URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 19 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Dacă te iei după iubitorii de clorofilă, în Oradea s-a defrișat în ultimii ani o suprafață egală cu jumătate din Pădurea Amazoniană. De la Primărie ți se va spune că în ultimii 10 ani abia au dispărut doi copaci și o creangă, și aceea din cauza furtunii de anul trecut...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Săptămâna trecută, înainte ca lucrările de 70 milioane de euro derulate la Aeroportul Oradea să se încheie (apropo, va fi un şoc diferenţa!), suspansul privind utilitatea lor s-a risipit: CJ Bihor şi Primăria Oradea au bătut palma cu LOT şi cu HiSky.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 21 martie a fost publicată în Monitorul Oficial al României Legea nr. 58/2024 prin care se aduc modificări atât legii speciale cu privire la sancționarea traficului de droguri, cât și codului penal.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
03 Martie 2018, 15:14

Ai fost „hackerit”? Kit de recuperare a datelor infectate de Ransomware, pus la dispoziție GRATUIT de DIICOT și Bitdefender

Ai fost „hackerit”? Kit de recuperare a datelor infectate de Ransomware, pus la dispoziție GRATUIT de DIICOT și Bitdefender foto: cooksecuritygroup.com
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Date fiind numeroasele atacuri din spațiul virtual și faptul că amenințarea GandCrab se răspândește tot mai tare, Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism şi Poliția Română, cu sprijinul Bitdefender și EUROPOL, pun la dispoziția publicului un kit pentru recuperarea datelor, destinat victimelor clasei de ransomware GandCrab. Vă puteți recupera fișiere infectate, fără a plăti sumele cerute de infractorii cibernetici, a anunțat, printr-un comunicat DIICOT.

„Amenințarea GandCrab se răspândește prin reclame publicate pe site-uri infectate sau prin chitanțe și facturi fictive trimise ca fișiere atașate în e-mail-uri. Odată ce victima accesează vectorul de atac, GandCrab blochează fișierele importante de pe dispozitivul folosit și apoi șantajează. GandCrab a făcut peste 50.000 de victime în mai puțin de o lună, inclusiv din România, și cere recompense substanțiale ca să redea accesul la datele blocate”, arată comunicatul.

Procurorii amintesc că, în schimbul cheii de decriptare, dezvoltatorii GandCrab cer recompense cuprinse între 300 și 500 de dolari, în moneda virtuală DASH, folosită în premieră pentru activități infracționale asociate ransomware.

Diferența semnificativă dintre sumele cerute victimelor șantajate se explică prin faptul că infractorii cibernetici au dezvoltat și un serviciu de afiliere care permite răspândirea GandCrab de către orice altă grupare interesată să câștige bani, mai arată sursa citată.

Kit-ul pus la dispoziție oferă victimelor clasei de ransomware GandCrab posibilitatea să le recupereze, fără să mai plătească recompense infractorilor cibernetici.

„Kit-ul funcționează pentru toate versiunile cunoscute ale amenințării ransomware GandCrab și este disponibil pe www.nomoreransom.org. - un portal online disponibil inclusiv în limba română, și în secțiunea dedicată instrumentelor de decriptare de pe labs.bitdefender.com”, arată comunicatul.

Aplicația poate fi descarcată pe www.nomoreransom.org, alături de alte 52 de soluții antiransomware puse gratuit la dispoziția publicului, arată DIICOT.

Comunicatul mai amintește că proiectul No More Ransom a fost lansat în iulie 2016, de poliția națională olandeză și Europol, instituția de combatere a criminalității la nivelul Uniunii Europene, cu scopul de a crește nivelul de colaborare dintre sectoarele public și privat în lupta contra ransomware.

 Pe nomoreransom.org, utilizatorii pot afla informații suplimentare despre ransomware și modul în care se pot feri de această amenințare.

 „În urma acestui demers, ce are ca scop lupta contra ransomware, cea mai prolifică amenințare cibernetică a momentului, D.I.I.C.O.T. şi Poliția Română au devenit parteneri asociați ai proiectului No More Ransom”, mai arată DIICOT.

Pentru a preveni infectarea cu ransomware, utilizatorilor li se recomandă să păstreze copii ale datelor importante, să folosească o soluție de securitate și să evite să acceseze linkuri sau fișiere din e-mail-uri nesolicitate.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
1 Comentariu
Laudae
DIICOT nu e membru in no more ransom (inca) pentru ca ei nu fac cercetare si nu au lab de dezasamblare, fonduri pentru asa ceva nici atat. Salarii ofera, dar cui? Cati romani stiu reverse engineering si limbaj de dezasamblare? Analiza comportamentala e iar ceva rar la DIICOT. Am participat la un Cyber Security Summit iar unul din speakeri era printre fondatorii proiectului, la vremea aceea Dutch Police si McAfee Labs. Proiectul a devenit deschis putin mai tarziu pentru toti furnizorii de solutii anti virus dar trebuie retinut un lucru. Antivirusul te protejeaza de ceea ce stie (functioneaza cu semnaturi in actualizari). In Dark web exista RAAS (ransomeware as a service) sprijinit de Satan unde platesti si iti creezi Ransomware propriu, necunoscut de anti virusi. Pana ca orice antivirus sa il recunoasca si sa dezvolte si sa distribuie o semnatura trece destul de mult timp (vezi Maersk vs WannaCry). Ca norocul, RAAS nu e disponibil pentru oricine si deja exista servicii de threat intel care supraveghează acestea in deep si dark web. Un sfat pentru cei curiosi, folositi cu incredere VirusTotal sa analizati fisierele de care nu sunteti siguri sau cuckoo sau alte soluții de acest gen. Poate face diferenta enorm. Backupul de date nu mai e viabil, daca destinatia e montata se va cripta si ea (de la wannacry incoace aproape orice ransomware mai de Doamne-ajuta se misca lateral). Sau folosim toti Ubuntu sau alte distribuții gratuite de Linux dar si alea cu cap :)
Postat 03 Martie 2018, 20:31 de poiu
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6625 RON
  • 1 EUR = 4.9763 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON