URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 26 APRILIE 2018

Ediția tipărită

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Este foarte traumatizant să fii scos din casa ta, care urmează să fie demolată pentru lărgirea unui drum, chiar dacă legea permite acest fel de exproprieri în interes public. Înţeleg perfect reacţia oamenilor de pe strada Plevnei, care în mai puţin de un an vor trebui să-şi părăsească locuinţele. Dar, dacă tot există asemenea situaţii, oamenii trebuie să fie despăgubiţi îndestulător. Nu cred că aici e cazul să facem economii.
Zic şi eu
Adrian Cris
Cu nici doi ani în urmă, când Partidul umfla mândria în român ca aerul în gonflabilă, câţi bănuiau că de Centenar o "premieră paviană" va ucide româna însăşi? Pe-atunci, ne jenam ca proştii cu interlopii care furau pe-afară, acum nu ne mai ruşinăm nici cu cei din fruntea ţării. Pe vremea aia eram convinşi că Schweighoffer ne rădea pădurile cu ajutorul lui Iohannis, acuma ni se rupe că ăia care au dat lemnul şi petrolul la austrieci dau şi gazele din Marea Neagră la unguri...
Cum a fost?
Lucian Cremeneanu
Recepţia organizată în foaierul Teatrului Regina Maria a avut un farmec aparte. Într-un gest fără precedent, conducerea Consiliului Judeţean i-a mulţumit în mod festiv fostului director Daniel Vulcu pentru cei 7 ani petrecuţi la cârma instituţiei. Preşedintele şi vicepreşedinţii CJ, actorii şi personalul au socializat cu şampanie, vin şi gustări, au făcut fotografii şi au depănat amintiri.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Cum apreciaţi că au fost costurile încălzirii în Oradea în această iarnă?





De stiut

Avocatul Bihoreanului
Mircea Ursuta
Codul de procedură civilă prevede o procedură rapidă şi relativ ieftină prin care o persoană poate să obţină o hotărâre judecătorească prin care datornicul său să fie obligat să achite sumele de bani pe care i le datorează.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Pancreasul este o glandă anexă a tubului digestiv situată în profunzimea cavităţii abdominale, între stomac şi coloana vertebrală şi între duoden şi splină, cu rol în digestie (prin sucul pancreatic secretat la nivelul duodenului) şi rol endocrin (prin producerea de glucagon şi de insulină). Deşi există multe cauze de pancreatită acută, totuşi încă nu se cunosc mecanismele prin care factorii incriminaţi determină inflamaţia pancreatică.
Psihologul Bihoreanului
Razvan Coloja
Consensul unanim în psihologie a fost până acum că depresia se leagă de procesele chimice din creier (serotonina în special), dar o serie de noi studii au propus o nouă teorie: şi anume aceea că depresia ar putea să aibă cauze fizice.
02 Iunie 2017, 10:31

Trump retrage SUA din Acordul de la Paris privind schimbările climatice

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Preşedintele american Donald Trump a anunţat retragerea Statelor Unite din Acordul de la Paris privind schimbările climatice, scrie news.ro.

"Pentru a-mi îndeplini angajamentul solemn de a proteja America şi cetăţenii săi, Statele Unite se vor retrage din Acordul de la Paris, dar încep negocieri fie pentru a reintra în Acordul de la Paris, fie o tranzacţie întru totul nouă în baza unor prevederi care să fie echitabile pentru Statele Unite, afacerile sale, muncitorii săi, poporul său, contribuabilii săi", a declarat şeful statului american. "Aşadar ieşim. Dar vom începe să negociem şi vom vedea dacă putem să facem un acord care să fie corect. Iar dacă putem, va fi grozav, iar dacă nu putem, bine", a spus Trump în Grădina Trandafirilor.

Acordul de la Paris, încheiat în noiembrie 2015, vizează limitarea creşterii temperaturii globale sub pragul de 2 grade C comparativ cu nivelurile preindustriale.

După anunţul preşedintelui american, în grădină au izbucnit urale şi ropote de aplauze. Trump a apreciat că acordul favorizează China şi India, în detrimentul Statelor Unite. "Acordul este o redistribuire masivă a bogăţiei Statelor Unite şi altor ţări", a spus el. 

Preşedintele american a spus că în actuala formă, Acordul va opri afacerile americane şi va duce la dispăriţia multor locuri de muncă. Trump dă ca exemplu "cărbunele şi se face că îi iubesc pe mineri".

"Ca unul căruia îi pasă profund de mediu, şi îmi pasă, nu pot să susţin cu conştiinţa împăcată o înţekegere care pedepseşte Statele Unite, ceea ce face", a adăugat el.

Comunitatea internaţională şi marile companii au criticat decizia preşedintelui american, în timp ce unii republicani şi industria cărbunelui au salutat măsura.

Importanţa Acordului de la Paris era recunoscută la nivel mondial. De precizat că ieşirea SUA, al doilea poluator mondial (după China), din acest acord nu va fi de pe o zi pe alta, ci va dura patru ani. Decizia marchează începutul unei noi epoci pentru SUA: de izolaţionism, care va avea efectul opus lui "Make America Great Again", după cum zicea sloganul președintelui Donald Trump.

Nu e aşa uşor

Decizia lui Donald Trump este criticată vehement atât de liderii politici ai lumii, cât şi de conducerile celor mai mari companii americane.

Potrivit Digi24.ro, Franţa, Germania şi Italia au dat o declaraţie comună prin care spun că nu vor exista noi negocieri ale acordului de mediu, aşa cum sugerase Donald Trump.

"Cred că este o greşeală, pentru SUA şi pentru planeta noastră", a declarat Emmanuel Macron, noul preşedinte al Franţei. "Vă spun ferm în această seară. Nu vom renegocia un acord mai puţin ambiţios. În niciun caz", a subliniat preşedintele francez.

"Franţa crede în voi. (în SUA - n.r.), lumea întreagă crede în voi, dar nu greşiţi în privinţa climei; nu există un plan B, pentru că nu există o planetă B", a spus Macron. El s-a adresat oamenilor de ştiinţă, inginerilor şi antreprenorilor americani, cerându-le să vină în Franţa pentru a lucra împreună în privinţa problemelor de mediu, asigurându-i că vor avea "o a doua patrie".

Macron şi-a rostit declaraţia în limba franceză, dar a transmis şi un mesaj în limba engleză, încheind cu formula "Make the planet great again", similară sloganului preşedintelui SUA Donald Trump, "Make America great again"

"Pământul, către Trump"

La rândul său, minstrul canadian al mediului, Catherine McKenna, a transmis: "Canada este profund dezamăgită".

"Este o dezamăgire majoră", a spus și Stephane Dujarric - purtător de cuvânt ONU.

Marile companii americane, precum Apple, General Electric, ExxonMobil, Ford, Facebook, Microsoft consideră că retragerea din acordul de la Paris va afecta grav Statele Unite, iar patronul Tesla, Elon Musk, s-a retras dintr-un consiliu cu care Casa Albă se sfătuia în probleme economice.

Statele California, New York şi Washington au anunţat că vor crea o alianţă care să respecte angajamentele luate la Paris.

Totodată, unele publicaţii au reacţionat dur la mesajul preşedintelui: "Trump, către planetă: Să cădeți morți!", scrie New York Daily News, "La revedere, America" scrie Liberation care inunda prima pagina cu petrol, în vreme ce cel mai îndrăzneţ titlu a fost dat de Berliner Kurier: "Pământul către Trump: Du-te la dracu!".

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
4 Comentarii
of offf...
Complicata viata asta materiala. Suma dorintelor unui om este egala cu suma problemelor. Bataie de cap. cum sa faci sa ai si tu (eu) o viata cat mai usoara, fara munca daca se poate, bani multi, fara numar sa moara dujmanu' etc etc. A, si daca banu' e si furat...e si mai bine.O viata meeeeaaaa!
Postat 02 Iunie 2017, 14:35 de Maricel
apocalipsa cu arderea pamantului
toata lumea e de-acord ca se schimba clima, ca pare a fi o perioada de incalzire globala. nu toata lumea e de-acord ca incalzirea globla e catastrofica, si unii cred ca e mai eficient economic ca omul sa se adapteze acesteia (prin dezvoltare economica, sisteme moderne de irigatii samd), nu sa i se opuna si sa nu mai produca energie. Mai au fost vremuri in istorie in care s-a cultivat grau in groelanda. Scade calota glaciara la polul nord, dar creste la polul sud. Se extinde vegetatie in desert. Plantele cresc mai mari. Incalzirea globala vine mai degraba din alti peste 200 de factori, decat din nivelul de CO2 din atmosfera: orbita pamantului, distanta f.d. soare, eruptii solare, etc - care pot avea un impact mult mai catastrofic si care momentan nu le putem influenta.
Postat 02 Iunie 2017, 13:08 de unu
trump are dreptate
cat timp acordul cere SUA sa isi reduca la jumatate emisiile de CO2 si lasa China sa si le dubleze, da, Trump are dreptate: e un acord de redistribuire a avutiei, a economiei, prin care li se cere americanilor sa mute joburi in china, sa produca mai putin si sa importe mai mult.
Postat 02 Iunie 2017, 13:03 de unu
nu va stresati
inteleg din ultimul paragraf ca presa de can-can care nu intra nici in liga 3a si pune pe prima pagina injuraturi e modelul de preluat de toata presa romaneasca? orice e acceptabi cat timp e impotriva lui trump si impotriva natiunilor independente.
Postat 02 Iunie 2017, 13:02 de unu
count display

FOTO BIHOREANUL

  • „V-am votat, ne-ați trădat”: Peste 250 de angajați ai DGASPC protestează în fața Consilului Județean (FOTO / VIDEO)
  • Tise pe sus: A început relocarea arbuştilor din faţa Teatrului în Parcul 1 Decembrie (FOTO / VIDEO)
  • Pradă vandalilor! Parcurile au ajuns la voia huliganilor pentru că Primăria Oradea face economii cu paza (FOTO)
  • Lecţie în aer liber: Copiii au aflat, pe malul Crişului, ce înseamnă viaţa acvatică (FOTO/VIDEO)
  • Cu bicicletele în aer: Bicicliştii orădeni cer mai multe piste şi respect în trafic (FOTO/VIDEO)
  • Universitatea altfel: Studenţii orădeni au făcut punţi colorate din flori peste Crişul Repede (FOTO)
  • Recorduri la Swimathon: Aproape 400 de înotători şi peste 210.000 lei strânşi pentru 23 de proiecte de bine (FOTO/VIDEO)
  • Maşini istorice, în Piaţa Unirii: Orădenii au admirat autoturisme de epocă, între care un Peugeot din 1929, la Retroparada primăverii (FOTO/VIDEO)
  • Elevi cu aparatul în gât: Romii din Tinca, protagoniştii unei expoziţii de fotografie (FOTO/VIDEO)
  • Zi de sărbătoare: La 99 de ani de la eliberarea Oradiei, primarul Ilie Bolojan face apel la 'înţelepciune' şi 'unitate' (FOTO / VIDEO)

TIMP LIBER

Timp liber

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 3.8697 RON
  • 1 EUR = 4.5959 RON
  • 1 HUF = 0.015 RON