URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 29 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Primăria Oradea a decis să modifice regulamentul de salubrizare. La fel cum deja ne-a obișnuit, schimbarea s-a făcut fără o dezbatere publică serioasă. Mi se pare o greșeală strategică, pentru că despicarea firului în patru atunci când e vorba de problemele tuturor locuitorilor poate duce la soluții bune, unde mai pui că elimini din start suspiciunile și speculațiile.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oradea și Bihorul au ajuns într-o perioadă fastă, cum din perspectiva dezvoltării infrastructurii n-au mai cunoscut niciodată. Anul acesta se deschid circulației o mulțime de noi drumuri, vreo 70 de kilometri: legătura centura Oradea - Autostrada Transilvania (chiar la finele acestei săptămâni), plus centurile Sânmartin, Aleșd, Beiuș, Oșorhei, Nojorid, Sântandrei (în vară). „Miracolul” ar putea fi explicat prin faptul că 2024 e an electoral. Și, da, este! Dar, totuși, nu asta-i explicația, ci parcurgerea întregii evoluții de la germinarea la coacerea proiectelor.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Din data de 31 martie, România devine, parțial, parte a spațiului de liberă circulație Schengen, aspect care ar trebui să ne bucure, ca națiune, deoarece vine după un îndelung proces de negociere cu celelalte state ale Uniunii Europene, aspectele privind negocierea cu Austria fiind comentate pe larg în ultima perioadă.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
14 Octombrie 2013, 16:12

Echiparea pentru iarnă: RER şi-a pregătit utilajele pentru deszăpezire şi a refăcut stocurile de materiale antiderapante

 Echiparea pentru iarnă: RER şi-a pregătit utilajele pentru deszăpezire şi a refăcut stocurile de materiale antiderapante DUPĂ URGENŢĂ. Conform regulamentului stabilit de municipalitate, utilajele RER Ecologic Service vor curăţa prima oară zăpada de pe marile bulevarde şi poduri, intrările în oraş şi traseele mijloacelor de transport în comun
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

De parcă toamna ar fi dispărut cu totul din calendar, săptămâna trecută Oradea a avut parte de temperaturi ce prevestesc iarna. Dacă oraşul va albi înainte de vreme, autorităţile locale asigură că sunt totuşi pregătite. Consilierii locali au aprobat săptămâna trecută procedura ce dictează regulile de intervenţie în caz de ninsoare, iar operatorul licenţiat de salubritate, RER Ecologic Service, şi-a pregătit stocurile de materiale antiderapante.

Contratimp

Aleşii orădenilor au ales să păstreze pentru această iarnă regulamentul de intervenţie la deszăpezire aşa cum a fost şi în iarna trecută. Astfel, la comanda Primăriei, operatorul licenţiat de salubritate are obligaţia să prevină formarea poleiului pe străzi, împrăştiind material antiderapant, şi să deszăpezească şoselele.

Străzile rămân împărţite în patru zone de urgenţă, în funcţie de intensitatea traficului rutier, astfel că întâietate la intervenţie vor avea marile bulevarde, intrările în municipiu, traseele mijloacelor de transport în comun, străzile de acces spre spitale şi instituţii publice, precum şi podurile şi pasarelele. Conform regulamentului, firma este obligată să neutralizeze poleiul de pe străzile din Urgenţa 1 în cel mult 3 ore de la alertare şi să le deszăpezească în cel mult 4 ore. Bineînţeles, pentru străzile din celelalte categorii de urgenţă, termenele sunt mai permisive.

Cu "cămara" plină

De asemenea, până cel târziu la 15 noiembrie RER Ecologic Service este obligat să aibă utilajele pregătite, iar stocurile de materiale refăcute. Dată fiind vremea schimbătoare, societatea a pregătit deja 27 de utilaje complexe, ce vor servi atât la împrăştierea materialului antiderapant, cât şi la deszăpezire.

Societatea a achiziţionat, totodată, peste 2.200 tone de sare şi 100 tone de clorură lichidă, având pe stoc şi cantităţi uriaşe de nisip. "Deja avem cantitatea de sare folosită, de pildă, toată iarna trecută, şi mai putem aduce suplimentar oricând dacă va fi nevoie", precizează directorul de producţie al RER Ecologic Service, Ionel Ban.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6085 RON
  • 1 EUR = 4.973 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON