Colecţionarul de istorie: Un orădean şi-a transformat locuinţa într-un veritabil muzeu de antichităţi (FOTO)

Un om care nu este interesat de trecut şi de strămoşii săi este un om cu sufletul gol, e convins Rudolf Raab. El, însă, are sufletul plin. De mai bine de trei decenii, strânge în casa lui obiecte din viaţa cotidiană a ultimului secol, de la piese de mobilier la ceasuri, farfurii, tablouri, lămpi, râşniţe de cafea sau bastoane.

Atât de multe exponate a adunat domnul Rudolf, încât are două apartamente ticsite de antichităţi. Iar uşile îi sunt mereu deschise pentru cei care vor să cunoască viaţa de odinioară a oamenilor locului.

Ulcior de Vad

Rudolf Raab este orădean get beget. "Aici m-am născut şi aici am îmbătrânit. Sau asta nu scrieţi, că n-ar trebui să spun despre mine că sunt bătrân", spune bărbatul, zâmbind larg. Are 78 de ani, însă în spirit fostul tehnician dentar a rămas energic. De patru decenii, domnul Rudolf are o pasiune: istoria populară a locului. Ani la rând a colindat Oradea şi satele Bihorului, urcând în poduri şi coborând în beciuri, în căutarea celor mai vechi obiecte casnice.

Această pasiune i s-a declanşat când, într-o vizită la Vadu Crişului, a dat peste un ulcior de ceramică. Cu un model simplu, galben cu cărămiziu, vasul (foto) l-a impresionat, dându-şi seama că din el multe guri şi-au astâmpărat setea. Atunci a decis să devină colecţionar. "Nu este alfa şi omega vieţii mele, dar este o pasiune", explică bărbatul.

Muzeul din casa scării

Din casele oamenilor ori de la bâlciuri, domnul Rudolf a adunat mii de obiecte. Nu le-a numărat niciodată, dar multitudinea lor este evidentă pentru oricine îi trece pragul. Locuieşte în blocul C1 de pe Splaiul Crişanei nr. 2, la etajul 4, iar de cum urcă de penultimul etaj, musafirii dau de o scară de bloc atipică. Tradiţionalul ficus a fost înlocuit de felurite ulcele, iar pereţii sunt decoraţi cu ustensile de toate formele şi mărimile.

Unul din cele două apartamente de pe palier este al domnului Rudolf, iar celelălalt al fiicei lui, stabilită în Germania. Aşa că tot lui i-a rămas, iar bărbatul a avut la dispoziţie şapte camere, două bucătării şi două holuri pe care să le umple. Apartamentele numai numele de muzeu nu îl au, dar în rest nu le lipseşte nimic!

"Etnografie şi atât"

Cui lângă cui, toţi pereţii acestor încăperi sunt plini de obiecte: farfurii pictate, lămpi, ceasuri, chei, lanţuri groase făcute de meşterii ferari ai vremurilor trecute, chiar şi un telefon cu manivelă vechi de peste un secol. Fiecare masă, dulap ori comodă din cele două apartamente pare că sunt menite doar să fie suport pentru antichităţi. "Când porneşte omul pe o pantă, nu se poate opri prea uşor", explică bărbatul. Pentru el şi-a mai ţinut liber patul, jumătate de masă în bucătărie şi fotoliile pe care îşi aşează musafirii.

Exponatele au între 50 şi 150 de ani vechime, dar domnul Rudolf n-a ţinut niciodată să facă cercetări pentru a le scoate la iveală istoria. "Mi s-a spus că ar fi trebuit să pun fiecărui obiect o etichetă cu locul de unde l-am luat şi vechimea. Expoziţia mea nu este sistematizată şi nici n-am vrut să fie aşa. E etnografie şi atât", explică bărbatul. De asemenea, niciodată nu şi-a dorit să afle ce valoare financiară au exponatele sale. Pentru el, fiecare obiect în parte este fără de preţ.

Mărturia trecutului

Multe din obiectele îndrăgite de domnul Rudolf au însemnat pentru alţii doar gunoaie ori fier vechi. Pentru el, însă, sunt cea mai bună mărturie a trecutului şi a valorilor sale. De pildă, o ladă de zestre din Budureasa, zonă celebră pentru acest meşteşug, îi aminteşte ce importantă era odinioară moştenirea dată de părinţi copiilor, iar fiarele de călcat de diferite dimensiuni, pe care croitorii le umpleau cu jar, îl fac să înţeleagă ce meticuloşi trebuie să fi fost aceştia.

Orădeanul mai are printre obiectele sale şi un fonograf Edison, chiar de la sfârşitul secolului XIX, pe care îl priveşte cu o admiraţie uriaşă, de parcă l-ar vedea pe însuşi inventatorul său. "Noi astăzi nici nu realizăm ce mare lucru a fost acest fonograf la vremea apariţiei lui şi nici că fără oameni fanatici lumea nu poate evolua", spune orădeanul. Iar el nu este altceva decât un fanatic care le aminteşte celor curioşi cum a evoluat lumea...