URMĂREȘTE-NE PE
MARȚI, 23 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Nu credeam că se vor putea mobiliza 15.000 de oameni în acțiunea intitulată Misiunea Grivei, prin care se cer condiții mai bune pentru câinii abandonați și pentru sterilizarea lor. Iată că inițiativele cetățenești încep să capete forță și consistență. Poate n-ar fi fost lipsit de interes să se ceară și sterilizarea stăpânilor care-și abandonează animalele de companie...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Săptămâna trecută, înainte ca lucrările de 70 milioane de euro derulate la Aeroportul Oradea să se încheie (apropo, va fi un şoc diferenţa!), suspansul privind utilitatea lor s-a risipit: CJ Bihor şi Primăria Oradea au bătut palma cu LOT şi cu HiSky.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Camera Deputaţilor a adoptat recent un proiect de modificare a legislaţiei în vigoare, prin care se prevede, în esenţă, că instanţele judecătoreşti nu vor mai putea reduce din oficiu onorariile achitate de justiţiabili avocaţilor, ci doar la cererea părţii adverse. 
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
19 Ianuarie 2017, 11:57

Hotel îngropat de avalanşă în Italia: Mai multe persoane au murit (VIDEO)

Hotel îngropat de avalanşă în Italia: Mai multe persoane au murit (VIDEO) sursa foto: Mediafax.ro
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Cutremurele de miercuri din Italia au dus la o tragedie într-un hotel plin cu turişti în Italia. Hotelul Rigopiano din Munţii Gran Sasso, regiunea Abruzzo, a fost îngropat de o avalanşă, în noaptea de miercuri spre joi, ca urmare a seismelor, iar mai multe persoane, cel puţin 30, după cum dau unele surse, au murit.

Potrivit presei italiene, citate de agenţia de ştiri Mediafax, în momentul producerii primului cutremur major din Italia, în hotel se aflau între 20 şi 30 de turişti şi şapte angajaţi. Două persoane ar fi fost găsite şi se află în stare bună, însă foarte multe victime nu sunt de găsit.

"Avalanşa a fost una semnificativă şi a afectat întregul hotel. Zona înconjurătoare rămâne periculoasă", a anunţat primarul localităţii Farindola, Ilario Laccheta, printr-o postare pe Facebook.

Antonio Di Marco, preşedintele provinciei Pescara, a precizat, tot pe reţeaua de socializare, că hotelul a fost lovit în plin de avalanşă, fiind împins zece metri. "Aproximativ 30 de persoane sunt date dispărute, turişti şi angajaţi, la Hotelul Rigopiano din Farindola", a declarat Fabrizio Curcio, şeful departamentului de protecţie civilă din Italia, potrivit Reuters.

Din cauza zăpezii, echipajele de salvare au fost nevoite să folosească schiurile pentru a ajunge la hotel, în timp ce ambulanţele au fost mobilizate la aproximativ 9 kilometri de locul incidentului.

Mediafax mai notează că avalanşa din Farindola a fost cauzată de mişcările seismice de miercuri, care au continuat în cursul nopţii. Aproximativ 80 de replici s-au produs în regiune, în cursul nopţii de miercuri spre joi, iar o persoană de 83 de ani ar fi decedat în urma prăbuşirii unei clădiri.

Seismele - de 5,1, 5,5, 5,3 şi 5,1 grade - au avut loc miercuri, în decurs de trei ore, la adâncimi de circa 10 kilometri, în zonele L'Aquila (regiunea Abruzzo) şi Rieti (regiunea Lazio), generând panică în centrul Italiei, inclusiv în oraşul Roma, unde circulaţia metroului a fost suspendată câteva ore şi multe clădiri au fost evacuate.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6712 RON
  • 1 EUR = 4.9758 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON