Săptămâna aceasta voi continua să prezint prevederile obligaÅ£iei de întreÅ£inere care se regăsesc în Noul Cod Civil arătând modalităţile în care se stabileÅŸte ÅŸi cum se execută obligaÅ£ia de întreÅ£inere. Astfel, conform art. 529 a Codului Civil întreÅ£inerea trebuie să se potrivească cu nevoile celui care o cere ÅŸi cu mijloacele celui care urmează a o plăti. Când întreÅ£inerea este datorată de părinte, ea se stabileÅŸte până la o pătrime din venitul său lunar net pentru un copil, o treime pentru 2 copii ÅŸi o jumătate pentru 3 sau mai mulÅ£i copii.

Cuantumul întreÅ£inerii datorate copiilor, împreună cu întreÅ£inerea datorată altor persoane, potrivit legii, nu poate depăşi jumătate din venitul net lunar al celui obligat. ObligaÅ£ia de întreÅ£inere se execută în natură, prin asigurarea celor necesare traiului ÅŸi, după caz, a cheltuielilor pentru educare, învăţătură ÅŸi pregătire profesională.

Dacă obligaÅ£ia de întreÅ£inere nu se execută de bunăvoie, în natură, instanÅ£a de tutelă dispune executarea ei prin plata unei pensii de întreÅ£inere, stabilite în bani. Pensia de întreÅ£inere se poate stabili sub forma unei sume fixe sau într-o cotă procentuală din venitul net lunar al celui care datorează întreÅ£inere. Dacă se iveÅŸte o schimbare în ceea ce priveÅŸte mijloacele celui care prestează întreÅ£inerea ÅŸi nevoia celui care o primeÅŸte, instanÅ£a de tutelă, potrivit împrejurărilor, poate mări sau micÅŸora pensia de întreÅ£inere sau poate hotărî încetarea plăţii ei.

Pensia de întreÅ£inere stabilită într-o sumă fixă se indexează de drept, trimestrial, în funcÅ£ie de rata inflaÅ£iei. Conform art. 532, pensia de întreÅ£inere se datorează de la data cererii de chemare în judecată. Cu toate acestea, pensia poate fi acordată ÅŸi pentru o perioadă anterioară, dacă introducerea cererii de chemare în judecată a fost întârziată din culpa debitorului.

Pensia de întreÅ£inere se plăteÅŸte în rate periodice, la termenele convenite de părÅ£i sau, în lipsa acordului lor, la cele stabilite prin hotărâre judecătorească. Dacă, din orice motiv, se dovedeÅŸte că întreÅ£inerea prestată, de bunăvoie sau ca urmare a unei hotărâri judecătoreÅŸti, nu era datorată, cel care a executat obligaÅ£ia poate să ceară restituirea de la cel care a primit-o sau de la cel care avea, în realitate, obligaÅ£ia să o presteze.