URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 25 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Nu credeam că se vor putea mobiliza 15.000 de oameni în acțiunea intitulată Misiunea Grivei, prin care se cer condiții mai bune pentru câinii abandonați și pentru sterilizarea lor. Iată că inițiativele cetățenești încep să capete forță și consistență. Poate n-ar fi fost lipsit de interes să se ceară și sterilizarea stăpânilor care-și abandonează animalele de companie...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oricât ar fi de digitalizată lumea și plin internetul de informații despre tot felul de locuri, inclusiv în imagini, nimic nu se compară cu plăcerea călătoriei, fie ea cât de scurtă, pentru a le vedea cu propriii ochi. Iar când de plăcerea asta vor avea parte sute, poate mii de copii de la țară, dintre care mulți nu au ieșit din comuna lor ori au ajuns în cel mai bun caz până în cel mai apropiat orășel, cu atât e mai meritorie orice inițiativă care îi ajută să capete această experiență, totdeauna de neuitat dacă e prima.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Camera Deputaţilor a adoptat recent un proiect de modificare a legislaţiei în vigoare, prin care se prevede, în esenţă, că instanţele judecătoreşti nu vor mai putea reduce din oficiu onorariile achitate de justiţiabili avocaţilor, ci doar la cererea părţii adverse. 
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
23 Februarie 2017, 15:37

Prejudiciu enorm în cazul Bechtel și Autostrada Transilvania: Statul român, păgubit cu peste 500 milioane de euro

526 de milioane de euro! La atât se ridică suma cu care a fost păgubit statul român de contractul păgubos încheiat la începutul anilor 2000 de Compania de Drumuri cu americanii de la Bechtel.

Potrivit Digi24.ro, informaţiile au fost cuprinse într-un raport din decembrie 2016 al Ministerului de Finanţe, care cere acum Companiei de Autostrăzi (CNAIR) să recupereze nu sumele de la directorii generali care a condus compania.

Raportul de inspecţie economico-financiară din cadrul Ministerului de Finanţe a fost făcut în scopul recuperării a 525.891.888 euro, bani consideraţi prejudiciu adus statului român ca urmare a modului în care s-a derulat şi negociat - din 2003 şi până în 2013 - contractul cu Bechtel pentru construirea Autostrăzii Transilvania.

Contractul cu Bechtel a fost încheiat în 2003, în timpul guvernării lui Adrian Năstase, şi reziliat în 2013, când şef al CNADNR era Narcis Neaga, iar ministrul transporturilor era Dan Şova.

"Compania nu a demarat şi nu a derulat o procedură de negociere cu firma Bechtel Internaţional Inc., fapt care a condus la încheierea unui contract şi înscrierea în contractul încheiat cu această firmă a unor clauze păguboase pentru statul român, concretizate în prejudicii majore pentru bugetul de stat", explică raportul.

În contractul de proiectare şi de construire a autostrăzii Braşov-Cluj-Borş s-au prevăzut sume reprezentând: avans cu încălcarea prevederilor legale, cheltuieli de mobilizare fără a fi prevăzute în devizul general, cheltuieli indirecte de capital, cu încălcarea prevederilor legale şi fără a fi prevăzute în devizul general, se arată în raport.

Printr-un acord de modificare din 2006, avansul de 40 milioane euro "a fost reclasificat şi transformat în cheltuieli de mobilizare, valoarea acestora ajungând la suma fixă de 70 milioane euro, în condiţiile în care Contractul prevedea o suma globală de 30 milioane euro pentru activităţi anterioare începerii lucrărilor de construcţii".

Persoane responsabile erau directorul general al companiei de la data semnării contractului şi directorul general al companiei la data semnării acordului. Director general al CNADNR la semnarea contractului în 2003 era Mihai Başulescu, mai scrie Digi24.ro.

Este neclar cum oficialii Ministerului de Finanțe Publice (MFP) au considerat că cei patru-cinci directori generali care au semnat sau gestionat contractul pentru autostrada Transilvania, semnat cu firma americană Bechtel, ar putea plăti cei 525 milioane euro.

„Documente deținute în exclusivitate de Digi24 și Digi24.ro arată că în urma unui control derulat în perioada 2013 -2016 de către o echipă a Ministerului de Finanțe se cere recuperarea uriașei sume de la directorii generali ai companiei care au semnat contractul, fără să îl renegocieze, și de la cei care ulterior au fost de acord cu modificarea acestuia într-un mod în care au fost aduse pagube mari statului. Raportul nu spune un cuvânt despre semnarea politică a contractului sau despre prima modificare majoră adusă contractului, nu de către directori generali, ci de Guvernul și Parlamentul din 2004. Atunci contractul care prevedea construirea și finanțarea autostrăzii a rămas unul doar de construire. Fără finanțare, Compania de Autostrăzi n-a putut derula cursiv contractul iar factura înaintată de americani a fost una uriașă. Prima modificare majoră și păguboasă a contractului a fost în 2005 în mandatul de premier al lui Călin Popescu Tăriceanu”, mai scrie Digi24.ro.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
1 Comentariu
mda...
E prea devreme, eu zic sa mai comandati niste studii de fezabilitate si mai cercetati 15-20 de ani, nu e graba.
Postat 23 Februarie 2017, 16:40 de seth
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6567 RON
  • 1 EUR = 4.9761 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON