URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 28 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
De când au venit liberalii la conducerea Oradiei, numai de dezbinare avem parte. Se face un pod nou peste Criș: de ce se face? Și dacă se face, de ce are doar o bandă pe sens? La ce ne trebuie drum expres când pe terenurile alea vegetația creștea liniștită încă de pe vremea lui Ladislau Întemeietorul? Iar se fac pasaje supra și subterane? E scandalos cum se intervine la renovarea parcurilor, nu era mai bine înainte?!
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oradea și Bihorul au ajuns într-o perioadă fastă, cum din perspectiva dezvoltării infrastructurii n-au mai cunoscut niciodată. Anul acesta se deschid circulației o mulțime de noi drumuri, vreo 70 de kilometri: legătura centura Oradea - Autostrada Transilvania (chiar la finele acestei săptămâni), plus centurile Sânmartin, Aleșd, Beiuș, Oșorhei, Nojorid, Sântandrei (în vară). „Miracolul” ar putea fi explicat prin faptul că 2024 e an electoral. Și, da, este! Dar, totuși, nu asta-i explicația, ci parcurgerea întregii evoluții de la germinarea la coacerea proiectelor.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Din data de 31 martie, România devine, parțial, parte a spațiului de liberă circulație Schengen, aspect care ar trebui să ne bucure, ca națiune, deoarece vine după un îndelung proces de negociere cu celelalte state ale Uniunii Europene, aspectele privind negocierea cu Austria fiind comentate pe larg în ultima perioadă.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
23 Septembrie 2010, 13:03

Disciplină cu satelitu'

Disciplină cu satelitu' AU PIERDUT CĂ N-AU CREZUT. Unii angajaţi ai RER Ecologic Service n-au crezut că "ochii" GPS-urilor le urmăresc fiecare mişcare, aşa că şi-au continuat unele obiceiuri hoţeşti sau năravul chiulului pe care le aveau de ani de zile. Aparatele le-a înregistrat pe fiecare, aşa că cei prinşi cu musca pe căciulă au plătit cu slujbele...
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

În urmă cu trei săptămâni, conducerea RER Ecologic Service a montat pe toate utilajele sisteme GPS, care arată în timp real unde se află fiecare maşină, dacă staţionează sau nu, cu ce viteză se deplasează, precum şi alte caracteristici.

Scopul investiţiei a fost atât pentru a avea o dovadă în faţa celor care susţin că nu li s-a ridicat gunoiul, când de fapt ei scot pubelele în faţa caselor după ce trec maşinile RER, dar şi pentru a supraveghea activitatea angajaţilor firmei.

În scurt timp, achiziţia s-a dovedit una extrem de eficientă. În primul rând, pentru că în cazul reclamaţiilor, conducerea RER a putut să demonstreze adevărul. "Am avut şi situaţii în care clientul nu avea dreptate şi i-am arătat că maşina fusese pe strada sa, dar şi cazuri în care omul avea dreptate, deoarece maşina nu trecuse pe-acolo şi, drept urmare, am trecut rapid la remedierea problemelor", explică directorul de producţie al RER Ecologic Service, Ionel Ban.

Şi în ceea ce priveşte controlul asupra activităţii angajaţilor GPS-urile şi-au arătat din plin avantajele. "S-a micşorat oraşul!", glumeşte directorul RER. Adevărul e că, de când sunt supravegheaţi, şoferii utilajelor nu-şi mai permit să facă alte drumuri, pentru "ciubucăreli", şi - drept urmare - consumul de combustibil a scăzut.

Directorul recunoaşte că unii muncitori n-au crezut că vor fi supravegheaţi îndeaproape, permiţându-şi să mai tragă chiulul "pe dreapta" sau să meargă cu utilajele pe alte trasee, nu neapărat în interes de serviciu. "Cu toţii au fost sancţionaţi, au văzut că nu e glumă şi acum avem angajaţi mai disciplinaţi", spune Ban.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5892 RON
  • 1 EUR = 4.971 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON