URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 29 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Primăria Oradea a decis să modifice regulamentul de salubrizare. La fel cum deja ne-a obișnuit, schimbarea s-a făcut fără o dezbatere publică serioasă. Mi se pare o greșeală strategică, pentru că despicarea firului în patru atunci când e vorba de problemele tuturor locuitorilor poate duce la soluții bune, unde mai pui că elimini din start suspiciunile și speculațiile.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oradea și Bihorul au ajuns într-o perioadă fastă, cum din perspectiva dezvoltării infrastructurii n-au mai cunoscut niciodată. Anul acesta se deschid circulației o mulțime de noi drumuri, vreo 70 de kilometri: legătura centura Oradea - Autostrada Transilvania (chiar la finele acestei săptămâni), plus centurile Sânmartin, Aleșd, Beiuș, Oșorhei, Nojorid, Sântandrei (în vară). „Miracolul” ar putea fi explicat prin faptul că 2024 e an electoral. Și, da, este! Dar, totuși, nu asta-i explicația, ci parcurgerea întregii evoluții de la germinarea la coacerea proiectelor.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Din data de 31 martie, România devine, parțial, parte a spațiului de liberă circulație Schengen, aspect care ar trebui să ne bucure, ca națiune, deoarece vine după un îndelung proces de negociere cu celelalte state ale Uniunii Europene, aspectele privind negocierea cu Austria fiind comentate pe larg în ultima perioadă.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
30 Noiembrie 2014, 15:26

Cei trei "muschetari": Trei tineri consilieri locali îi pun pe orădeni în mişcare

Cei trei "muschetari": Trei tineri consilieri locali îi pun pe orădeni în mişcare LA ÎNCEPUT. Aflaţi toţi trei la primul mandat, Aurel Mohan, Sebastian Lascu şi Adrian Felea (de la stânga la dreapta) sunt, până acum, singurii aleşi cu iniţiative personale în Consiliul Municipal
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Din primăvară, orădenii mici şi mari vor putea să alerge, să şuteze la poartă ori să arunce la coş fără să plătească nimic în schimb. Convinşi că oamenii au nevoie să facă mai mult sport, consilierii locali Adrian Felea, Sebastian Lascu şi Aurel Mohan au găsit una dintre cele mai ieftine şi accesibile soluţii: punerea la dispoziţia tuturor orădenilor a terenurilor de sport din incinta unităţilor de învăţământ.

Pentru perioada rămasă din mandat, cei trei tineri consilieri îşi doresc să sprijine în continuare proiectele "sănătoase" ale oraşului, indiferent cine le iniţiază, animaţi de convingerea că doar prin conlucrarea celor care conduc, Oradea poate merge înainte.

Pentru sănătate

În luna iunie, pe masa Consiliului Local a apărut prima şi, până acum, singura iniţiativă legislativă a unor aleşi, care au elaborat un proiect de hotărâre propriu, altul decât cele pe care le promovează de obicei conducerea executivă a Primăriei.

Trei dintre cei mai tineri membri ai Consiliului, Aurel Mohan (31 de ani, medic neurochirurg, membru PSD), Sebastian Lascu (34 de ani, medic stomatolog, PNL) şi Adrian Felea (29 de ani, economist, PNL), toţi aleşi în 2012, le-au propus colegilor ca şcolile din oraş să fie obligate să-şi ţină porţile deschise de luni până vineri între orele 15 şi 21 şi în weekend-uri între orele 9 şi 21 (iarna cu câte două ore mai puţin), pentru ca toţi orădenii să aibă acces la terenurile de sport amenajate în incinta acestora.

"Am pornit de la o constatare simplă: în oraş sunt foarte multe maşini, aşa că nu prea ai unde să amenajezi terenuri de sport pentru localnici. Oamenii pur şi simplu nu au unde să facă sport decât dacă ar plăti accesul la o bază sportivă privată", spune Lascu.

În primenire

Împreună, cei trei au luat la pas şcolile din oraş, căutându-le pe cele care se pretează iniţiativei lor, adică au acces direct în curte, fără să fie necesară traversarea clădirilor. "O condiţie a mai fost ca şcolile să aibă portari care, seara, să închidă porţile", spune Adrian Felea. În total, au identificat 19 şcoli din diferite cartiere, unde acum se fac pregătiri: se asfaltează terenurile, se trasează liniile albe pentru jocurile de fotbal, baschet ori handbal şi se repară sau montează porţi şi coşuri de baschet.

"Estimăm că în primăvară lucrările vor fi gata la toate cele 19 şcoli", spune Lascu. Atunci, pe poarta fiecărei şcoli vor fi afişate orarul şi regulile (precum interdicţia accesului cu animale ori obligativitatea ca orice copil sub 9 ani să fie însoţit de un adult). Bineînţeles, vizitatorii vor trebui să respecte curăţenia şi să nu distrugă nimic.

Mândri de faptul că iniţiativa lor a fost aprobată de colegii din Consiliu, cei trei au învăţat că, spre deosebire de mediul privat, în administraţia publică lucrurile nu se mişcă prea repede, orice demers trebuind însoţit de un teanc de hârtii. Asta nu-i opreşte, totuşi, să spere la o îmbunătăţire a proiectului lor. "Aceste terenuri ar putea fi modernizate după modelul celor sintetice, iar şcolile ar putea chiar să câştige bani din închirierea lor", explică Felea. Pentru aceste lucrări este nevoie însă şi de bani, şi nu puţini...

Vise pentru Oradea

Între timp, cei trei consilieri sunt decişi să susţină în continuare proiectele de dezvoltare ale oraşului, indiferent de cine le propune. "Vom sprijini orice proiect care va contribui la bunăstarea cetăţenilor. Suntem tineri, trebuie să fim încrezători că Oradea va fi un oraş tot mai bun", e convins neurochirurgul Mohan. Pentru el, un oraş mai bun ar fi cel în care turiştii pot admira obiective cochete, clădiri reabilitate, în timp ce Adi Felea visează la o Oradie animată de viaţă studenţească mai intensă, iar Sebi Lascu la o urbe cu un aeroport modern, unde să poată ateriza cât mai mulţi turişti.

Până ca toate aceste ambiţii să devină realitate, cei trei tineri aleşi spun că sunt mulţumiţi de ceea văd în jur: un oraş care arată tot mai bine şi care, garantează ei, peste patru ani va fi şi mai aproape de ideal. De el se vor bucura laolaltă atât turiştii, cât şi orădenii şi cei pe care i-au ales să-i reprezinte.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
1 Comentariu
Beizadele !!! Peste 500 de initiative din 1992 pana acum, apartinand consilierilor !!!
Incepand din 2008 incoace consiliul e format doar din "sponsori de partid", care au probleme cu gramatica. Daca nu erau parintii lor, astia trei aveau initiative in vremea asta ca cat sa joace leapsa in curtea vreunei scoli !!!
Postat 01 Decembrie 2014, 10:46 de WinDos
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6085 RON
  • 1 EUR = 4.973 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON