URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 25 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Nu credeam că se vor putea mobiliza 15.000 de oameni în acțiunea intitulată Misiunea Grivei, prin care se cer condiții mai bune pentru câinii abandonați și pentru sterilizarea lor. Iată că inițiativele cetățenești încep să capete forță și consistență. Poate n-ar fi fost lipsit de interes să se ceară și sterilizarea stăpânilor care-și abandonează animalele de companie...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oricât ar fi de digitalizată lumea și plin internetul de informații despre tot felul de locuri, inclusiv în imagini, nimic nu se compară cu plăcerea călătoriei, fie ea cât de scurtă, pentru a le vedea cu propriii ochi. Iar când de plăcerea asta vor avea parte sute, poate mii de copii de la țară, dintre care mulți nu au ieșit din comuna lor ori au ajuns în cel mai bun caz până în cel mai apropiat orășel, cu atât e mai meritorie orice inițiativă care îi ajută să capete această experiență, totdeauna de neuitat dacă e prima.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Camera Deputaţilor a adoptat recent un proiect de modificare a legislaţiei în vigoare, prin care se prevede, în esenţă, că instanţele judecătoreşti nu vor mai putea reduce din oficiu onorariile achitate de justiţiabili avocaţilor, ci doar la cererea părţii adverse. 
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
22 Septembrie 2016, 17:53

Elena Udrea şi Ioana Băsescu, acuzate de spălarea unor bani din campania electorală

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Deputatul Elena Udrea şi fiica cea mare a fostului preşedinte al României, Ioana Băsescu, au ajuns sub control judiciar, într-o cauză nouă a DNA, care vizează campania prezidenţială din 2009. Prima este acuzată de spălare e bani, iar cea de a doua de instigare la abuz în serviciu şi instigare la spălare de bani.

Pe lângă cele două, la sediul DNA s-au mai perindat, joi, fiind audiaţi în acelaşi dosar, jurnalistul Dan Andronic, consultant politic, şi Gheorghe Nastasia, fostul secretar general al Ministerului Turismului. Cu toţii au terminat ziua fiind puşi sub acuzare.

Famiglia Băsescu

Potrivit primelor informații de la DNA, Ioana Băsescu, Elena Udrea și Andronic au fost audiați în același dosar. Potrivit unor surse, ar fi vorba despre un dosar nou, legat de alegerile prezidențiale din 2009. Ar fi vorba de un milion de euro care ar fi fost rulați prin mai multe firme și care ar fi fost folosite în campania electorală.

"Dosarul se referă la finanţarea unor acţiuni de publicitate din anul 2009 pentru finanţarea campaniei electorale prezidenţiale. Se cercetează cum s-au finanţat nişte acţiuni de publicitate electorală despre care eu, în calitate de persoană implicată în campanie şi coordonator neoficial, am avut cunostinţă. Sunt patru acuzaţii de spălare de bani. În calitatea de persoană care se ocupa neoficial de campania preşedintelui aş fi avut cunoştinţă despre aceste contracte. Am adus pentru campanie doar banii declaraţi oficial în monitorul oficial. Nu eu sunt miza acestui dosar. Nu văd de ce ar fi chemat preşedintele (n.r. Traian Băsescu), nu are nicio legatură. Este o acţiune de imagine şi, pe de altă parte trebuie să reducem şansele ca partidul lui Traian Băsescu şi Traian Băsescu să nu poată să pretindă funcţia de prim ministru şi să intre în Guvern", a declarat Elena Udrea după audieri.

Avocatul lui Gheorghe Nastasia, fostul secretar general al Ministerului Turismului, a declarat că acesta este cercetat sub control judiciar pentru luare de mită în legătură cu sume da bani date de un denunţător pentru campania electorală pentru alegerile prezidenţiale din 2009.

Ioana Băsescu, fiica cea mare a fostului preşedinte al României, a fost audiată timp de câteva ore de procurorii anticorupţie, fiind asistată de un avocat, dar la ieşire a refuzat să facă declaraţii presei.

Fostul preşedinte Traian Băsescu a declarat, miercuri seară, că un grup de procurori apropiaţi şefei DNA, Codruţa Kovesi, se jură că îi va aresta pe părinţii unuia dintre nepoţii săi, afirmând că va veni o zi în care va fi nevoit să dezvăluie numele acestora.

''Este acelaşi stil în care doamna Kovesi ameninţa când CCR, când Parlamentul. Nu-i prima dată, însă, i-a fost permis acest mod de acţiune pentru că este cea care are cătuşele şi poate să mi le pună şi mie şi dumneavoastră şi copilului meu şi cui vrea. De altfel, am aflat prin DNA, este un mic grup de procurori care se jură că mă va face să cer custodia copilului, unuia dintre nepoţi, adică îi va aresta părinţii'', a afirmat fostul preşedinte Traian Băsescu, la România TV.

Comunicat DNA

În cursul după-amiezii, DNA a emis un conunicat cu detalii privind noul dosar:

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi măsura controlului judiciar pentru 60 de zile, cu începere de la data de 22 septembrie 2016, faţă de următorii inculpaţi:

NASTASIA GHEORGHE, la data faptei secretar general al Ministerului Dezvoltării Regionale și Turismului, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de luare de mită,

TARHON VICTOR, la data faptei președintele Consiliului Județean Tulcea, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de luare de mită,

WAGNER IOAN SILVIU, la data faptei director general al unei societăți comerciale cu capital majoritar de stat, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de abuz în serviciu dacă funcționarul a urmărit obținerea unui folos pentru sine sau pentru altul,

UDREA ELENA GABRIELA, persoană implicată direct în campania unuia dintre candidaţii la alegerile prezidenţiale din 2009, în prezent deputat în Parlamentul României, sub aspectul săvârșirii a 5 infracțiuni de spălare de bani,

BĂSESCU IOANA, notar public, fiica președintelui României în funcție la acel moment, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de: 
– instigare la abuz în serviciu dacă funcționarul a urmărit obținerea unui folos pentru sine sau pentru altul, 
– instigare la spălare de bani (2 fapte),

FRANCESCO GIOVANNI – MARIO, om de afaceri, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de: 
– evaziune fiscală, 
– spălare de bani (2 fapte).

În ordonanțele procurorilor se arată că, în cauză, există date și probe care conturează următoarea stare de fapt:

În cursul anului 2009, în contextul campaniei electorale pentru alegerile prezidențiale, au fost colectate sume de bani despre care există suspiciunea că au provenit din săvârșirea unor infracțiuni și care au fost folosite ulterior pentru plata unor servicii prestate în campania electorală.

1. În acest context, în perioada octombrie – noiembrie 2009, un om de afaceri (martor în cauză), reprezentant al unei firme care avea încheiate contracte în valoare peste 20 de milioane de euro cu autorități locale finanțate de Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului, a fost contactat de inculpatul Nastasia Gheorghe, în calitate de secretar general al instituției respective. Acesta i-a comunicat omului de afaceri că urmează să se aloce fonduri pentru demararea lucrărilor contractate şi i-a cerut suma de 900.000 de lei pentru a nu avea probleme pe viitor cu finanțarea și plata contractelor pe care le avea în derulare, indicându-i și numele societății către care urma să se facă plata.
În perioada 27 noiembrie – 21 decembrie 2009, la insistențele secretarului general, omul de afaceri a virat firmei respective, în două tranșe, suma de 918.864 lei, în baza unui contract fictiv ce avea ca obiect prestarea unor servicii de publicitate, deși societățile administrate de omul de afaceri nu aveau nevoie de o campanie națională de publicitate pentru promovarea unor proiecte locale.
În realitate, suma de bani a fost folosită pentru plata unor servicii de publicitate stradală pentru campania electorală a unuia dintre candidați.

2. În aceeași manieră a procedat și inculpatul Tarhon Victor, în calitate de preşedinte al Consiliului judeţean Tulcea care în același scop, a cerut unui om de afaceri (martor în cauză), suma de 700.000 lei. Societatea omului de afaceri încheiase anterior cu Consiliul Județean Tulcea un contract finanțat de Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului cu o valoare de 50 milioane lei.
Astfel, în perioada 26 octombrie – 23 noiembrie 2009, societatea omului de afaceri a virat în conturile a 4 firme, în baza unor contracte fictive de consultanță și servicii de publicitate suma totală de 691.029,63 lei.
Nici de această dată, serviciile respective nu au fost realizate în realitate, iar sumele de bani au fost folosite pentru plata unor servicii prestate în timpul campaniei electorale desfășurate în favoarea aceluiași candidat.

3. În luna decembrie 2009, inculpata Băsescu Ioana, fiica președintelui României în funcție la acel moment, i-a cerut inculpatului Wagner Silviu Ioan, director general al unei societăți comerciale cu capital majoritar de stat, să achite o factură fiscală despre care a spus că reprezintă cheltuieli restante din campania pentru alegerile prezidențiale, care se desfășurase în toamna aceluiași an.
În baza acestei solicitări, la data de 30 decembrie 2009, societatea reprezentată de inculpatul Wagner Silviu Ioan a încheiat un contract fictiv de prestări servicii cu o anumită firmă, în valoare de 419.000 lei, prețul menționat în cuprinsul contractului fiind indicat de inculpata Băsescu Ioana care a și intermediat încheierea tranzacției.
În baza acestui contract, la data de 16 februarie 2010 s-a realizat plata sumei de 119.000 lei, diferența de 300.000 lei nemaifiind virată din dispoziția inculpatului Wagner Silviu Ioan, ca urmare a faptului că nu a primit nici un document justificativ pentru suma achitată în avans.
Și de această dată, serviciile respective nu au fost prestate, societatea reprezentată de inculpatul Wagner Silviu Ioan, neavând nevoie reală de publicitate (avea un obiect de activitate cu consumatori captivi și nu mai achiziționase niciodată publicitate de asemenea valoare).
Mai mult, firma “prestatoare” nu desfășurase anterior acestui moment activități comerciale semnificative și nu avea experiență relevantă în domeniul publicității. 
La data de 19 februarie 2010 (la două zile de la încasarea banilor), firma respectivă a virat suma de 100.000 lei către o societate administrată de inculpatul Francesco Giovanni – Mario, care era în acea perioadă concubinul Ioanei Băsescu.
Între cele două societăți nu au existat în realitate nici un fel de operațiuni comerciale, iar prin transferul bancar s-a urmărit exclusiv ascunderea originii infracționale a banilor proveniți din prejudicierea societății de stat reprezentată de inculpatul Wagner Silviu Ioan.
În cursul lunii februarie 2010, suma de bani obținută în maniera de mai sus a fost folosită în interes personal de inculpaţii Băsescu Ioana și Francesco Giovanni – Mario pentru achitarea contravalorii unei excursii în Cuba și a cheltuielilor efectuate pe parcursul deplasării.

4. La data de 1 iulie 2009, inculpatul Francesco Giovanni – Mario, acționând în calitate de administrator și unic asociat al unei firme, a încheiat un contract de prestări servicii cu o societate media, având ca obiect lansarea a două posturi de televiziune cu tematică muzicală și punerea la dispoziție de echipamente și aparatură audio-video.
Conform contractului, în schimbul acestor servicii societatea administrată de inculpatul Francesco Giovanni – Mario a încasat de la firma respectivă suma totală de 2.500.000 lei. Veniturile și taxa pe valoarea adăugată colectată în maniera de mai sus nu se regăsesc în declarațiile fiscale, iar impozitele corespunzătoare nu au fost plătite către bugetul de stat. Astfel, bugetul de stat a fost prejudiciat cu suma totală de 735.098 lei (TVA în cuantum de 399.160 lei și impozit pe profit în cuantum de 335.938 lei).
La instigarea inculpatei Băsescu Ioana, suma astfel obținută a fost folosită de inculpatul Francesco Giovanni – Mario pentru plata unor servicii prestate în campania electorală desfășurată în cursul anului 2009 pentru alegerea președintelui României. Transferurile bancare către firmele care au prestat serviciile au fost justificate prin contracte fictive care aveau ca unic scop ascunderea provenienței infracționale a banilor.
În contextul prezentat mai sus, legătura dintre persoanele care obțineau banii pe cale nelegală și prestatorii de servicii legate de campanie era realizată de inculpata Udrea Elena Gabriela. Aceasta conducea un staff de campanie informal al unuia dintre candidați și, din această poziție, coordona atât achizițiile de servicii de campanie, cât și persoanele care au acționat ca intermediari pentru plățile realizate, astfel încât sumele de bani să ajungă la societățile prestatoare.
Remiterea foloaselor infracționale se realiza prin încheierea unor contracte fictive cu societăți care prestau în realitate servicii în cadrul campaniei electorale, respectiv publicitate stradală, tipărire de afișe, reclame publicate în mass media, realizarea unor pagini de internet, monitorizarea presei, organizarea de spectacole și prestarea de servicii de consultanță.

Inculpaţilor li s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală. Pe timpul cât se află sub control judiciar, inculpații trebuie să respecte o serie de obligații, între care să nu depășească limita teritorială României şi să nu comunice direct sau indirect, pe nicio cale, cu persoanele menționate în ordonanța de dispunere a controlului judiciar. Inculpaților i s-a atras atenția că, în caz de încălcare cu rea-credință a obligațiilor care îi revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive".

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6567 RON
  • 1 EUR = 4.9761 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON