URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 26 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Nu credeam că se vor putea mobiliza 15.000 de oameni în acțiunea intitulată Misiunea Grivei, prin care se cer condiții mai bune pentru câinii abandonați și pentru sterilizarea lor. Iată că inițiativele cetățenești încep să capete forță și consistență. Poate n-ar fi fost lipsit de interes să se ceară și sterilizarea stăpânilor care-și abandonează animalele de companie...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oricât ar fi de digitalizată lumea și plin internetul de informații despre tot felul de locuri, inclusiv în imagini, nimic nu se compară cu plăcerea călătoriei, fie ea cât de scurtă, pentru a le vedea cu propriii ochi. Iar când de plăcerea asta vor avea parte sute, poate mii de copii de la țară, dintre care mulți nu au ieșit din comuna lor ori au ajuns în cel mai bun caz până în cel mai apropiat orășel, cu atât e mai meritorie orice inițiativă care îi ajută să capete această experiență, totdeauna de neuitat dacă e prima.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Camera Deputaţilor a adoptat recent un proiect de modificare a legislaţiei în vigoare, prin care se prevede, în esenţă, că instanţele judecătoreşti nu vor mai putea reduce din oficiu onorariile achitate de justiţiabili avocaţilor, ci doar la cererea părţii adverse. 
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
17 Aprilie 2017, 22:07

Oficial nord-coreean avertizează: Phenianul va efectua "teste balistice săptămânal, lunar şi anual", va fi "război total" dacă SUA intervin militar

Oficial nord-coreean avertizează: Phenianul va efectua 'teste balistice săptămânal, lunar şi anual', va fi 'război total' dacă SUA intervin militar foto: Mediafax Photo
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

În pofida criticilor internaţionale şi a intensificării tensiunilor militare cu SUA, Coreea de Nord va continua să efectueze teste balistice, a anunţat luni Han Song-Ryol, adjunctul ministrului nord-coreean de Externe, potrivit agenţiei de ştiri Mediafax, care citează BBC News online.

"Vom efectua mai multe teste balistice săptămânal, lunar şi anual", a declarat oficialul, avertizând asupra posibilităţii unui "război total" în cazul în care SUA sunt "destul de necugetate încât să folosească mijloace militare".

Mediafax notează că afirmaţiile vin în contextul vizitei în Coreea de Sud a vicepreşedintelui american Mike Pence. Acesta a avertizat Coreea de Nord să nu pună la încercare determinarea preşedintelui Donald Trump şi nici tăria forţelor armate americane din regiune. "În ultimele două săptămâni am fost martorii determinării noului nostru lider. Coreea de Nord ar face bine să nu pună la încercare această determinare", a afirmat Pence.

Sursa citată mai arată că armata nord-coreeană a încercat duminică dimineaţă, fără succes, să lanseze o rachetă, dintr-un poligon situat pe coasta de est a ţării. Testul a fost efectuat în contextul în care Administraţia Kim Jong-Un a marcat sâmbătă împlinirea a 105 ani de la naşterea fondatorului naţiunii, Kim Il-Sung.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6386 RON
  • 1 EUR = 4.9763 RON
  • 1 HUF = 0.0127 RON