URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 28 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Primăria Oradea a decis să modifice regulamentul de salubrizare. La fel cum deja ne-a obișnuit, schimbarea s-a făcut fără o dezbatere publică serioasă. Mi se pare o greșeală strategică, pentru că despicarea firului în patru atunci când e vorba de problemele tuturor locuitorilor poate duce la soluții bune, unde mai pui că elimini din start suspiciunile și speculațiile.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oradea și Bihorul au ajuns într-o perioadă fastă, cum din perspectiva dezvoltării infrastructurii n-au mai cunoscut niciodată. Anul acesta se deschid circulației o mulțime de noi drumuri, vreo 70 de kilometri: legătura centura Oradea - Autostrada Transilvania (chiar la finele acestei săptămâni), plus centurile Sânmartin, Aleșd, Beiuș, Oșorhei, Nojorid, Sântandrei (în vară). „Miracolul” ar putea fi explicat prin faptul că 2024 e an electoral. Și, da, este! Dar, totuși, nu asta-i explicația, ci parcurgerea întregii evoluții de la germinarea la coacerea proiectelor.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Din data de 31 martie, România devine, parțial, parte a spațiului de liberă circulație Schengen, aspect care ar trebui să ne bucure, ca națiune, deoarece vine după un îndelung proces de negociere cu celelalte state ale Uniunii Europene, aspectele privind negocierea cu Austria fiind comentate pe larg în ultima perioadă.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
29 Iunie 2014, 16:32

Dascăl pe străzile Oradiei: O orădeancă îi învaţă pe tineri cum să prezinte oraşul străinilor

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Frecvent, prin centrul Oradiei trec grupuri compacte de turişti care cască ochii la toate clădirile din jur. Ce află ei despre aceste clădiri este, însă, greu de spus, pentru că majoritatea sunt însoţiţi de ghizii din ţările lor de provenienţă, iar aceştia nu au obligatoriu şi cunoştinţe temeinice despre Oradea.

Tocmai pentru ca în oraş să se facă un turism de calitate, unul din puţinii ghizi autorizaţi, Alina Giurgiu, a pus temeliile unui Club al Ghizilor, unde îi învaţă, gratuit, pe studenţii pasionaţi cum să călăuzească străinii pe străzile urbei.

Model moldovenesc

Indiferent de studiile absolvite, un ghid turistic devine autorizat doar dacă urmează un curs de profil, în două etape: una de calificare în plan local, adică în oraşul în care locuieşte, şi una în plan naţional. Întrucât cursurile sunt organizate de diferite organisme acreditate, numărul ghizilor autorizaţi în Oradea este o necunoscută. În plus, aceştia abia dacă se cunosc între ei, majoritatea fiind angajaţi ai agenţiilor de turism şi preocupându-se strict de turiştii lor.

Tocmai pentru că nu există o formă organizată, unul dintre ghizii orădeni, Alina Giurgiu, manager al agenţiei Eurovacanţa, a decis anul trecut să înfiinţeze un Club al Ghizilor, cu scopul declarat de a forma o echipă de ghizi profesionişti, de a crea tururi ghidate tematice în oraş şi de a promova Oradea în rândul turiştilor. "Am luat modelul din Iaşi, unde s-a înfiinţat un club similar, care a creat trasee turistice în oraş şi face ghidaj gratuit cu orice doritor, inclusiv localnici", explică Alina.

Oradea pe traseu

Alina a adunat în jurul ei câţiva studenţi ai specializării Turism de la Facultatea de Ştiinţe Economice, cu care a început să creeze trasee turistice, iar în câteva luni clubul a cartat mai multe circuite tematice. Cel mai amplu este Oradea City Tour, un tur pietonal care punctează, în două ore, 20 din cele mai importante obiective, precum Palatul Vulturul Negru, clădirea Primăriei ori palatele de pe Corso.

Alte circuite propuse de club sunt Oradea iudaică, adică un traseu al memoriei evreieşti, care să arate cum a contribuit această comunitate în urbe, Oradea verde, o plimbare prin cele mai frumoase parcuri din oraş, ori Oradea Secession, o vizită pe la clădirile monument reprezentative pentru acest curent.

Bineînţeles, în fiecare circuit, ghizii, adică membrii clubului, trebuie să cunoască detalii privind obiectivele turistice, de la istoric la date privind arhitectura ori alte curiozităţi. "I-am învăţat pe studenţi că nu trebuie doar să fie foarte bine pregătiţi, ca să poată răspunde la orice întrebare, ci şi să fie amabili cu turiştii", explică Alina.

Tururi gratuite

În luna aprilie a acestui an, clubul a şi pornit un program prin care membrii se oferă gratuit să ghideze orice doritor pe aceste trasee. Iar pretendenţii n-au întârziat să apară. "Primii au fost profesori orădeni, care ne-au cerut să ducem elevii", spune Alina. Apoi, ghizii au fost căutaţi de turişti care au dat de ei prin intermediul reţelei Facebook ori care pur şi simplu le-au văzut pliantele.

De plimbările gratuite nu sunt interesaţi în schimb orădenii, chit că lr sunt dedicate şi lor. "Noi avem impresia că ne cunoaştem oraşul, dar nu este aşa. De multe ori nici nu observăm pe lângă ce clădiri trecem, cu atât mai puţin să le cunoaştem", zice Alina.

În timp ce ghidează săptămânal turiştii prin oraş, membrii clubului continuă să lucreze la trasee turistice, pregătind acum un circuit Oradea pe bicicletă şi unul Oradea Foto, acesta din urmă dedicat pasionaţilor de fotografie.

Emigraţi în Vest

Cea mai mare problemă a Alinei este, însă, că clubul a rămas destul de gol pe timpul verii. Aproape toţi tinerii pe care i-a adunat au plecat în străinătate, fie să înveţe, fie să lucreze. "Ghidajul turistic nu este o activitate din care să poţi trăi", zice Alina.

Nici ea n-a putut să le ofere studenţilor salarii, mai cu seamă că tururile pe care le organizează sunt gratuite. "Perfect ar fi fost dacă autorităţile locale ar fi sesizat importanţa ghizilor autorizaţi în oraş şi le-ar fi propus o colaborare. În prezent, nicio instituţie locală nu are ghizi care să-i îndrume pe turişti".

Alina se bucură, totuşi, că tinerii care au trecut pe la club au învăţat ce înseamnă ghidajul serios, iar într-o zi, dacă vor profesa în domeniu, vor şti ce şi cum să facă. Până atunci, Clubul îşi aşteaptă noi membri, dornici să cunoască Oradea şi să le-o prezinte şi altora...

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
2 Comentarii
Felicitari!
Felicitari pentru initiativa!
Postat 30 Iunie 2014, 10:03 de Mirela
a
Buna initiativa. Eu descopar cate o cladire "noua" destul de desc cu toate ca am mai trecut pe langa ea. Si nu pot decat sa ma minunez de arhitectura ei. In curand o sa avem toate cladirile de pe centru renovate si o sa avem ce arata cu adevarat turistilor (criticii mai bine sa isi vada de traeba in alta parte). Interesant ar fi sa putem "studia" si curtile cladirilor.
Postat 29 Iunie 2014, 20:16 de a
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5892 RON
  • 1 EUR = 4.971 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON