călătoriei, fie ea cât de scurtă, pentru a le vedea cu propriii ochi. Iar când de plăcerea asta vor avea parte sute, poate mii de copii de la țară, dintre care mulți nu au ieșit din comuna lor ori au ajuns în cel mai bun caz până în cel mai apropiat orășel, cu atât e mai meritorie orice inițiativă care îi ajută să capete această experiență, totdeauna de neuitat dacă e prima.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Camera Deputaţilor a adoptat recent un proiect de modificare a legislaţiei în vigoare, prin care se prevede, în esenţă, că instanţele judecătoreşti nu vor mai putea reduce din oficiu onorariile achitate de justiţiabili avocaţilor, ci doar la cererea părţii adverse. 
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
28 Aprilie 2011, 11:07

La grătar, legal

La grătar, legal ORDONAŢI. Parcarea aiurea a maşinilor şi aprinderea focului pentru grătare oriunde şi în orice condiţii vor fi sancţionate. Legea picnicului defineşte ce înseamnă să ieşi la iarbă verde, iar picnicuri se vor putea face doar în locurile amenajate de primării, cu respectarea unor reguli stricte.
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Grătarul şi bograciul nu se vor mai găti oricum în aer liber. Parlamentarii au făcut o lege care reglementează ieşitul la iarbă verde şi care obligă primăriile să amenajeze zone speciale pentru picnic, cu recipiente pentru colectarea deşeurilor, toalete ecologice şi locuri de parcare.

Pentru Oradea, cel mai probabil vor exista două astfel de zone, una în păduricea de pe Calea Clujului, unde focul nu va fi permis, şi una în pădurea de la Săldăbagiu, unde orăşenii vor putea şi să-şi prăjească micii. În rest, interdicţie!

Până când vor fi amenajate, municipalitatea le dă orădenilor posibilitatea să se relaxeze, fără grătare însă, într-un nou spaţiu verde amenajat pe strada Sovata. Aici, cei mari vor juca table sau cărţi la umbra unor filigorii, iar copiii să zburde în patru locuri special create pentru ei. Totul pe fondul sonor, nu al manelelor, ci al naturii, asigurat de curgerea Crişului...

Pe lege

Legea picnicului a apărut ca urmare a faptului că după fiecare ieşire la iarbă verde a românilor, în urma acestora rămân munţi de gunoaie, nărav pe care actul normativ îl vrea eliminat. Prin picnic se înţelege "orice activitate de recreere desfăşurată pe domeniul public sau privat al statului şi/sau unităţilor administrativ-teritoriale, de către una sau mai multe persoane, şi care presupune consumul de băuturi şi/sau alimente precum şi, după caz, aprinderea sau nu a focului". Altfel spus, chiar şi o masă gătită acasă, dar servită în aer liber este tot picnic şi, conform legii, nu mai poate fi luată decât în locuri special amenajate.

Primăriile trebuie să delimiteze şi să afişeze orarul de funcţionare atât în zonele în care se poate aprinde focul, cât şi în celelalte. Dacă focul e permis, primăriile trebuie să amenajeze şi locuri pentru grătare, cu respectarea normelor de prevenire a incendiilor. Toate zonele de picnic vor avea containere de gunoaie, inclusiv pentru colectarea selectivă, precum şi toalete ecologice. Totodată, trebuie afişate regulile pentru colectarea selectivă, adică să fie indicat în care pubelă trebuie să fie lăsat fiecare tip de deşeu. În fine, spaţiile pentru picnic trebuie să aibă şi locuri de parcare.

Picnic cu obligaţii

Cei care vor merge la iarbă verde în aceste zone nu au voie să distrugă dotările, să lase deşeurile doar în containere, să aprindă focul numai în locurile permise, să-şi lase maşinile doar în parcări, să nu-şi facă nevoile altundeva decât în toaletele ecologice, să respecte ordinea publică şi bunele moravuri.

Legea a trecut de Parlament şi aşteaptă promulgarea de către preşedinte şi publicarea în Monitorul Oficial, putând intra în vigoare de la 1 mai, aşa că angajaţii Primăriei se gândesc unde să facă zonele de picnic. "Vom propune Consiliului Local două zone: una în păduricea de pe Calea Clujului, unde focul să nu fie permis, şi una în pădurea dinspre Săldăbagiu, mai sus de Spitalul Judeţean, unde oraşul deţine 350 de hectare. Aici focul va fi permis", spune Mircea Stejărean, şef de serviciu la Direcţia Tehnică a Primăriei.

Doar pentru relaxare

Până când zonele de picnic vor fi amenajate, orădenii vor avea la dispoziţie un spaţiu de recreere amenajat de Primărie pe malul drept al Crişului Repede, între Podul Decebal şi cel de pontoane. În această zonă, municipalitatea a început să facă amenajări care îi vor satisface chiar şi pe pretenţioşi. Părinţii îşi vor putea duce copiii la cele patru locuri de joacă, fiecare cu turnuleţe, carusele, leagăne şi tobogane, iar ei să se relaxeze la umbră, într-una din cele 13 filigorii de aproximativ trei metri pătraţi fiecare, dotate cu mese şi bănci. Numai bune pentru o partidă de remy, cruce sau table...

În aceeaşi zonă, municipalitatea amenajează şi un teren de fotbal, dar şi un ţarc pentru câini, astfel încât aceştia să nu deranjeze oamenii ieşiţi la promenadă. În plus, toată suprafaţa va fi gazonată şi mobilată cu bănci şi coşuri de gunoi. Locurile de joacă vor fi gata până pe 15 mai, urmând ca în iunie să fie finalizate şi restul lucrărilor. Aşa că dacă din vara asta nu vor ieşi la grătare în oraş, orădenii vor putea totuşi să stea la iarbă verde pe malul Crişului. În fond, nu-i musai să facem foc şi să afumăm peste tot...


DUPĂ FAPTĂ, ŞI RĂSPLATĂ
Mergi la picnic, vii cu amendă

Orădenii care nu vor respecta regulile de picnic vor fi sancţionaţi de comisarii Gărzii de Mediu, de reprezentanţi ai Primăriei sau ai Poliţiei Locale. Amenzile nu sunt deloc mici. De pildă, gunoaiele lăsate de izbelişte atrag amenzi între 200 şi 2.000 de lei, iar nerespectarea prevederilor privind aprinderea focului, parcarea, liniştea şi stingerea ţigărilor va costa între 300 şi 3.000 de lei.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6386 RON
  • 1 EUR = 4.9763 RON
  • 1 HUF = 0.0127 RON