URMĂREȘTE-NE PE
SÂMBĂTĂ, 20 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Dacă te iei după iubitorii de clorofilă, în Oradea s-a defrișat în ultimii ani o suprafață egală cu jumătate din Pădurea Amazoniană. De la Primărie ți se va spune că în ultimii 10 ani abia au dispărut doi copaci și o creangă, și aceea din cauza furtunii de anul trecut...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Săptămâna trecută, înainte ca lucrările de 70 milioane de euro derulate la Aeroportul Oradea să se încheie (apropo, va fi un şoc diferenţa!), suspansul privind utilitatea lor s-a risipit: CJ Bihor şi Primăria Oradea au bătut palma cu LOT şi cu HiSky.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 21 martie a fost publicată în Monitorul Oficial al României Legea nr. 58/2024 prin care se aduc modificări atât legii speciale cu privire la sancționarea traficului de droguri, cât și codului penal.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
16 Mai 2016, 19:32

Scandalul Diaspora: DNA îl acuză pe PSD-istul Titus Corlăţean că a împiedicat românii din străinătate să voteze

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Direcţia Naţională Anticorupţie a cerut Senatului României încuviinţarea începerii urmăririi penale pe numele lui Titus Corlăţean, fost ministru al Afacerilor Externe, pentru fapte de abuz în serviciu şi împiedicarea drepturilor electorale, în celebrul dosar Diaspora.

PSD-istul e acuzat că a organizat după bunul plac secţiile de votare din străinătate, la alegerile prezidenţiale din 2014, pentru a-l sprijini pe şeful şi colegul său de partid, Victor Ponta, împiedicând mulţi alegători să-şi exercite dreptul de vot sau descurajându-i să o facă, din cauza cozilor mari formate la puţinele locaţii amenajate.

"În contextul organizării alegerilor prezidenţiale din anul 2014, în calitate de ministru al afacerilor externe, Corlăţean Titus, prin încălcarea procedurilor legale şi prin acte de dispoziţie, a organizat discreţionar secţiile de votare din străinătate, obţinând astfel un folos necuvenit pentru candidatul propus şi susţinut de partidul din care făcea şi el parte. Folosul necuvenit pentru altul a constat în limitarea numărului de cetăţeni români care şi-au putut exercita dreptul de vot în străinătate", precizează DNA într-un comunicat de presă.

Limitarea accesului la secţiile de votare din străinătate a avut drept consecinţă creşterea procentajului total de voturi favorabile obţinute de candidatul susţinut de partidul din care făcea parte, "în condiţiile în care comportamentul electoral al cetăţenilor români din străinătate, în mare parte, era defavorabil candidatului respectiv", explică procurorii.

DNA susţine că Titus Corlăţean a nesocotit o parte dintre propunerile misiunilor diplomatice de organizare a unor secţii de votare în localităţi în care s-ar fi putut asigura exercitarea dreptului la vot de către un număr superior de persoane şi că ar fi organizat, fără vreo documentare ori justificare, secţii de votare în localităţi care nu au fost propuse de către misiunile diplomatice şi oficiile consulare ale României.

Către Senatul României au fost trimise 19 volume din dosar, pentru a susţine cererea de începere a urmăririi penale.

Fostul ministru de Externe a refuzat, luni, să comenteze solicitarea DNA încuviinţare a începerii urmăririi penale, afirmând că nu a primit nicio înştiinţare oficială în acest sens. "Pe mine nu m-a informat nicio instituţie. Sunt surprins să aflu dn presă despre această sesizare. Nu comentez", a declarat senatorul PSD Titus Corlăţean.

După cum se ştie, la alegerile prezidenţiale din 2014, la secţiile de vot din străinătate s-au creat cozi imense, mii de români neputând să aibă acces la urne pentru a vota, din cauza condiţiilor organizatorice precare. Imagini cu miile de români care au stat la cozi de sute de metri scandând "Vrem să votăm!" au făcut înconjurul lumii.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6625 RON
  • 1 EUR = 4.9763 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON