URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 25 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Nu credeam că se vor putea mobiliza 15.000 de oameni în acțiunea intitulată Misiunea Grivei, prin care se cer condiții mai bune pentru câinii abandonați și pentru sterilizarea lor. Iată că inițiativele cetățenești încep să capete forță și consistență. Poate n-ar fi fost lipsit de interes să se ceară și sterilizarea stăpânilor care-și abandonează animalele de companie...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oricât ar fi de digitalizată lumea și plin internetul de informații despre tot felul de locuri, inclusiv în imagini, nimic nu se compară cu plăcerea călătoriei, fie ea cât de scurtă, pentru a le vedea cu propriii ochi. Iar când de plăcerea asta vor avea parte sute, poate mii de copii de la țară, dintre care mulți nu au ieșit din comuna lor ori au ajuns în cel mai bun caz până în cel mai apropiat orășel, cu atât e mai meritorie orice inițiativă care îi ajută să capete această experiență, totdeauna de neuitat dacă e prima.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Camera Deputaţilor a adoptat recent un proiect de modificare a legislaţiei în vigoare, prin care se prevede, în esenţă, că instanţele judecătoreşti nu vor mai putea reduce din oficiu onorariile achitate de justiţiabili avocaţilor, ci doar la cererea părţii adverse. 
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
21 Februarie 2014, 13:00

Fostul primar al Oradiei, senatorul Petru Filip, despre Legea salubrităţii: "Nu mai ţine că nu suntem pregătiţi"

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

După patru ani de dezbateri, la începutul lunii februarie parlamentarii au schimbat Legea salubrităţii. Iniţiativa modificărilor a avut-o în 2010 chiar fostul primar al Oradiei, Petru Filip, acum senator, care a propus ralierea legislaţiei româneşti la cea europeană.

Conform noilor reglementări, fiecare cetăţean este obligat să adune deşeurile reciclabile în patru fracţii. Cei care nu vor colecta selectiv vor fi amendaţi, iar cei care vor refuza să-şi încheie contracte de salubritate vor plăti Primăriei taxe în plus. Conştient că toate aceste noutăţi nu se pot implementa peste noapte, Filip spune că schimbarea trebuie să înceapă de undeva. Vestea bună este că în Oradea a început chiar înainte să apară noua lege...

Toţi pentru selectiv

- De ce s-a impus modificarea Legii salubrităţii?

- În 2010, când a apărut iniţiativa, se cerea o abordare unitară a salubrităţii şi aducerea legislaţiei în parametrii europeni. Principala schimbare este că legea obligă la colectarea selectivă a deşeurilor, o modificare implementată deja în multe oraşe. Marea problemă va fi în comune: cum se va face o selecţie a gunoaielor când locuitorul de la ţară le aruncă în şanţuri? Dar acest sistem trebuie implementat, iar primăriile, consiliile judeţene şi autorităţile de mediu vor trebui să-şi facă nişte strategii. Colectarea selectivă este o normă europeană pe care noi am tot amânat-o, invocând motive ce ţin de mentalitate, de comportament. Dar nu mai putem să ne amăgim, nu mai ţine acest argument că nu suntem pregătiţi.

- Legea obligă cetăţenii să colecteze selectiv deşeurile în patru fracţii: hârtie, mase plastice, metale şi sticlă. Dar cum ar trebui să se deruleze, practic, acest proces?

- Cetăţenii trebuie să adune separat gunoaiele, încă în casele lor, iar primăriile şi operatorii să asigure saci de culori diferite sau containere diferite, apoi transportul, depozitarea şi prelucrarea. Este un mecanism în care fiecare trebuie să contribuie. Dacă unul o să spună că nu vrea sau nu ştie, procesul nu se poate desfăşura.

Amenzi pentru "necivilizaţi"

- Pentru cei care nu colectează selectiv, legea prevede amenzi între 100-300 lei, respectiv 15.000 lei pentru operatorii de salubritate. Cine va aplica amenzile şi cum vor fi depistaţi contravenienţii? De pildă, într-un bloc, cum se va şti cine a colectat selectiv şi cine nu?

- Se poate aplica modelul german. Nu trebuie să punem camere de filmat la containere, ci operatorul, când ridică containerul şi constată că deşeurile sunt amestecate, anunţă asociaţia de locatari. Apoi, tot operatorul face selecţia deşeurilor, dar asociaţia va plăti serviciul sub formă de taxă sau amendă. Astfel, toţi locatarii vor plăti, aşa că vor fi interesaţi să constate singuri care dintre ei este necivilizat.

