În 1975, după ce a absolvit Facultatea de Istorie şi Filosofie din Cluj, Aurel Chiriac a fost angajat la Muzeul Ţării Crişurilor. După nici două decenii, în 1994, a fost numit managerul Muzeului, iar primul său gând a fost să-l anime.
Dar nu bine a început înmulţirea şi diversificarea evenimentelor, că acestea au şi trebuit restrânse. În 2006, Muzeul a pierdut definitiv Palatul Baroc în favoarea Episcopiei Romano-Catolice, iar de atunci instituţia e chiriaşă. Acesta e cel mai mare regret al directorului: că Muzeul nu are propria casă. Expoziţiile sunt închise, iar inaugurarea noului sediu a întârziat deja cinci ani faţă de termenul stabilit.
Muzeu viu
- Cât de mare este patrimoniul Muzeului Ţării Crişurilor?
- La sfârşitul anului 2013 aveam 431.255 piese, din acest punct de vedere fiind al cincilea muzeu din România.
- În această perioadă, Muzeul găzduieşte una din cele mai importante expoziţii, "Aurul şi argintul antic al României". Sunt orădenii interesaţi de acest eveniment?
- În prima săptămână, au fost peste 1.500 de vizitatori cu bilete, iar interesul e în continuare mare. Este o expoziţie care se realizează o dată la o generaţie, publicul din România având astfel acces la piesele de tezaur.
- Care sunt exponatele preferate de dv. în această colecţie?
- Fiecare are frumuseţea şi istoria ei. Cele mai spectaculoase sunt totuşi cele ce aparţin tezaurului de la Pietroasa. Mă atrag şi cele de la Apahida, judeţul Cluj.
- Conduceţi Muzeul de 20 de ani. Cu ce vă lăudaţi şi ce n-aţi reuşit să faceţi?
- Mi-am dorit ca Muzeul să fie o instituţie culturală vie. Am creat două evenimente majore, Târgul Meşterilor Populari şi Zilele Muzeului Ţării Crişurilor, care au devenit branduri ale comunităţii. Alte realizări sunt expoziţiile internaţionale, organizate în străinătate, dar şi aduse la noi din străinătate. Când aveam tot spaţiul din Palatul Baroc, în programul firesc am inclus spectacole de teatru, concerte de muzică simfonică, lansări de carte. Regretul meu cel mare e că din 1996 a trebuit să ne restrângem cu spaţiul. Au fost şi alte probleme care m-au marcat: că s-a blocat continuarea lucrărilor la noul sediu, că s-a discutat mutarea în Cetate...
"Cetatea este în sine interesantă"
- E o adevărată polemică despre sediul Muzeului: Cetatea sau fosta Garnizoană? Nu vor fi prea mari cheltuielile la Garnizoană?
- Mutarea a fost impusă de pierderea sediului, nu de dragul de a ne muta. Soluţia de la Garnizoană a fost cea mai la îndemână, iar echipa care a agreat această idee a fost formată atunci din dl Cornel Popa, parlamentar, dl Ilie Bolojan, care era prefect, dl Alexandru Kiss, care era vicepreşedinte (n.r. - al Consiliului Judeţean), şi dl Petru Filip, care era primarul Oradiei. La noul sediu vor fi cheltuieli normale. Şi aici plătim aproape 200.000 de euro pe an. Şi trebuie ştiut că noi nu aşteptăm să ne cadă banul din cer, noi facem bani. Anul trecut am făcut peste 9 miliarde de lei (n.r. - vechi), din contracte de săpături, cercetări, consultanţă, fără să putem vorbi despre încasări din bilete, căci suntem doar cu şapte săli în circuit. Suntem utili comunităţii.
- Nu va fi prea săracă Cetatea fără Muzeu?
- Nu, şi nici nu cred că Muzeul Ţării Crişurilor este soluţia pentru a o umple. Noi am propus un muzeu de istorie al oraşului şi al Cetăţii. Cetatea în sine este interesantă pentru vestigiile care ţin de existenţa ei şi care pot fi făcute atractive.
- Când credeţi că se va muta Muzeul într-un nou sediu?
- Spaţiile sunt pregătite, s-au introdus o bună parte din instalaţiile de care avem nevoie, 90% din clădire s-a reabilitat. Constructorul spune că în trei luni s-ar putea duce la bun sfârşit.
- Câţi vizitatori are Muzeul Ţării Crişurilor?
- În 2005, în ultimul an înaintea închiderii, am avut peste 39.000 vizitatori cu bilete, din care cam 9.000 la muzeele memoriale Ady Endre şi Iosif Vulcan, că Muzeul Aurel Lazăr s-a deschis în 2008. În 2013, cele şapte săli din Palatul Baroc au fost vizitate de 12.000 persoane, iar la muzeele memoriale au fost peste 8.500 de vizitatori.
Ultima soluţie
- Acum aţi cerut renunţarea la custodia Rezervaţiei Peţea. Nu e o fugă de răspundere, după ce dezastrul s-a produs?
- Am ajuns la concluzia că singura soluţie care poate salva această rezervaţie este ca noi să ne retragem, pentru ca cei care răspund direct de problemele subterane să intervină. Noi nu avem nici puterea, nici dreptul să luăm măsuri împotriva unor probleme care sunt în curtea altora.
- Alte instituţii ar putea administra mai bine rezervaţia?
- Agenţia de Mediu, Agenţia Naţională de Resurse Minerale, Garda de Mediu, Transgex, unindu-se, pot să ajungă la rădăcină. Noi putem gestiona o rezervaţie care trăieşte.
- Până la urmă, cine e vinovat de dispariţia acelor specii unice - nufărul termal, melcul termal şi roşioara lui Racoviţă?
- Nu cred că au dispărut, se vor putea regenera. Nu caut vinovaţi. Important este că, acum, noul director al ANRM la nivel naţional ne-a spus că se face un studiu asupra rezervei de apă geotermală, va vedea circuitul sub pământ al apei şi va oferi o soluţie.
.jpg "Orădeanca Alesia Toma de la ACS Olimpikus a devenit campioană naţională de judo şi va reprezenta România la Balcaniada din Macedonia de Nord")
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.