URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 25 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Nu credeam că se vor putea mobiliza 15.000 de oameni în acțiunea intitulată Misiunea Grivei, prin care se cer condiții mai bune pentru câinii abandonați și pentru sterilizarea lor. Iată că inițiativele cetățenești încep să capete forță și consistență. Poate n-ar fi fost lipsit de interes să se ceară și sterilizarea stăpânilor care-și abandonează animalele de companie...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oricât ar fi de digitalizată lumea și plin internetul de informații despre tot felul de locuri, inclusiv în imagini, nimic nu se compară cu plăcerea călătoriei, fie ea cât de scurtă, pentru a le vedea cu propriii ochi. Iar când de plăcerea asta vor avea parte sute, poate mii de copii de la țară, dintre care mulți nu au ieșit din comuna lor ori au ajuns în cel mai bun caz până în cel mai apropiat orășel, cu atât e mai meritorie orice inițiativă care îi ajută să capete această experiență, totdeauna de neuitat dacă e prima.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Camera Deputaţilor a adoptat recent un proiect de modificare a legislaţiei în vigoare, prin care se prevede, în esenţă, că instanţele judecătoreşti nu vor mai putea reduce din oficiu onorariile achitate de justiţiabili avocaţilor, ci doar la cererea părţii adverse. 
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
13 Iunie 2017, 21:10

Premierul Sorin Grindeanu a refuzat din nou să demisioneze la cererea lui Liviu Dragnea. Al treilea refuz în patru zile!

Premierul Sorin Grindeanu a refuzat din nou să demisioneze la cererea lui Liviu Dragnea. Al treilea refuz în patru zile! sursa: Mediafax Foto / Andreea Alexandru
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Al treilea refuz în 4 zile: Premierul Grindeanu a refuzat marţi să demisioneze din funcţie, la cererea liderului PSD Liviu Dragnea. Cei doi s-au întâlnit după prânz, fiind cea de-a treia întâlnire din ultimele zile, în care şeful PSD i-a cerut premierului să demisioneze. Grindeanu l-a refuzat tot pentru a treia oară, după cum scrie site-ul HotNews.ro.

Potrivit sursei citate, Grindeanu i-a transmis lui Dragnea ca nu demisionează nici marţi, nici miercuri, chiar dacă forul de conducere al PSD, Comitetul Executiv (format în majoritate din fidelii lui Dragnea) îi va cere acest lucru. Mai mult: Grindeanu i-ar fi spus lui Dragnea că şi dacă PSD vrea să înlocuiască mai mulţi miniştri sau îi va determina să demisioneze, el va propune imediat înlocuitori pentru aceştia.

HotNews scrie că, în timpul discuţiei, Dragnea nu ar fi făcut nici o referire la o eventuală moţiune de cenzură împotriva Guvernului, ca ultimă soluţie pentru a scăpa de actualul premier. Precedentele două cereri de demisie i-au fost adresate faţă în faţă de Dragnea lui Grindeanu sâmbătă seară şi luni seară.

Mediafax notează că solicitarea privind demisia din funcţia de premier are, însă, la bază faptul că relaţia dintre liderul PSD Liviu Dragnea şi premierul Sorin Grindeanu s-a deteriorat iremediabil şi a devenit ireconciliabilă. Această deteriorare nu a survenit însă în ultimul timp, situaţia trenând de câteva luni bune.

Nici ideea lui Dragnea de a-l schimba pe Grindeanu din fruntea Guvernului nu este una nouă. Încă de acum o lună, la ultima şedinţă a CExN, în care şi-a impus voinţa în mod autoritar, fapt ce a dus la sancţionarea şi pierderea funcţiilor de către Şerban Nicolae, Dragnea anunţa că următorul CExN va fi "mult mai interesant".

Între timp, animozităţile dintre Dragnea şi Grindeanu au început să se facă simţite, în timp, la nivelul declaraţiilor. Dragnea s-a limitat la a transmite public câteva ironii la adresa premierului, însă nu l-a atacat în mod direct, ci prin interpuşi, care aveau rolul de a fi "guri de tun" care să-l determine pe premier să adopte o atitudine defensivă.

"Adevaratul motiv pentru care Liviu Dragnea vrea sa schimbe premierul si mai multi oameni din Guvern este, in mod evident, unul si acelasi, valabil din februarie incoace. Liderul PSD si mai multi baroni din partid au de rezolvat niste probleme cu justitia. Premierul Grindeanu refuza sa-i mai ajute dupa ce ordonanta 13 a declansat cele mai mari proteste din Romania dupa 89. Ministerul justitiei, Tudorel Toader, a temperat modificarea legilor justitiei iar Guvernul a refuzat sa mai legifereze cu mana lui in interesul borfasilor. Grindeanu a lasat in seama Parlamentului distrugerea sistemului de justitie, numai ca acolo lucrurile se misca prea incet", scrie Dan Tapalaga, de la Hotnews.

Citiți și articolul Liviu Dragnea a cerut demisia premierului Grindeanu. Dacă se va conforma, pică Guvernul!

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6567 RON
  • 1 EUR = 4.9761 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON