Comisia Europeană şi-a dat acordul pentru ca Ungaria să construiască o centrală nucleară, Paks II, lângă oraşul cu acelaşi nume.
Proiectul va fi finanţat de Rusia, care va acorda un împrumut de 10 miliarde euro, şi prevede construirea a două reactoare, suma totală necesară investiţiei ridicându-se la 12,5 miliarde euro.
Centrala Paks II a stârnit controverse încă din 2014, când guvernul ungar a anunţat proiectul. Pentru construirea celor două reactoare, Ungaria a ales fără licitaţie o companie de stat rusească, Rosatom, decizia declanşând o procedură de infringement din partea Comisiei Europene.
În final, Executivul UE a decis să aprobe proiectul, dar nu înainte de a impune câteva condiţii. În primul rând, profiturile generate de noua centrală vor trebui folosite pentru a plăti un grant luat de statul ungar sau pentru acoperirea costurilor de operare a centralei.
Aceasta trebuie să funcţioneze independent de Paks I (centrală nucleară operată de compania de stat ungurească MVM Group) şi să vândă pe piaţa liberă cel puţin 30% din energia electrică produsă, diferenţa putând fi vândută prin licitaţie.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.