URMĂREȘTE-NE PE
MARȚI, 23 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Nu credeam că se vor putea mobiliza 15.000 de oameni în acțiunea intitulată Misiunea Grivei, prin care se cer condiții mai bune pentru câinii abandonați și pentru sterilizarea lor. Iată că inițiativele cetățenești încep să capete forță și consistență. Poate n-ar fi fost lipsit de interes să se ceară și sterilizarea stăpânilor care-și abandonează animalele de companie...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Săptămâna trecută, înainte ca lucrările de 70 milioane de euro derulate la Aeroportul Oradea să se încheie (apropo, va fi un şoc diferenţa!), suspansul privind utilitatea lor s-a risipit: CJ Bihor şi Primăria Oradea au bătut palma cu LOT şi cu HiSky.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Camera Deputaţilor a adoptat recent un proiect de modificare a legislaţiei în vigoare, prin care se prevede, în esenţă, că instanţele judecătoreşti nu vor mai putea reduce din oficiu onorariile achitate de justiţiabili avocaţilor, ci doar la cererea părţii adverse. 
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
27 Septembrie 2016, 14:01

Noua legislaţie privind RCA. Modificări importante (I)

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

În Monitorul Oficial nr. 723 din 19 septembrie 2016 a fost publicată Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 54/2016 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto (RCA) pentru prejudicii produse terţelor persoane prin accidente de vehicule şi tramvaie, act normativ care abrogă vechea lege a asigurărilor, legea 136/1995.

Transpunând o directivă europeană, noua ordonanţă de urgenţă aduce modificări importante sistemului RCA.

Astfel, contractul RCA (fosta poliţă RCA) poate fi încheiat şi pentru perioade mai scurte, respectiv chiar şi pentru o lună. În cazul încheierii contractului RCA, acesta produce efecte din ziua următoare celei în care s-a încheiat contractul RCA, pentru persoanele care nu aveau o asigurare RCA valabilă la momentul încheierii noii asigurări sau din ziua următoare celei în care expiră valabilitatea contractului RCA anterior, pentru asiguratul care îşi îndeplineşte obligaţia încheierii asigurării RCA cel mai târziu în ultima zi de valabilitate a acesteia.

Tot cu titlu de noutate se prevede că poate fi suspendat contractul RCA pe perioada suspendării dreptului de circulaţie al vehiculului conform prevederilor legale şi pe perioada imobilizării vehiculului. Asiguratul are obligaţia ca, pe toată durata suspendării contractului RCA, să imobilizeze vehiculul într-un spaţiu privat, în afara domeniului public, pentru a nu avea potenţial generator de daune. Dacă nu respectă această obligaţie şi produce pagube cu acel autovehicul, asiguratul este obligat să returneze asigurătorului despăgubirile plătite de acesta persoanei vătămate.

În cazul în care se produce riscul asigurat, asigurătorul RCA va plăti, în locul asiguratului, persoanei păgubite despăgubiri în bani pentru: vătămări corporale sau deces, inclusiv pentru prejudicii fără caracter patrimonial; prejudicii materiale, inclusiv costuri de radiere şi înmatriculare, costuri cu taxe de timbru, cheltuieli cu limitarea prejudiciului; prejudicii reprezentând consecinţa lipsei de folosinţă a vehiculului avariat, inclusiv înlocuirea temporară a vehiculului, pe baza opţiunii persoanei prejudiciate; cheltuieli de judecată efectuate de către persoana prejudiciată; cheltuielile legate de transportul vehiculului avariat.

Limita maximă de despăgubire rămâne 5.000.000 de euro pentru vătămări corporale şi decese şi de 1.000.000 de euro dacă din accident au rezultat numai pagube materiale.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
1 Comentariu
Spatiu Privat?
Adica daca nu circul cu masina si o parchez in fata blocului nu pot sa suspend asigurarea deoarece poate intra cineva in masina stationara si e de vina masina stationara? Nu mi se pare normal. Daca e parcata si intra prostul in de ce ar fi generatoare de accident?
Postat 29 Septembrie 2016, 18:01 de point-P-I
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6712 RON
  • 1 EUR = 4.9758 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON