URMĂREȘTE-NE PE
SÂMBĂTĂ, 26 MAI 2018

Ediția tipărită

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Scandal mare cu absolvirea de la Colegiul Gojdu. Au fost plângeri că sumele ce trebuie achitate, după socotelile comitetului de părinţi, sunt exagerat de mari. Au fost prevăzute carduri cadou pentru profesori, ba chiar şi bani de taxi ca aceştia să poată ajunge la banchet...
Zic şi eu
Adrian Cris
Un abuz comis la o competiţie recent găzduită de Arena Antonio Alexe din Oradea şi neştiut public până acum arată că înaintăm pas cu pas spre un regim poliţienesc în care legea nu contează decât în măsura în care e interpretată samavolnic, pentru a da o aparenţă de temeinicie comportamentelor şi deciziilor discreţionare. La începutul lunii, un orădean a fost împiedicat să intre la o partidă de baschet de către nişte jandarmi. 
Cum a fost?
Lucian Cremeneanu
Street Food Fest este scump pentru că aduce în stradă preţurile din restaurante. Pereţii localurilor nu mai există, nasul nu mai este protejat de mirosurile îmbietoare, iar ochiul nu mai e protejat de preţurile din meniu. Astfel, impactul poate fi brutal. Mâncare de stradă la preţ de restaurant? Hm...
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Cine credeţi că are dreptate în problema sporurilor salariale ale lucrătorilor de la UPU – SMURD Bihor?





De stiut

Avocatul Bihoreanului
Mircea Ursuta
În primul rând, cei care achiziţionează un autoturism trebuie să ştie că au obligaţia să efectueze toate formalităţile de înmatriculare în termen de maxim 90 de zile de la data încheierii contractului de vânzare cumpărare. Sancţiunea pentru nerespectarea acestei obligaţii este suspendarea înmatriculării acelui autovehicul, definită de lege ca fiind operaţiunea administrativă ce constă în interzicerea temporară a dreptului de a pune în circulaţie şi a utiliza un vehicul pe drumul public.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Ulcerul gastric apare de obicei cu 10 ani mai târziu decât cel duodenal, frecvenţa maximă fiind în jurul vârstei de 60 de ani. Boala apare mai des la bărbaţi, iar numărul cazurilor este în uşoară creştere faţă de cele de ulcer duodenal care sunt în scădere.
Psihologul Bihoreanului
Razvan Coloja
Ne naştem, suntem crescuţi de părinţi, ne maturizăm, avem la rândul nostru propriii copii pe care îi creştem, îmbătrânim. Fiecare generaţie trece prin acelaşi ciclu, dar o face în perioade diferite de timp, pe măsură ce în urma noastră rămâne istoria. Aşa se face că aceia care au prins în adolescenţă începuturile comunismului în România au încă memoria vremurilor de dinainte şi au trebuit să se adapteze schimbării.
15 August 2010, 13:57

Gigi şi baba

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Gigi e un tip cool. Tanti Aglaia n-a fost niciodată. Îi despart cam patru decenii de viaţă, iar asta îi face, contemporani fiind, să trăiască în lumi paralele.

El e genul descurcăreţ. Cât a mers bişniţa a dus Baracz Palinka şi lighene de plastic la unguri, iar când n-a mai mers a revendicat terenuri pentru "băbăciuni", le-a cumpărat (adică le-a trecut pe numele lui), le-a parcelat şi le-a vândut. A fost suficient de şmecher să facă bani fără să plătească la stat ("că statu' îi dă la proşti") şi îndeajuns de prevăzător să-şi bage cartea de muncă la o covrigărie ("că nu se ştie niciodată").

Pentru Gigi, tanti Aglaia e "baba de la unu", ciudata din balconul cu pisici tărcate şi cu muşcate crescute în cutii de smântână.

Ea e genul gospodină. Şi-a împărţit viaţa între catedra de rusă, bucătărie şi doi prunci. Trei, dacă-l punem la socoteală şi pe soţ. Subinginer la combinat, nenea lu' Aglaia a murit de la Snagoave. Doctorii i-au tăiat un deget, apoi încheietura, şi tot aşa. Bătrânul a avut încăpăţânarea să moară pe bucăţi, aşa cum s-a dus şi averea familiei. Văduva a rămas doar cu un apartament într-o casă rece pe dinăuntru şi prăbuşită pe dinafară. Dar ultracentrală!

Pentru tanti Aglaia, Gigi e "domnul George", patronul de la doi, politicos, dar prea stresat ca să îşi amintească să salute.

Deşi sunt vecini de ani de zile, "domnul George" şi baba şi-au vorbit cu adevărat abia săptămâna trecută. N-ar fi discutat, dar Primăria a introdus o taxă pe faţadele neîngrijite. Taxa e de patru ori mai mare decât impozitul pe apartament şi a fost adoptată pentru a forţa orădenii să-şi întreţină casele înainte să se prăbuşească peste trecători. "Domnul George mi-a spus că dacă n-o să pot plăti noua taxă, îmi cumpără apartamentul. Dar nu-mi poate da bani mulţi, că e criză...", i-a povestit baba unei vecine.

Gigi n-a povestit nimănui, nimic. Îşi tot face calcule. Cu o mochetă şi un dispersit, apartamentul babei ar fi numai bun de dat în chirie. Dar, aşa, va trebui să bage banii şi în refacerea faţadei. Iar asta îl face să se crizeze. "Mama lor de ticăloşi! Ştiu doar să pună taxe!". Gigi e revoltat: politicienilor nu le pasă că "orădenii o duce greu"...

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
1 Comentariu
...
si?
Postat 15 August 2010, 23:34 de alex
count display

FOTO BIHOREANUL

  • Totul pe față! Termoficare Oradea îşi lansează o aplicaţie prin care va anunţa avariile în timp real (FOTO)
  • Se lucrează la noul terminal al Aeroportului Oradea. Construcţia va fi gata la toamnă (FOTO)
  • Gata cu transparenţa! Ioan Mihaiu nu mai vrea întrebări din partea presei în timpul ședințelor Colegiului prefectural (FOTO)
  • Un TIR plin cu stupi cu albine, răsturnat lângă Băile Felix (FOTO / VIDEO)
  • Pompierii bihoreni 'salvează' dragostea de carte: Au donat cărţi elevilor din trei şcoli rurale (FOTO)
  • Let’s Get Green: Elevii de la Şcoala 11 au plantat 100 de puieţi de arbori (FOTO)
  • Noaptea muzeelor a atras un număr record de vizitatori în Oradea. Cozi de zeci de metri la noul sediu al MȚC (FOTO)
  • Ziua Eroilor a fost marcată cu felicitări şi diplome în Cetatea Oradea (FOTO)
  • Dezbaterile Consiliului Local Oradea se vor muta în beciurile Primăriei (FOTO)
  • Festin în Piaţa Unirii: A început Street Food Festival Oradea, cu mâncăruri apetisante şi preţuri piperate (FOTO)

TIMP LIBER

Timp liber

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 3.8697 RON
  • 1 EUR = 4.5959 RON
  • 1 HUF = 0.015 RON