URMĂREȘTE-NE PE
MARȚI, 23 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Nu credeam că se vor putea mobiliza 15.000 de oameni în acțiunea intitulată Misiunea Grivei, prin care se cer condiții mai bune pentru câinii abandonați și pentru sterilizarea lor. Iată că inițiativele cetățenești încep să capete forță și consistență. Poate n-ar fi fost lipsit de interes să se ceară și sterilizarea stăpânilor care-și abandonează animalele de companie...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Săptămâna trecută, înainte ca lucrările de 70 milioane de euro derulate la Aeroportul Oradea să se încheie (apropo, va fi un şoc diferenţa!), suspansul privind utilitatea lor s-a risipit: CJ Bihor şi Primăria Oradea au bătut palma cu LOT şi cu HiSky.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Camera Deputaţilor a adoptat recent un proiect de modificare a legislaţiei în vigoare, prin care se prevede, în esenţă, că instanţele judecătoreşti nu vor mai putea reduce din oficiu onorariile achitate de justiţiabili avocaţilor, ci doar la cererea părţii adverse. 
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
16 Iunie 2014, 14:09

Accidentele de circulaţie cu victime conform Noului Cod Penal

Accidentele de circulaţie cu victime conform Noului Cod Penal foto: arhivă
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Noul cod penal cuprinde o reglementare diferită faţă de vechea legislaţie penală în ceea ce priveşte accidentele de circulaţie care au ca urmare vătămarea corporală a unor persoane.

Dacă în ceea ce priveşte accidentele soldate cu pierderi de vieţi omeneşti, reglementarea noii legislaţii este identică cu cea veche, autorul urmând să răspundă penal pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din cupă, în ceea ce priveşte accidentele soldate doar cu vătămări corporale, în principiu autorul va răspunde penal doar dacă victima are nevoie de îngrijiri medicale de peste 90 de zile atestate cu certificat medico-legal sau cu un raport de expertiză medico-legală.

Spun în principu, deoarece se va răspunde penal şi pentru accidentele din care au rezultat victime ce au avut nevoie de sub 90 de zile de îngrijiri medicale în ipoteza în care autorul accidentului se afla sub influenţa băuturilor alcoolice sau a drogurilor. Este de remarcat faptul că nu este necesar ca persoana în cauză să aibă o alcoolemie infracţională de peste 80 mg alcool pur în sânge, ci este suficient să se afle sub influenţa băuturilor alcoolice pentru ca fapta să fie sancţionată penal. De asemenea, este infracţiune şi accidentul de circulaţie, din care au rezultat victime ce au avut nevoie de sub 90 de zile de îngrijiri medicale, comis de o persoană ce nu posedă permis de conducere sau nu are dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice (spre exemplu, situaţia persoanei care are permisul de conducere suspendat) sau de către o persoană care conduce un autoturism neînmatriculat.

În cazul celorlalte accidente de circulaţie, victima trebuie să aibă peste 90 de zile de îngrijiri medicale pentru ca autorul unui asemenea accident să răspundă penal.

În toate situaţiile, este necesar ca victima să formuleze o plângere penală în termen de maxim 3 luni de la data accidentului, deoarece aceste infracţiuni se urmăresc numai la plângerea prealabilă a persoanei vătămate, iar despăgubirile solicitate de victimele accidentului se vor soluţiona în cadrul procesului penal.

În ipoteza în care victima nu necesită peste 90 de zile de îngrijiri medicale, fapta nu va constitui infracţiune ci doar contravenţie, iar despăgubirile vor trebui solicitate prin promovarea unui proces civil.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6712 RON
  • 1 EUR = 4.9758 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON