URMĂREȘTE-NE PE
MARȚI, 17 OCTOMBRIE 2017

Ediția tipărită

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Nu am o simpatie deosebită pentru premierul Viktor Orbán, măcar din pricină că a sugrumat presa de opoziție din ţara vecină. În plus, atunci când vine vorba de imigranți, își aduce aminte că-i ungur verde, dar când e rost să capete fonduri UE devine european convins.
Zic şi eu
Adrian Cris
Ultima împărţeală, dată acum în vileag de BIHOREANUL, are totuşi două particularităţi. Întâi, că a fost făcută târziu, mult după scrutinul din iarna anului trecut, pentru că, aşa cum se vede cu ochiul liber, cele trei partide care conduc ţara şi judeţul au avut alte urgenţe: PSD şi ALDE să castreze justiţia, iar UDMR să impună încă o limbă oficială în administraţie. A doua specificitate e că în Bihor, pentru prima oară, PSD împarte cu UDMR instituţii pe care nimeni nu le mai "înstrăinase", ca de pildă Arhivele Naţionale.
Cum a fost?
Lucian Cremeneanu
La sfârşitul anilor ’90, revista Time a vrut să afle care este cea mai importantă invenţie a secolului XX pentru cititorii săi. Concluzia chestionarului, la care au răspuns mii de persoane, a fost mai mult decât surprinzătoare: nu automobilul, nici computerul, nici internetul, nici telefonul mobil, ci... vasul de toaletă a ieşit pe primul loc! WC-ul în casă, mai exact.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți de acord cu transformarea Pieței Unirii într-o zonă preponderent pietonală?




De stiut

Avocatul Bihoreanului
Mircea Ursuta
În data de 19 septembrie 2017 Curtea Constituţională a declarat neconstituţionale încă două dispoziţii ale codului de procedură penală. În ceea ce priveşte prima decizie, cu unanimitate de voturi, Curtea Constituţională a constatat că soluţia legislativă cuprinsă în dispoziţiile art. 282 alin. (2) din Codul de procedură penală, care nu permite invocarea din oficiu a nulităţii relative, este neconstituţională. 
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Oamenii pot dobândi boala în urma muşcăturilor produse de animalele infectate (sălbatice sau domestice) sau prin pătrunderea salivei infectate într-o rană deschisă sau în mucoasă. Virusul rămâne o perioadă de timp la nivelul locului de pătrundere în organism înainte de a ajunge la creier, unde provoacă o meningoencefalită ireversibilă, fatală în 5 până la 20 de zile.
Psihologul Bihoreanului
Razvan Coloja
Un concept relativ nou în psihologie şi derivat oarecum din cultura pop este cel de "autism digital". Prin "autism digital" se înţelege acea stare de detaşare în care un utilizator de tehnologie intră după ce este acaparat de conţinutul furnizat.
23 Martie 2017, 11:01

Patru mituri din psihologie: hipnoza, detectorul de minciuni, serul adevărului şi molecula dragostei

Patru mituri din psihologie: hipnoza, detectorul de minciuni, serul adevărului şi molecula dragostei foto: descopera.ro
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Mulţumită Hollywood-ului şi conştiinţei comune, în mintea oamenilor din ziua de azi s-au instalat o serie de mituri legate de psihologie. În acest articol vom discuta despre câteva dintre ele şi vom vedea cum părerea lumii diferă de realitate.

Hipnoza

Hipnoza este privită de multă lume drept ceva magic. Filmele prezintă transa hipnotică ca pe ceva ce te poate face să cotcodăceşti pe scenă în faţa unui public sau să realizezi alte acte împotriva voinţei tale atunci când hipnotizatorul pocneşte din degete. Realitatea însă este că hipnoza este doar o stare mai ridicată de sugestibilitate şi nicidecum ceva ce ar induce halucinaţii sau o detaşare de corp diferită de starea de veghe. În această stare de sugestibilitate cel hipnotizat este mai deschis la anumite mesaje ale terapeutului precum ar fi "nu simţi nevoia să fumezi", mesaje care se întipăresc în minte şi pot ajuta un om să-şi rezolve mai repede problema. Mai mult, doar o proporţie de 10% din populaţie poate fi hipnotizată. Important de menţionat ar fi şi faptul că, odată aflat în transă hipnotică, nu pot fi schimbate concepţiile adânc împlântate, precum convingerile politice sau religioase.

Poligraful

Numit şi "detectorul de minciuni", poligraful nu detectează în realitate minciuna, ci anumite modificări la nivel corporal precum ar fi bătăile inimii, perspiraţia şi alte efecte. Atunci când minţi, o serie de schimbări se petrec în corpul tău: dilatarea pupilelor, alterarea ritmului cardiac, modificarea respiraţiei. Detectorul de minciuni are ca scop şi rol înregistrarea acestor modificări. Dacă eşti conectat la poligraf şi acesta detectează modificările respective imediat după ce ţi se cere să răspunzi la o întrebare, cel care manevrează aparatul poate presupune că acele fluctuaţii sunt o consecinţă a unui răspuns lipsit de onestitate. De menţionat ar fi faptul că poligraful dă şi rateuri, în sensul că, aflată sub stres, o persoană care spune adevărul poate fi marcată ca fiind mincinoasă. Cu alte cuvinte poligraful nu este o unealtă infailibilă aşa cum ne-o prezintă filmele americane, ci mai degrabă una menită să ajute un psiholog criminalist (de exemplu) să valideze sau invalideze o ipoteză legată de un individ.

Serul adevărului

La fel ca detectorul de minciuni, serul adevărului induce o stare de sugestibilitate similară cu transa hipnotică. În această stare individul este mai deschis aflându-se sub efectul unor substanţe precum pentotalul de sodiu sau amitalul de sodiu, barbituricele cunoscute sub denumirea populară de "seruri ale adevărului". Şi exact ca în cazul poligrafului, serul adevărului nu este infailibil deoarece o persoană căreia i se administrează un asemenea ser poate da răspunsuri despre care crede că sunt adevărate, dar care nu au legătură cu realitatea. Un om care a asistat la un accident rutier, dar a văzut doar cu coada ochiului scena, va tinde să o completeze cu ceea ce crede el că s-a petrecut. Un astfel de om, injectat cu serul adevărului, va face declaraţii false despre care însă e convins că sunt adevărate.

Molecula dragostei

Aşa numeşte presa oxitocina - hormonul magic sau "molecula dragostei". Oamenii presupun că aceasta îi face pe oameni fericiţi sau îndrăgostiţi, însă realitatea e că oxitocina doar face oamenii mai deschişi la informaţia survenită din exterior. Şi nu doar cea pozitivă de genul celei care te-ar ghida să îmbrăţişezi pe toată lumea, dar şi la cea negativă. Mai pe scurt, oxitocina te face să ai încredere în persoanele apropiate ţie, dar - la fel - te poate face să fii neîncrezător în străini. Mai mult, în cazul anumitor persoane (cum ar fi exemplul celor care au trăsături agresive) "molecula dragostei" nu are efectul scontat, transformându-i în persoane violente atunci când sunt puse în faţa unei provocări.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
1 Comentariu
seductia
Eu zic ca "seductia" este cel mai mare mit. Minciunile alea cum ca poti avea orice femeie vrei daca ai incredere in tine. Minciunile care zic ca femeile nu sunt atrase de aspectul fizic... Mitul barbatului alfa-male. Si asa mai departe... Multi care studieaza seductia ajung niste ciudati, altii la suicid iar altii ajung sa faca crime in lant. Dar despre asta nici un psihiolog nu va vori de teama sa nu fie pus la zid de barbatii ginocentrici sau nu isi piarda clientela. Ce ar mai vinde unor prosti daca i-ar invata biologie si psihiologie evolutionista? :)
Postat 23 Martie 2017, 15:24 de B

FOTO BIHOREANUL

  • Oradea tricoloră: Oraşul s-a umplut cu steaguri (FOTO)
  • Patru locuinţe în 10 zile! Peste 200 de voluntari orădeni au ridicat case pentru sărmani (FOTO)
  • Feli a încins o 'horă rock' la ERA Park Oradea (FOTO/VIDEO)
  • Mihai Neşu, la Balul caritabil organizat de notarii din Oradea pentru centrul său de recuperare: 'Fundaţia este bucuria cea mai mare din viaţa mea' (FOTO)
  • Târgul Pălincarilor: Parcul Nicolae Bălcescu s-a umplut de lume (FOTO)
  • Accident cu 5 maşini pe strada Vladimirescu (FOTO)
  • Mass-media şi istoria recentă: Jurnalişti şi istorici din trei ţări dezbat la Oradea cum devin articolele de presă istorie (FOTO)
  • A vrut, dar n-a putut! Primăria Oradea a încercat să taie mai mulţi copaci de lângă Liceul German, dar a oprit-o APM Bihor (FOTO)
  • Foaia Românească în agonie: Înfiinţat cu 65 de ani în urmă, cel mai vechi ziar românesc din Ungaria riscă să ajungă în pragul închiderii (FOTO)
  • Expoziţiile fotografilor locali şi 'înfrăţiţi' au fost vernisate de Ziua Oradiei (FOTO)

TIMP LIBER

Timp liber

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 3.8697 RON
  • 1 EUR = 4.5959 RON
  • 1 HUF = 0.015 RON