- Furtul deşeurilor din containere devine, de acum, infracţiune. De ce s-a impus această schimbare?

- Este o pedeapsă dură, dar cerută de realitate: furtul din gunoaie înseamnă mizerie în jurul containerelor şi face ca sistemul de colectare selectivă să îşi piardă sensul. Dacă PET-urile dispar, oraşul nu le mai reciclează.

Oradea, un oraş onorabil

- Primăriile pot introduce taxe speciale pentru cetăţenii fără contracte de salubritate. Cum vor fi aplicate şi ce cuantum vor avea?

- De când ne naştem până murim producem gunoi, care trebuie ridicat, iar pentru acest serviciu trebuie să plătim. Filosofia este cui plăteşti această taxă: fie cetăţeanul are o relaţie directă cu operatorul, cum se întâmplă cu RER Ecologic Service în Oradea, fie Primăria face contract cu o firmă care să ridice gunoaiele cetăţenilor. Este modelul unor oraşe occidentale, unde există aşa-numita taxă de habitat, prin care cetăţeanul împuterniceşte oraşul să-i facă un serviciu, cum este cel de salubritate. Însă când cetăţenii ar trebui să aibă contract direct cu operatorul, dar unii nu vor să-şi facă, pentru strângerea gunoaielor acestora plăteşte tot oraşul. Aşa că este normal să existe o taxă pentru aceştia. Cuantumul ei va fi stabilit de primării.

- Cum vor reuşi primarii de comune să implementeze sistemele de colectare selectivă, când multe sate nu au nici măcar reţele de apă şi canalizare?

- Teoretic, consiliile judeţene sunt obligate să aibă programe strategice de management integrat, e rolul lor să intervină. Cert este că trebuie să facem ceva să aplicăm legea, pentru că până acum salubritatea a părut la noi drept o chestiune neimportantă, deşi nu este aşa.

- Obligaţiile legale sunt deja cuprinse, în mare măsură, în regulamentul de salubritate al Oradiei, semn că acest sistem ar trebui să funcţioneze bine aici. Cum se vede de la Bucureşti curăţenia din Oradea?

- Oradea nu este unul dintre oraşele cele mai murdare din România. Este un oraş care respectă un standard de civilizaţie, pe care trebuie să-l recunoaştem. Comparativ cu alte oraşe, este un oraş onorabil. Probleme cu care m-am confruntat şi eu când eram primar ţin de respectarea curăţeniei de către cetăţeni şi asociaţii. E ca la tine acasă: degeaba faci zilnic curăţenie, dacă tot intră cineva cu bocancii plini de noroi. Toţi locuitorii trebuie să aibă grijă de curăţenia unui oraş.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
18 Comentarii
DOSARELEEEEEE
Sper ca daca e rupe alianta USL actualul primar sa redeschida dosarele acestui nesimtit !!! NU are pic de rusine sa revina dupa hotia si tradarea de care s-a facut faptas !!!
Postat 23 Februarie 2014, 20:38 de ORBservatorAntena3ia
luigi
Te pomeni ca parazitu asta pe care acuma nu il mai baga nici masa in seama o sa aibe de castigat de pe urma gunoaielor. 100% va avea vre-o implicare in chestiunea asta, cum are in multe alte lucruri. Jet la Jilava!
Postat 23 Februarie 2014, 16:21 de gigi
La idei noi....
La o sedinta cu asociatiile de proprietari acu vreo zece ani, am propus colectarea selectiva a gunoaielor. La care primarasul Filip a replicat: Cum sa facem asa ceva, ce suntem in Germania? Se pare ca ai fost obtuz la acea vreme? Si se vede ce mic ai ramas.
Postat 23 Februarie 2014, 15:16 de ganea vasile
Oh, te-am "iubit"....
Scuze scuze scuze! Probleme cu tastatura! Se va citi: evident ca nu te-as judeca gratuit dar sper sa te judece justitia!
Postat 23 Februarie 2014, 14:26 de TDS
de Dragobete!
Petru, " Te iubesc"! Platonic! Evident ca nu te-as dar astept sa te justitia!
Postat 23 Februarie 2014, 14:24 de TDS
Peste vreo 4 ani, tot aşa se va băga şi Bolojan în seamă, degeaba!
Iar pe forum tot aşa, o să fie înjurat bolojvanul ca cel mai hot si bandit dupa Filip, ca a stors orasul de vlaga si a fugit in parlament!
Postat 23 Februarie 2014, 13:14 de Strattera
vai,vai..
TE-AU gonit moldovenii unde esti mare parlamentar?Expertul in gunoaie da sfaturi,chiar nu ai rusine?Cum ai fost primit in PSD?
Postat 23 Februarie 2014, 12:54 de gheorghe@sandor
:))))))))))
S-a intors porcu' la ce-a borat?
Postat 23 Februarie 2014, 02:39 de PSD/PDL
tomberoane
stau la casa.eu pun gunoiul in tomberon deci cate tomberoane trebuie sa am in curte-4, 5, 6? nu ar fi un stres pentru ca am spatiu dar daca as sta la bloc-4,5,6 galetuse? ???????????????
Postat 22 Februarie 2014, 11:42 de catalin
aiurea
Totu i aiurea!la noi,aici unde se mai ara vorba aia cu plug de lemn,nu cred ca ar merge treaba cu sortatu deseurilor,,mai bine ar fi daca s ar sorta alea de catre persoane care vor loc de munca,cum am vazut acu 24 de ani in germania din niste imagini la tv,plus ca ....daca s ar arde cele inflamabile cu niste centrale eco ,ar fi si mai bine,in momentu de fatza se afrunca,banuiesc,cum sunt sigur ca se nu face in tarile civilizate,totu i aiurea la noi
Postat 22 Februarie 2014, 09:38 de batranu
Un om de valoare.
In sfirsit are si PSD un om cu care se poate lauda.
Postat 21 Februarie 2014, 19:18 de Oradean
Cine nu`i gunoi, e impotriva!
bine ca a plecat Filip, am scapat de gunoiul principal. restul, urmeaza.
Postat 21 Februarie 2014, 18:16 de trash
@ petru filip
tu n-ai dreptul sa vorbesti de oradea vinitura ce esti!!!!
Postat 21 Februarie 2014, 16:53 de xfiles
tu erai tot timpul pregatit se pare...
pentru a lua spaga... pacat ca nu au fost si autoritatile sa te ia intrebari.
Postat 21 Februarie 2014, 16:07 de oradeana
Mda....
Cel mai "bun" primar pe care l-a avut Oradea... .
Postat 21 Februarie 2014, 14:08 de Dan
Si asta e liber ?!????
O vreme mafiotu asta s-a dat la fund. Mai nou apare din cand in cand, si-si mai da cu parerea fara sa-i ceara cineva asta. Unul din cei mai corupti oameni din tara, Filip, a furat nesimtit de mult si nimeni nu-l intreaba de nimic. Un oras intreg ca Oradea a trebuit sa rabde ani intregi de inapoiere, inclusiv si azi, ca sa poata fura asta pt urmasii pcr-ului din pdl si fsn.
Postat 21 Februarie 2014, 14:04 de cricket
Ioai . .. hotzu urla ...
Bine ca el n-a stiut face nimica inafara de a-si umple buzunarele ... si acuma se arata si el ... ca musca la coada vacii ...
Postat 21 Februarie 2014, 13:08 de Pista
sa moara capra....
"Reprezentanţi ai firmelor colectoare şi ai ONG-urilor de mediu susţin că legea a primit amendamente şi a fost adoptată în ritm alert prin concursul deputatului PSD de Constanţa Eduard Martin, vicepreşedintele Comisiei de Industrii şi Servicii. Martin este acţionar şi consilier al firmei de salubrizare Polaris M din Constanţa, firmă ce ar avea în mod direct de câştigat de pe urma noii legi. Polaris M are contracte de salubrizare în Constanţa, dar şi în Teleorman, Arad, Târgu Jiu, Eforie, Năvodari, Mangalia şi Alba Iulia."(Citatul este din presa centarala, iar Petru Filip este acum senator PSD!0 PS De cate ori vad poza lui Filip mi se face rau. Adriana Totorean, mi-ai stricat week-end-ul!
Postat 21 Februarie 2014, 13:07 de TDS
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6567 RON
  • 1 EUR = 4.9761 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON