URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 29 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Primăria Oradea a decis să modifice regulamentul de salubrizare. La fel cum deja ne-a obișnuit, schimbarea s-a făcut fără o dezbatere publică serioasă. Mi se pare o greșeală strategică, pentru că despicarea firului în patru atunci când e vorba de problemele tuturor locuitorilor poate duce la soluții bune, unde mai pui că elimini din start suspiciunile și speculațiile.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oradea și Bihorul au ajuns într-o perioadă fastă, cum din perspectiva dezvoltării infrastructurii n-au mai cunoscut niciodată. Anul acesta se deschid circulației o mulțime de noi drumuri, vreo 70 de kilometri: legătura centura Oradea - Autostrada Transilvania (chiar la finele acestei săptămâni), plus centurile Sânmartin, Aleșd, Beiuș, Oșorhei, Nojorid, Sântandrei (în vară). „Miracolul” ar putea fi explicat prin faptul că 2024 e an electoral. Și, da, este! Dar, totuși, nu asta-i explicația, ci parcurgerea întregii evoluții de la germinarea la coacerea proiectelor.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Din data de 31 martie, România devine, parțial, parte a spațiului de liberă circulație Schengen, aspect care ar trebui să ne bucure, ca națiune, deoarece vine după un îndelung proces de negociere cu celelalte state ale Uniunii Europene, aspectele privind negocierea cu Austria fiind comentate pe larg în ultima perioadă.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
27 Septembrie 2017, 19:00

Preşedintele Klaus Iohannis: Rovana Plumb şi Sevil Shhaideh trebuiau să demisioneze sau să fie retrase

Preşedintele Klaus Iohannis: Rovana Plumb şi Sevil Shhaideh trebuiau să demisioneze sau să fie retrase foto: antena3.ro
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat că Rovana Plumb şi Sevil Shhaideh, vizate de anchete DNA, ar fi trebuit să demisioneze sau să fie retrase din funcţie. "Vreau să cred că România este o ţară care întăreşte statul de drept. Într-un stat de drept, persoanele urmărite penal, judecate penal, condamnate penal nu trebuie să fie în conducerea statului", a afirmat şeful statului, după cum anunţă Digi24.ro.

Potrivit sursei citate, oreşedintele a afirmat că Rovana Plumb şi Sevil Shhaideh trebuiau "să demisioneze sau să fie retrase".

"Da, doamnele ministru trebuiau, în varianta optimală, să demisionse. A doua variantă acceptabilă - trebuiau să fie retrase", a spus Iohannis, adăugând că "faptul că PSD face scut în jurul doamnelor ministru nu e de bun augur".

Iohannis a spus că nu doreşte să se antepronunţe legat de vinovăţia celor două şi că nu cunoaşte detaliile din dosar, însă a făcut aceste declaraţii "din punct de vedere al preşedintelui". "Îmi doresc un Guvern care să nu fie supus suspiciunilor. Nu e treaba PSD să stabilească vinovăţia. Vinovăţia se stabileşte de către judecători. Pentru Guvern ar trebui să devină normalitate ca persoanele urmărite penal, judecate penal, condamnate penal să nu fie în conducerea statului sau în Guvern", a subliniat preşedintele, precizând și că el nu are niciun temei pentru suspendarea celor două.

Potrivit DNA, Sevil Shhaideh, vicepremier şi ministru al Dezvoltării, a fost pusă sub acuzare în dosarul insulei Belina, pentru abuz în serviciu. În acelaşi dosar, procurorii anticorupţie cer încuviinţarea urmăririi penale pentru Rovana Plumb, în prezent ministru delegat pentru Fonduri Europene şi fost ministru al Mediului.

"Din probele administrate, a rezultat bănuiala rezonabilă că numita Rovana Plumb, în calitate de ministru al Ministerului Mediului şi Schimbărilor Climatice, cu intenţie a ajutat la săvârşirea faptei penale reţinute în sarcina suspectei Sevil Shhaideh, respectiv a iniţiat şi promovat H.G. 858/2013 în decurs de 17 ore, în perioada 5.11.2013 - 6.11.2013, cu încălcarea procedurii de la nivelul Guvernului pentru elaborarea, avizarea şi prezentarea proiectelor de acte normative. Prin efectele acestei hotărâri de guvern s-a urmărit crearea unei aparenţe de legalitate a trecerii Insulei Belina şi a Braţului Pavel, prin proiectul de hotărâre de guvern ce va purta nr. 943/2013, contrar aspectelor semnalate în repetate rânduri de Ministerul Finanţelor Publice şi Ministerul Justiţiei cu privire la forţa juridică a actului normativ", susţin anchetatorii, potrivit Digi24.ro.

Pentru încuviinţarea începeririi urmăririi penale a ministrului Fondurilor Europene, DNA a transmis procurorului general, Augustin Lazăr, cerere de sesizare a Camerei Deputaţilor.

În ce o priveşte pe Sevil Shhaideh, nu este nevoie de solicitarea avizului deoarece la data faptelor era secretar de stat în Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice (MDRAP). Ea este anchetată pentru abuz în Serviciu.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
2 Comentarii
@bumbu
Presedintele e nitel confuz, altfel nu-mi explic. Tinand seama de modul la care se demareaza la noi o urmarire penala, aceasta, urmarirea, nu reprezinta absolut nimic. Dovada imi stau deciziile de achitare, cu duiumul, primite de cei mai multi dintre urmaritii penal! Daca e asa de scrupulos cu statul de drept, poate ne spune prezidentul, de ce in cazul Lulutei, desi sunt dovezi arhisuficiente, inregistrari video si audio, declaratii ale martorilor, nu intreprinde nici un demers! Ce trebuie sa (mai) comita susnumita, pentru ca presedintele, nu sa o demita, dar sa o certe putin, asa de fatada? Cat despre prezumtia de nevinovatie... La noi, aceasta e o gluma proasta! Mai sunt cateva aspecte pe care nu le inteleg: 1. DNA, ancheteaza iarasi activitatea legislativului? Parca CCR s-a pronuntat destul de clar in aceasta speta. 2. Le reproseaza ca au "scos" HG in 17 ore. Ce, au depasit limita de viteza admisa la elaborarea de HG? Mai sunt si multe alte nedumeriri, dar ma opresc aici, ca nu vreau sa consum toti pixelii celor de la Bihoreanul! :)
Postat 28 Septembrie 2017, 14:48 de User anonimizat
Incoerenta
Intr-un stat de drept “Vinovăţia se stabileşte de către judecători”, dar la noi nu e cazul, noi fiind in curs de intarire a statului de drept. Demisia este un act unilateral al unei personae fizice, atunci de ce o cere presedintele incalcand principiul prezumtiei de nevinovatie? Pe de alta parte precizeaza că el nu are niciun temei pentru suspendarea celor două. In acest fel, atitudinea presedintelui intareste statul de drept sau il subrezeste?
Postat 28 Septembrie 2017, 09:29 de bumbu
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6085 RON
  • 1 EUR = 4.973 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON