URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 15 DECEMBRIE 2017

Ediția tipărită

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
La actualul nivel de dezvoltare, Oradea are nevoie de ajutor de la Bucureşti în tot mai mică măsură. Probabil cel mai mare cadou ar fi să fie lăsată în pace. Dacă sistemul de redistribuire a  veniturilor nu ar fi fost bulversat de "revoluţia fiscală", lucrurile ar fi mers, în continuare, decent.
Zic şi eu
Adrian Cris
La 99 de ani de la momentul astral al Marii Uniri, ţara nu ne leagă nici prin şosele, căi ferate şi aeroporturi care să faciliteze o bună circulaţie a oamenilor şi mărfurilor, nici printr-o educaţie care să ofere şanse egale, nici printr-un sistem sanitar care să nu ne îmbolnăvească şi mai grav pe unii, în timp ce alţii ne tratăm la Viena ori Istanbul, nici printr-o administraţie care să ne uşureze viaţa în loc să ne facă zile fripte.
Cum a fost?
Lucian Cremeneanu
În aprilie 1972, Charlie Chaplin se întorcea în America după un exil de 20 de ani. Fusese alungat în 1952 de senatorul McCarthy din pricina unor presupuse simpatii comuniste. Charlie Chaplin n-a fost cetăţean american - era născut în Londra - însă americanii l-au iubit ca pe unul de-al lor. Dar, cu toată dragostea, nu l-au putut salva atunci când urgia statului s-a stârnit împotriva sa. În aprilie 1992, Regele Mihai se întorcea în România după un exil de 45 de ani. Fusese alungat în 1947 de noul regim comunist, condus de Petru Groza...
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți de acord cu proiectul de amenajare a Pieței Ferdinand?






De stiut

Avocatul Bihoreanului
Mircea Ursuta
Una dintre dilemele pe care le au cetăţenii români, chiar şi cu asigurări de sănătate achitate la zi prin CAS, este cine le plăteşte cheltuielile de spitalizare şi de tratament dacă au fost victimele unui accident sau unei agresiuni, în condiţiile în care furnizorii de servicii medicale îi "taxează" atunci când autorii acestor fapte nu sunt identificaţi.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât  nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
Psihologul Bihoreanului
Razvan Coloja
Acum că se apropie Crăciunul, iar magazinele vor fi acoperite cu funde roşii şi globuri argintii, nu strică să discutăm puţin despre tehnicile folosite de magazine pentru a stoarce cât mai mulţi bani de la cumpărători.
04 Iulie 2017, 17:29

De ce sunt atacaţi minoritarii?

De ce sunt atacaţi minoritarii? foto generic, kqed.org
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Istoria omenirii e plină de exemple de grupuri minoritare care fie au pierit, fie au fost sub un constant atac din partea unor grupuri mai mari. Evreii au fost persecutaţi nu doar de nazişti, dar cu mult înainte de asta de italieni care au realizat primele ghetouri pentru evrei.

Prin grup minoritar se înţelege orice grup care se diferenţiază de restul prin alte valori, gusturi politice, sexuale, muzicale, care diferă de majoritate prin etnie sau culoarea pielii ori alte asemenea elemente. În Oradea de exemplu, grupuri minoritare relevante ar fi maghiarii, romii şi evreii. Grup minoritar sunt şi cerşetorii ori homosexualii din oraş.

Şi răsare întrebarea logică "de ce grupurile minoritare sunt atacate în permanenţă"? Nu putem nega faptul că grupări precum "Coaliţia Pentru Familie" se împotrivesc comunităţii LGBT ori că majoritatea românilor privesc cu suspiciozitate persoanele de etnie romă. Mai mult, la nivel naţional, maghiarii reprezintă un subiect de discuţii aprinse. Psihologia socială afirmă că un grup minoritar, indiferent de natura sau compoziţia lui, va fi în cele din urmă privit ca pe o ameninţare de către un grup majoritar. Grupul majoritar deţine numărul mare de persoane care aderă la el, iar cel minoritar este compus dintr-un număr restrâns de persoane.

Societatea umană a supravieţuit până în prezent datorită aderării individului la grup. Aderarea la grup înseamnă supravieţuire şi permite realizarea task-urilor mult mai eficient decât dacă abordarea lor ar fi făcută individual. Cu alte cuvinte, e mai uşor să cultivi un câmp cu alte 50 de persoane decât singur, la fel cum e mai uşor să aperi un sat de invadatori dacă întreaga comunitate pune mâna pe arme decât dacă un singur om ar ţine piept pericolului.

Grupul social a reprezentat o cărămidă la baza civilizaţiei umane, iar dacă grupul se destramă, acest lucru ar fi privit ca pe o ameninţare la nivelul fiecărui individ ce-l alcătuieşte. Prin urmare, grupurile şi-au format un set de reguli la care aderă, norme şi legi menite să apere grupul de o posibilă dizolvare. Aceste legi sunt scrise sau nescrise, de ordin oficial sau religios, împărtăşite verbal sau conştientizate tacit de membrii grupului. Orice individ care se abate de la aceste legi este privit ca un posibil pericol la identitatea grupului şi trebuie eliminat, aşa cum pe vremuri ciumaţii erau izgoniţi din sat pentru a nu infecta întreaga comunitate.

Problema cu grupurile majoritare însă este că oamenii sunt radical diferiţi unii de alţii. Unii citesc 50 de cărţi pe an, alţii de-abia îşi pot silabisi numele. Unii sunt vegani, alţii preferă carnea. Unii ascultă muzică rock, alţii ascultă manele. Ne împărţim în credincioşi şi necredincioşi, maghiari şi români, caucazieni sau de culoare, heterosexuali sau LGBT.

Ca să răspund la întrebarea din titlu, grupurile minoritare sunt atacate deoarece sunt privite ca o abatere de la normele impuse de grupul majoritar, iar orice asemenea abatere reprezintă un pericol la adresa coeziunii grupului majoritar. La rândul lor, grupurile minoritare, simţindu-se atacate, îşi întăresc şi mai mult coeziunea, ca să-şi asigure supravieţuirea şi se luptă să apere valorile care le definesc - totul pentru a evita extincţia.

Comunitatea evreilor din Oradea, deşi mică, este extrem de compactă şi stabilă. Există un repect reciproc între membrii acestui grup, aşa cum - de exemplu - există un respect şi o acceptare aproape necondiţionată între membrii sectelor baptiste din oraş. La fel cum taximetriştii reacţionează la unison atunci când un coleg de-al lor anunţă prin staţie că are probleme, aşa şi membrii grupurilor minoritare fac tot posibilul să-şi apere puţinii membri de care dispun. De aceea există un sentiment de frăţie, chiar camaraderie între rockeri, maghiarii din oraş, homosexualii Oradiei ori penticostali. Şi tot de aceea, când unul dintre aceste grupuri se simte atacat din exterior, membrii lor reacţionează ca să-şi apere valorile şi identitatea.

Atât grupurile majoritare cât şi cele minoritare reacţionează când coeziunea grupului este pusă în pericol ori pare să fie pusă în pericol. De aceea avem - de exemplu -  marşuri LGBT şi contra-marşuri. Iar argumentul Noii Drepte şi al celor din Coaliţia Pentru Familie este că apără "normalitatea", aşa cum ea este percepută de ei, ca grup majoritar alcătuit din heterosexuali. Ceea ce se traduce prin "respectaţi regulile NOASTRE sau vă anihilăm".

În SUA comunitatea afro-americană sau cea islamistă reprezintă grupuri minoritare aflate sub asediu din partea caucazienilor sau creştinilor. Marşurile bicicliştilor orădeni ori cele organizate împotriva Roşiei Montane reprezintă de asemenea încercări ale unor grupuri minoritare de a-şi afirma poziţia şi a rezista influenţei majorităţii. Ateii se organizează pe Facebook şi iau parte la întâlniri tot pentru a-şi afirma coeziunea grupului şi poziţia de rezistenţă în raport cu creştinii din România.

Acest "război" între grupuri minoritare şi majoritare există de când lumea şi va continua să existe mii de ani în viitor. Şi totul se reduce la supravieţurire.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
1 Comentariu
si 2000 de biciclisti sunt minoritari, iar 10 investitori sunt majoritari?
lol, auzi cum "marşurile bicicliştilor orădeni ori cele organizate împotriva Roşiei Montane reprezintă de asemenea încercări ale unor grupuri minoritare de a-şi afirma poziţia şi a rezista influenţei majorităţii."
Postat 05 Iulie 2017, 22:29 de unu

FOTO BIHOREANUL

  • Luaţi exemplu! Agricultorii bihoreni au atras în judeţ 141 milioane euro (FOTO)
  • Accident cu trei răniţi lângă Beiuş: Şoferul unui BMW a ratat o depăşire, s-a lovit de o dubiţă, iar cele două maşini au ajuns în şanţ (FOTO)
  • Accident cu maşina Poliţiei în Oradea, în faţă la hotel Ramada (FOTO)
  • 300 de amenzi într-o zi: Poliţiştii români şi maghiari au împânzit şoselele de pe graniţă (FOTO)
  • Creştini… pe jumătate: După ce au ascultat colinde, consilierii judeţeni din Bihor şi-au reluat bătăliile obişnuite (FOTO)
  • Sute de fapte bune pe un singur hol: Târg de Crăciun la Celestica Oradea, susţinut de companie pentru ONG-urile din oraş (FOTO)
  • Fundaţia Pyramid Learning Center şi-a inaugurat cel de-al doilea centru pentru copiii cu autism şi AD-HD (FOTO)
  • CSM CSU Oradea a jucat slab şi a pierdut cu 81-87 în faţa timişorenilor. Achim anunţă măsuri în cadrul lotului! (FOTO)
  • Casa de Pensii Bihor, închisă: Toţi angajaţii au declanşat un protest spontan din cauza salariilor mici (FOTO)
  • Omagiu şi miting: Protestatarii orădeni l-au comemorat pe Regele Mihai, iar apoi au manifestat împotriva Guvernului PSD-ALDE (FOTO / VIDEO)

TIMP LIBER

Timp liber

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 3.8697 RON
  • 1 EUR = 4.5959 RON
  • 1 HUF = 0.015 RON