URMĂREȘTE-NE PE
MARȚI, 23 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Nu credeam că se vor putea mobiliza 15.000 de oameni în acțiunea intitulată Misiunea Grivei, prin care se cer condiții mai bune pentru câinii abandonați și pentru sterilizarea lor. Iată că inițiativele cetățenești încep să capete forță și consistență. Poate n-ar fi fost lipsit de interes să se ceară și sterilizarea stăpânilor care-și abandonează animalele de companie...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Săptămâna trecută, înainte ca lucrările de 70 milioane de euro derulate la Aeroportul Oradea să se încheie (apropo, va fi un şoc diferenţa!), suspansul privind utilitatea lor s-a risipit: CJ Bihor şi Primăria Oradea au bătut palma cu LOT şi cu HiSky.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Camera Deputaţilor a adoptat recent un proiect de modificare a legislaţiei în vigoare, prin care se prevede, în esenţă, că instanţele judecătoreşti nu vor mai putea reduce din oficiu onorariile achitate de justiţiabili avocaţilor, ci doar la cererea părţii adverse. 
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
29 Aprilie 2017, 21:14

Preşedintele Klaus Iohannis: La negocierile pentru Brexit se va insista ca românii din UK să-şi păstreze "toate drepturile"

Preşedintele Klaus Iohannis: La negocierile pentru Brexit se va insista ca românii din UK să-şi păstreze 'toate drepturile' (sursa foto: presidency.ro)
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

La încheierea Consiliului European de sâmbătă de la Bruxelles, preşedintele României, Klaus Iohannis, a afirmat că negocierile pentru ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană vor fi purtate în bloc, fără discuţii separate cu statele membre UE, însă că se va insista pentru ca românii care lucrează şi locuiesc în UK să-şi păstreze toate drepturile pe care le au acum.

"Este important de ştiut că nu avem de gând, nimeni din cele 27 de state să poarte negocieri separate. Uniunea este importantă şi vom negocia doar împreună, nu vom negocia separat şi sectorial, se va negocia totul la pachet de echipa stabilită de noi. (...) Nu suntem dispuşi la niciun compromis", a arătat preşedintele Klaus Iohannis la încheierea Consiliului European.

Potrivit digi24.ro, negocierile nu vor ignora soarta celor care au fost "adoptaţi" de britanici. "În cazul nostru, greutatea cade pe soarta românilor care muncesc şi trăiesc în Marea Britanie. Pentru noi este foarte important ca această negociere să se facă la modul cel mai serios, repede şi să fie o negociere exhaustivă, adică să se discute şi să se clarifice toate aspectele, nu numai reşedinţă, loc de muncă, drept de muncă, ci inclusiv lucruri de exemplu cum este pensia, pentru că sunt în Europa milioane de oameni care s-au bazat pe faptul că-şi pot stabili reşedinţa şi găsi locul de muncă oriunde în Uniune, s-au mutat cu familii foarte mulţi, şi aceste lucruri trebuie obligatoriu respectate", a afirmat şeful statului.

Iohannis a arătat că statele membre sunt dispuse să negocieze astfel încât cetăţenii europeni să beneficieze de toate drepturile după ieşirea Marii Britanii din UE.

"Eu pot să ofer românilor toate garanţiile pe care le oferă UE 27 şi acestea sunt multe. Suntem hotărâţi să negociem în aşa fel încât cetăţenii, inclusiv românii, să aibă toate drepturile. În contrapartidă suntem dispuşi să negociem şi drepturile cetăţenilor Marii Britanii în statele membre", a spus Iohannis.

Potrivit aceleiaşi surse, şeful statului a precizat că după ce se negociază soarta cetăţenilor europeni, se va discuta despre partea financiară.

"Nu este vorba de nicio notă de plată, de nicio amendă pe care Marea Britanie trebuie să o plătească, însă este vorba de angajamente financiare care au fost luate înainte de declanşarea Brexit-ului şi toată lumea se aşteaptă ca Marea Britanie să respecte aceste angajamente. Despre aceşti bani vorbim, banii care au fost negociaţi, prinşi în buget şi care de exemplu pentru România se reflectă în banii cheltuiţi pe proiecte pe coeziune, pe politică agrară ş.a.m.d.", a spus Iohannis.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6712 RON
  • 1 EUR = 4.9758 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON