URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 29 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Primăria Oradea a decis să modifice regulamentul de salubrizare. La fel cum deja ne-a obișnuit, schimbarea s-a făcut fără o dezbatere publică serioasă. Mi se pare o greșeală strategică, pentru că despicarea firului în patru atunci când e vorba de problemele tuturor locuitorilor poate duce la soluții bune, unde mai pui că elimini din start suspiciunile și speculațiile.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oradea și Bihorul au ajuns într-o perioadă fastă, cum din perspectiva dezvoltării infrastructurii n-au mai cunoscut niciodată. Anul acesta se deschid circulației o mulțime de noi drumuri, vreo 70 de kilometri: legătura centura Oradea - Autostrada Transilvania (chiar la finele acestei săptămâni), plus centurile Sânmartin, Aleșd, Beiuș, Oșorhei, Nojorid, Sântandrei (în vară). „Miracolul” ar putea fi explicat prin faptul că 2024 e an electoral. Și, da, este! Dar, totuși, nu asta-i explicația, ci parcurgerea întregii evoluții de la germinarea la coacerea proiectelor.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Din data de 31 martie, România devine, parțial, parte a spațiului de liberă circulație Schengen, aspect care ar trebui să ne bucure, ca națiune, deoarece vine după un îndelung proces de negociere cu celelalte state ale Uniunii Europene, aspectele privind negocierea cu Austria fiind comentate pe larg în ultima perioadă.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
18 Ianuarie 2018, 12:24

Vremea face ravagii în România. O persoană a murit, drumuri închise şi zeci de mii de oameni fără energie electrică

Vremea face ravagii în România. O persoană a murit, drumuri închise şi zeci de mii de oameni fără energie electrică Foto: Niță Gabriel
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Prima ninsoare mai serioasă din această iarnă a cauzat probleme grave în multe zone din ţară. Cinci drumuri naţionale au fost blocate, 50.000 de persoane din 187 de localităţi au rămas fără curent electric, 80 de şcoli din 14 judeţe au fost închise, la fel şi toate porturile de la Marea Neagră, iar o persoană a murit, după ce ambulanţa n-a putut ajunge la ea din cauza viscolului.

Informaţiile au fost publicate de Digi24.ro, sursă conform căreia din cauza viscolului o ambulanţă a rămas blocată pe drumul spre un pacient de 83 de ani din comuna ieşeană Tomeşti. Primarul localităţii a reuşit să ajungă la locul unde era troienit echipajul medical şi l-a preluat cu altă maşină. Însă, până să ajungă la pacient, acesta a murit. Bărbatul, care era cunoscut pentru probleme de sănătate, s-a stins din cauza unei hemoragii.

Potrivit sursei citate, joi, la ora 11, sute de maşini erau blocate pe DN 1, la ieşirea din Braşov către Predeal. Blocajul s-a format din cauza maşinilor care au rămas înzăpezite la Timişul de Sus. Sunt TIR-uri trase pe dreapta, de la Predeal la Buşteni, şi se circulă doar pe ruta Braşov-Râşnov - Pârâul Rece - Predeal -Buşteni, arată Digi 24.

Totodată, vântul puternic a doborât nouă copaci care au căzut fie peste imobile, fie pe carosabil în staţiunea Sinaia În judeţul Prahova, între localităţile Buşteni şi Cheia, trei autoturisme au rămas blocate, şase persoane fiind salvate de către pompieri. Pe DN 1, peste 200 de camioane stau în coloană pe cele două sensuri de mers, pe ValeaPrahovei.

A nins toată noaptea în mare parte din ţară. Numeroase autoturisme şi tiruri au rămas blocate, în cursul nopţii, pe Drumul Naţional 1, între Braşov şi Predeal. Unii dintre şoferii prinşi acolo spun că au aşteptat 6 ore intervenţia autorităţilor. În acelaşi timp, zeci de mii de oameni nu au la această oră energie electrică.

Amintim că joi, pentru o parte din țară, sunt valabile avertizări de tip cod galben şi cod portocaliu de ninsori, vânt şi viscol.

Potrivit Centrului Infotrafic al Poliţiei Române, la ora 10, erau următoarele drumuri închise:

DN închise: 2

- În judeţul Covasna, DN11C este blocat între Turia si Bixad, pe tronsonul kilometric 13 - 33, din pricina mai multor copaci căzuţi pe suprafaţa carosabilă. 

- În judeţul Gorj, DN67C Transalpina este închis între Rânca şi Novaci, pe tronsonul kilometric 16+200 - 34+800, din cauza viscolului puternic.

- În judeţul Argeş DN7C Căpăţâneni  kilometrul 53, din pricina mai multor copaci căzuţi pe suprafaţa carosabilă. 

DN restricţionate: 3

- Traficul rutier este restricţionat pentru autoturismele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7.5 tone pe următoarele tronsoane de drum:

- pe DN1 Ploieşti – Braşov;

- DN22A Ciucurova(Tulcea) - Hârşova(Constanţa);

- respectiv 10 tone  pe DN1A Ploieşti – Cheia – Săcele – Braşov;

DJ închise: 12

Au fost închise din cauza condiţiilor meteo nefavorabile următoarele drumuri judeţene:

În judeţul Caraş Severin: DJ 582E Prislop - Semenic, DJ 608A Telescaun - Muntele Mic, DJ 582 Brebu Nou - Slatina Timiş. 

 În judeţul Harghita:

  • DJ133 Ulieri – Orăşeni, din cauza copacilor căzuţi pe partea carosabilă; se acţionează pentru deblocare

În judeţul Vaslui:

– DJ284 Arsura – Ghermăneşti(două autovehicule blocate) şi DJ 16 Arsura – Mihail Kogălniceanu (un microbuz blocat, persoane evacuate); se acţionează pentru deblocare.

În judeţul Prahova: DJ101S Secăria – Valea Doftanei

În judeţul Galaţi: DJ 253 Cudalbi-Baleni, DJ 251B Blanzi-Certesti, DJ 251G Corni-Varlezi, DJ 251F Draguseni-Tecuci, DJ 251J Draguseni-Smulti, DJ 242A Cavadinesti-Balabanesti

DJ restricţicţionate: 1

În judeţul Iaşi, traficul rutier este restricţionat pentru autoturismele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 3,5 tone pe DJ248 Mogoşeşti - Grajduri.

DC închise: 1

În judeţul Prahova, DC 134 Cota 1400 Sinaia este închis din pricina zăpezii abundente. 

Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române a informat că, la ora 11, pe DN1 Ploieşti Braşov se circulă fără restricţii de tonaj.

"Precizăm că valorile de trafic sunt crecute şi pe anumite tronsoane sunt formate coloane de autovehicule. Recomandăm participanţilor la trafic să ruleze cu prudenţă şi să respecte indicaţiile poliţiştilor rutieri", arată poliţişti.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6085 RON
  • 1 EUR = 4.973 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON