URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 28 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Primăria Oradea a decis să modifice regulamentul de salubrizare. La fel cum deja ne-a obișnuit, schimbarea s-a făcut fără o dezbatere publică serioasă. Mi se pare o greșeală strategică, pentru că despicarea firului în patru atunci când e vorba de problemele tuturor locuitorilor poate duce la soluții bune, unde mai pui că elimini din start suspiciunile și speculațiile.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oradea și Bihorul au ajuns într-o perioadă fastă, cum din perspectiva dezvoltării infrastructurii n-au mai cunoscut niciodată. Anul acesta se deschid circulației o mulțime de noi drumuri, vreo 70 de kilometri: legătura centura Oradea - Autostrada Transilvania (chiar la finele acestei săptămâni), plus centurile Sânmartin, Aleșd, Beiuș, Oșorhei, Nojorid, Sântandrei (în vară). „Miracolul” ar putea fi explicat prin faptul că 2024 e an electoral. Și, da, este! Dar, totuși, nu asta-i explicația, ci parcurgerea întregii evoluții de la germinarea la coacerea proiectelor.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Din data de 31 martie, România devine, parțial, parte a spațiului de liberă circulație Schengen, aspect care ar trebui să ne bucure, ca națiune, deoarece vine după un îndelung proces de negociere cu celelalte state ale Uniunii Europene, aspectele privind negocierea cu Austria fiind comentate pe larg în ultima perioadă.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
15 Aprilie 2016, 13:51

Eliberaţi iarba! Paznicii parcurilor din oraş şi ai dealului Ciuperca nu-i lasă pe orădeni să calce gazonul (FOTO)

Eliberaţi iarba! Paznicii parcurilor din oraş şi ai dealului Ciuperca nu-i lasă pe orădeni să calce gazonul (FOTO) DOAR PE ALEE. Până în iunie, orădenii nu au voie să calce iarba de pe dealul Ciuperca. Covorul verde plantat la reamenajarea grădinii are nevoie de şase luni să prindă rădăcini solide
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Oradea nu duce lipsă de spaţii verzi, spre bucuria locuitorilor urbei. Mulţi orădeni sunt însă nemulţumiţi de faptul că în parcurile mari şi în grădina publică Ciuperca nu le este permis să calce pe iarbă, paznicii acestor locuri obligându-i să păşească numai pe betoane.

Reprezentanţii Primăriei garantează că în cazul Ciuperca interdicţia este una temporară, până când firul ierbii prinde rădăcină. În schimb, funcţionarii admit că în parcurile oraşului rânduiala este dictată de paznici după mintea lor, în lipsa unui regulament clar. Promit, însă, că vor pregăti un set de reguli care să stabilească unde şi cum pot orădenii să îşi gâdile tălpile în iarbă.

Fugăriţi de paznici

Zilele trecute, o orădeancă a povestit pe Facebook cum nici ea, nici alţi plimbăreţi care ieşiseră în aer liber pe dealul Ciuperca, n-au fost lăsaţi să calce iarba. "Lumea stătea pe iarbă, copiii se tăvăleau. Eu m-am descălţat şi am fugit prin iarbă. De mult nu am mai simţit o senzaţie atât de plăcută. Până când a apărut paza şi ne-a spus să plecăm de pe spaţiul verde", a povestit Tamara Vereş. Fără să primească alte explicaţii, oamenii s-au conformat ordinului menit să prevină distrugerea ierbii.

De episoade similare au avut parte şi alţi orădeni, care au "raportat" tot pe reţeaua de socializare că nu li s-a permis nici lor, nici copiilor lor să stea sau măcar să calce iarba în parcurile 1 Decembrie, Brătianu ori în jurul Cetăţii Oradea. Asta în timp ce, în ţările vestice, după cum se ştie, iarba din parcuri este chiar loc de picnic!

Se caută soluţii

Reprezentanţii Primăriei Oradea spun că în cazul grădinii Ciuperca interdicţia este provizorie. "Covorul de iarbă plantat acolo trebuie protejat timp de şase luni, ca să reziste pe viitor. Aşadar, din vară se va putea călca şi pe zona verde", spune Anca Grama, purtător de cuvânt al Primăriei.

În schimb, legat de interdicţia din parcuri, reprezentanţii municipalităţii nu au încă o soluţie. Oradea nu are, de fapt, un regulament care să interzică călcatul ierbii, astfel că nu există nici sancţiuni prevăzute pentru această faptă. Altfel spus, ordinele paznicilor pot fi încălcate fără teama unor repercusiuni.

Totuşi, angajaţii Primăriei admit că oraşul are nevoie de un set de reguli. "Direcţia Tehnică va pregăti un regulament care să stabilească unde pot orădenii să calce pe iarbă", promite Anca Grama. Cel mai probabil, municipalitatea va permite în parcurile publice călcarea ierbii, nu şi a gazonului, care are firul mai firav. Împăcând astfel şi paznicii cu exces de zel, şi orădenii dornici să vadă lumea de la firul ierbii...


VOCEA STRĂZII

Credeţi că orădenii ar trebui să poată călca şi sta pe iarba din parcuri sau mai degrabă ar trebui să evite aceste zone, pentru a nu le distruge?

Ar trebui să poată sta pe iarbă, cu condiţia să se respecte strict curăţenia. Dacă în Cluj se poate, cred că şi la Oradea am avea succes.
Bogdan Mărginean

Să evităm. Pe iarbă nu se circulă, de aceea există alei în parcuri. Doar aşa putem menţine parcurile verzi şi asta contează.
Mariana Sabău

În Viena se poate călca şi sta pe iarba din parcuri, lumea are grijă şi nu lasă mizerie. Întrebarea este dacă la fel ar face orădenii în aceeaşi situaţie.
Titus Hora

Ar trebui să evite. Dacă ar fi permis să se stea pe iarbă în parcuri, în Oradea nu am vedea familii cu copii, ci beţivi adormiţi.
Mariana Duma

Cred că ar trebui să avem parcuri unde să se păstreze necălcate zonele verzi şi parcuri în care să poţi să stai pe pătură.
Amalia Ligia Dumitrache

Eu cred că problema este alta: la noi, cine vrea să stea pe iarbă în parcuri nu poate, pentru că este plin de mizerie lăsată de câini.
Dinok Claudia

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
6 Comentarii
Mare grijă la definiţiile din viitorul regulament.
În mintea aGrama-tei, dar şi a autoarei, există o diferenţă oarecum clară între gazon şi iarbă. Fumul este cel ce pare să le diferenţieze.
Postat 16 Aprilie 2016, 12:22 de eutanasiu
iarba e pentru vite, nu pentru oradeni
Ok, hai sa ne bucuram de betoanele din parc, da' sa nu indrazneasca nebunu' sa se laude in campania electorala ca a facut parcuri pentru oradeni!
Postat 15 Aprilie 2016, 23:36 de User anonimizat
Exercitiu
Va propun un exercitiu de observatie: mergeti intr-un parc si priviti lipsa ierbii din apropierea trotuarelor, scuarurilor; din apropierea colturilor pe care trotuarele le fac. Mi-e teama ca efectele acestei metehne vor fi vizibile si in noul parc Ciuperca.
Postat 15 Aprilie 2016, 19:32 de bunaziua-oradea
Vara nu-i ca iarna.
A propos, la noi e legal sau nu ca cetatenii sa poata sa-si introduca picioarele in fintinile arteziene ale orasului pe timp de canicula sa zicem , numa' asa intreb si eu ,ca am vazut si chestia asta in occident .
Postat 15 Aprilie 2016, 19:24 de User anonimizat
La cât de rară e iarba pe deal ...
... tot călătorul poate să sară iepurește, de la un cap la altul și invers !!!
Postat 15 Aprilie 2016, 17:48 de WinDos
Asta ne dorim de la Oradea?
In curand o sa ni se spuna cand si unde putem respira
Postat 15 Aprilie 2016, 14:44 de User anonimizat
count display
Ultimele Comentarii

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5892 RON
  • 1 EUR = 4.971 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON