Profesor orădean, despre Octavian Bot: N-a fost cuminţenia pământului, dar sarea acestuia a fost!

Profesorul orădean Vasile Cârje a ţinut să-i aducă un ultim omagiu deputatului Octavian Bot, decedat în weekend în urma unei afecţiuni oncologice. Într-o scrisoare transmisă BIHOREANULUI, dascălul îl descrie pe omul Bot ca fiind "un om cum rar ţi-e dat să întîlneşti: dintr-o bucată şi de cuvânt. N-a fost el, nici vorbă, cuminţenia pământului, dar sarea acestuia a fost", afirmă el.

"N-a fost el, nici vorbă, cuminţenia pămîntului, dar sarea acestuia a fost, clar ca bună-ziua. Întreaga lui viaţă a făcut alergie la prostie, însă, nu la cea benignă care stă în banca ei, ci, la cea clonţoasă, arogantă, la cea mai binecunoscută sub formula ,,prostie cu fudulie". Cu aceasta, ultima, Tavi era necruţător, de neînduplecat, n-avea inhibiţii, îi dădea fest peste bot", arată dascălul pensionar.

După cum BIHOREANUL a anunţat, deputatul Octavian Bot s-a stins duminică, pe patul de spital, după o lungă suferinţă. Slujba funerară va avea loc marţi, de la ora 12, la Capela Haşaş, din Cimitirul Municipal.

Citiţi mai jos, integral, textul profesorului orădean:

IN MEMORIAM

                Din clepsidra vieţii sale, iată, s-a prelins şi ultimul fir de nisip. Încă unul dintre bărbaţii de multe carate ai burgului de pe Criş a tras prea devreme pe dreapta. Forţa destinului a învins în cele din urmă. De-acum, chiar nu va mai stînjeni absolut pe NIMENI deoarece, şi prin simpla noastră existenţă îi deranjăm pe ceilalţi, darmite ... E vorba despre controversatul om politic

OCTAVIAN  BOT,

admirat, dar şi hulit, în egală măsură, aidoma tuturor celor mari. E corect a pomeni, aici şi acum, că parafrazarea aristotelică ,,Amicus Ottavo, sed magis amica veritas" va fi călăuza imparţială, fără discuţie, în deşirarea acestor rînduri cernite. Tavi a fost un om cum rar ţi-e dat să întîlneşti: dintr-o bucată şi de cuvânt. N-a fost el, nici vorbă, cuminţenia pămîntului, dar sarea acestuia a fost, clar ca bună-ziua. Întreaga lui viaţă a făcut alergie la prostie, însă, nu la cea benignă care stă în banca ei, ci, la cea clonţoasă, arogantă, la cea mai binecunoscută sub formula ,,prostie cu fudulie". Cu aceasta, ultima, Tavi era necruţător, de neînduplecat, n-avea inhibiţii, îi dădea fest peste bot. Aşa era el, nimeni şi nimic nu-l puteau schimba, era mereu egal cu sine însuşi ,,da capo al fine". Era inflexibil doar cu adversarii politici, cu cei gregari şi ne-isprăviţi. Totuşi, botaria calomniei, laitmotiv mediatic local, a devenit legendă, o nucă pietroasă, tăriceană. Şi, se ştie ce uşor poţi sfărîma realitatea, dar, niciodată un mit. Ne mai poate sidera o ultimă boacănă, strigătoare la cer, din clipele agoniei sale, cînd nişte netopresari au sărit deontologic pîrleazul, ca mai apoi, vrînd să-şi pună cenuşă, să constate că n-aveau unde? Iartă-i, Doamne …     

            În ciuda traseului său politic, aparent zigzagat, el a fost credincios tot timpul unei drepte liberale pe care n-a trădat-o nici o clipă, a rămas acelaşi, nu şi-a descoperit alte valenţe politice. Deviaţionişti erau ceilalţi. Drept urmare, Cel de Sus n-are-ncotro şi-l va plasa, mai mult ca sigur, în Camera Celestă din Dreapta Sa ,,in mandatum aeternum".

            Să trasăm telegrafic câteva jaloane ale CV-ului octavian, fără a-l sublima într-un bocet narativ. Trebuie punctat neapărat faptul că Tavi a fost tare mîndru de liceul pe care l-a urmat. Cocarda gojdistă o purta zilnic la cheutoarea inimii sale mari. Inginer, profesor, primar ori parlamentar, a făcut mult, nu multe, pentru Cetate, îndeosebi pentru şcoli şi oamenii acestora. Pe Corso, agora orădeană, era de-o naturaleţe inconfundabilă, înţolit cu rafinament, un veritabil ,,arbiter elegantiarum'’. Făcea mişcătoare dovezi de caritate cu mare discreţie. Tavi s-a salvat de multe ori prin generozitatea sa funciară. Deşi, de formaţie politehnică, avea o impresionantă cultură umanistă şi, lucru rar în ziua de azi, avea un mereu nedemodat cult al prieteniei. Cîţiva, şi nu puţini, s-au bucurat de aceste virtuţi ale sale. A fost sufletul atîtor şi atîtor miuţe, pe vremea cînd eram iabraşi şi nechezam jăratic. O, Doamne, unde-s zăpezile de-odinioară? Unde-s straşnicele Revelioane, cînd nu ne ardea de număratul anilor, ci, mai degrabă, de cel al pocalelor? Unde-s verile cu miros de alge, ori altele, ,,indiene", de prin septembrie, de la Schitu? Acum, catargul e frînt, corabia a eşuat, marea şi-a luat tribut inutil o biată epavă. Unde-s escapadele de neuitat ale unor tineri sturlubatici pe străzile Micii Viene, cînd, afară, înnebuneau liliacul, salcîmul, teiul?

            Tavi a trăit aşa cum a vrut el, dar, de murit a murit ca un gentleman. Fără văicăreală, cu amortizorul pus din proprie voinţă în toată faza crepusculară. A-ndurat cu demnitate o lungă şi atroce suferinţă, cu sfîrşit inevitabil. Ştia că viaţa e o neîntreruptă raportare la inanticipabil, la ,,cosaşa", şi, totuşi, el trăia cu atîta intensitate fiecare clipă. Viaţa era pentru el un miracol perpetuu, iar spectacolul lumii îl fascina mereu. Singura lui bogăţie pămîntească a fost bucuria de-a trăi. În declaraţiile lui de avere n-a menţionat, nici din greşeală, că era bilionar în ... FELIX. Mira-s-ar cineva, dacă ar afla că a fost impozitat post-mortem pentru această evaziune? ,,O, tempora, o, mores"!

            Aşa cum în politichie nu şi-a abandonat crezul liberal, tot aşa a funcţionat şi-n hermeneutica unui folclor, aşa-zis domestic: Tavi s-a însoţit cu Doina sau invers, n-are importanţă, ,,forever", şi cînd a fost de veselie, şi când a fost de jale. Rodul-minune al acestei predestinate comuniuni este multiubita lor fiică, Ioana. Aceste făpturi feminine au fost emblematice pentru el, tatăl şi bărbatul. Amîndoua sunt puternice, sunt călite să înfrunte asperităţile vieţii. Ele au fost modelate, normal, în bună măsură, de Tavi. La o adică, se vor găsi nişte prieteni-cârje să le sară-n ajutor, dacă e musai nevoie.

            Tavi, ne revedem la soroc. Pînă atunci, fie-ţi aşteptarea uşoară. Priveşte înapoi cu ... mîndrie, ai de ce, cu prisosinţă. Dacă un stejar arde lovit de trăsnet într-o singură noapte, altuia, în loc, precum ,,ALDE BOTanicus", îi trebuie un secol să se împlinească drept în calea furtunilor. Nu vom putea uita vreodată că între efemer şi veşnicie s-a insinuat un gol atît de dureros. Pentru umplerea acestui hiat s-a-nchegat ad-hoc nucleul dur al unui cerc prozelitic, avînd un scop, pur şi simplu, comemorativ. Fenix va renaşte-ntr-o bună zi şi-n urbea noastră burduşită de mitologie. Oricum, de aici înainte nimic nu va mai fi aşa cum a fost, nici o resetare a noastră, a celor rămaşi, nu e cu putinţă, rămînînd să trăim tot aşa, mai departe, în ,,cea mai bună dintre lumile posibile", osîndiţi fiind să-i dăm acesteia un sens, fiecare după cum îl taie capul. Truisme–truisme, vorbe–vorbe... 

            A  Dio, prieten drag! "Sit tibi terra levis".

            Or – Fan Club "B.O.R." (recte,desiglarea ne-ortodoxă ... "Bot Octavianus Redivivus")

            Pt. conf.,Vasile Cârje, dascăl pensionar