URMĂREȘTE-NE PE
MARȚI, 23 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Nu credeam că se vor putea mobiliza 15.000 de oameni în acțiunea intitulată Misiunea Grivei, prin care se cer condiții mai bune pentru câinii abandonați și pentru sterilizarea lor. Iată că inițiativele cetățenești încep să capete forță și consistență. Poate n-ar fi fost lipsit de interes să se ceară și sterilizarea stăpânilor care-și abandonează animalele de companie...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Săptămâna trecută, înainte ca lucrările de 70 milioane de euro derulate la Aeroportul Oradea să se încheie (apropo, va fi un şoc diferenţa!), suspansul privind utilitatea lor s-a risipit: CJ Bihor şi Primăria Oradea au bătut palma cu LOT şi cu HiSky.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Camera Deputaţilor a adoptat recent un proiect de modificare a legislaţiei în vigoare, prin care se prevede, în esenţă, că instanţele judecătoreşti nu vor mai putea reduce din oficiu onorariile achitate de justiţiabili avocaţilor, ci doar la cererea părţii adverse. 
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
20 Februarie 2017, 13:40

OUG 13, pentru modificarea legilor penale, a fost respinsă în Comisia Juridică a Senatului

OUG 13, pentru modificarea legilor penale, a fost respinsă în Comisia Juridică a Senatului foto: Digi24.ro
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Comisia Juridică din Senat a decis, luni, în unanimitate, să dea aviz negativ controversatei OUG 13, care a generat ample proteste în toată ţara. Avizul este unul consultativ şi discuţiile în plen ar putea începe chiar în cursul acestei zile, anunță Digi24.ro.

Sursa citată menționează că este o săptămână de foc în privinţa controversatelor ordonanţe care vizează codul penal. Ordonanţa 14, cea care abrogă OUG 13, urmează să primească votul final al deputaţilor, în vreme ce soarta Ordonanţei 13 rămane incertă.

În vreme ce preşedintele PSD Liviu Dragnea vrea să liniștească populația, susținând că actul normativ va fi respins, însă unii lideri social democrați insistă că OUG 13 ar trebui să devină lege.

De altfel, situația cețoasă rezidă inclusiv din declarațiile premierului Sorin Grindeanu. La doar o zi după ce a declarat, la Bruxelles, că protestele l-au făcut să realizeze că adoptarea OUG 13 nu a fost decizia corectă, într-o emisiune TV, Grindeanu a dat-o la întors, afirmând că măsura nu a fost bine comunicată şi că "lucrurile mergeau spre o divizare nesănătoasă".

"Este un domeniu sensibil şi e foarte bine să fie aşa. Avem, totodată, nişte decizii obligatorii al Curţii Constituţionale şi care trebuie puse, conform legii, în 45 zile, în acord cu codurile penale. În acest moment, şi lucrul acesta se va întâmpla... Trebuie să existe o dezbatere şi îmi doresc asta. Îmi doresc o dezvbatere largă, transparentă, care să implice nu doar partidele politice, ci şi instituţii din domeniu, ong-uri, să ajungem la o formă care să fie în acord cu aceste decizii ale CCR", a declarat Sorin Grindeanu, conform Digi24.ro.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6712 RON
  • 1 EUR = 4.9758 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON