URMĂREȘTE-NE PE
MARȚI, 23 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Nu credeam că se vor putea mobiliza 15.000 de oameni în acțiunea intitulată Misiunea Grivei, prin care se cer condiții mai bune pentru câinii abandonați și pentru sterilizarea lor. Iată că inițiativele cetățenești încep să capete forță și consistență. Poate n-ar fi fost lipsit de interes să se ceară și sterilizarea stăpânilor care-și abandonează animalele de companie...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Săptămâna trecută, înainte ca lucrările de 70 milioane de euro derulate la Aeroportul Oradea să se încheie (apropo, va fi un şoc diferenţa!), suspansul privind utilitatea lor s-a risipit: CJ Bihor şi Primăria Oradea au bătut palma cu LOT şi cu HiSky.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Camera Deputaţilor a adoptat recent un proiect de modificare a legislaţiei în vigoare, prin care se prevede, în esenţă, că instanţele judecătoreşti nu vor mai putea reduce din oficiu onorariile achitate de justiţiabili avocaţilor, ci doar la cererea părţii adverse. 
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
13 Martie 2018, 13:39

Dictatură sau ce? Dragnea anunţă că PSD va promova o lege în baza căreia vor fi pedepsiţi cei care "defăimează" imaginea României

Dictatură sau ce? Dragnea anunţă că PSD va promova o lege în baza căreia vor fi pedepsiţi cei care 'defăimează' imaginea României foto B1 tv
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a anunţat că partidul său va promova o lege în baza căreia vor fi sancţionate persoanele care "defăimează" imaginea României în exterior "gen Monica Macovei şi alţi europarlamentari care mint despre propria ţară", scrie cotidianul.ro.

Fără defăimare!

"Am vorbit cu mai mulţi colegi şi am convenit să lucrăm la o lege, nu ştiu dacă e nevoie de o legislaţie, la o lege care să reglementeze sau să dea posibilitatea statului român să sancţioneze aceste lucruri, pentru că aceşti oameni – gen Monica Macovei şi alţi europarlamentari care mint despre propria ţară, care defăimează propria ţară, aduc foarte multe deservicii şi noi din cauza asta pierdem suveranitate, pierdem demnitate, pierdem respect şi nu câştigăm absolut nimic", a spus Liviu Dragnea la România TV.

Potrivit acestuia, trebuie făcută o lege care să dea dreptul statului român "să corecteze aceste lucruri". "Vi se pare bine ca despre ţara noastră să se vorbească, folosind minciuni, atât de rău? Să se spună lucruri mincinoase? Eu nu vorbesc de infracţiune, dar cineva trebuie să plătească. Sigur că intră la liberă exprimare, dar asta nu înseamnă că trebuie să defăimezi", a mai spus Dragnea.

Afirmaţiile vin după ce a pledat sâmbătă, de la tribuna Congresului PSD, pentru "suveranitatea" României, acuzând atacuri la adresa acesteia, dar asigurând că partidul său o va "proteja" prin "legi explicite" votate în Parlament.

"România este un stat suveran, aşa scrie în Constituţie, şi aş vrea să nu uităm niciodată. În schimb, atunci când oameni politici, şefi de instituţii, oameni cunoscuţi ai societăţii îşi sabotează cu bună ştiinţă ţara, prin declaraţii antiromâneşti, prin acţiuni servile, îndreptate împotriva intereselor noastre naţionale şi globale, în aceste situaţii pierdem suveranitatea, pierdem independenţa, pierdem demnitatea, pierdem respectul şi nu câştigăm nimic în schimb", a spus Dragnea.

Acesta a adăugat atunci defăimarea propriei ţări prin minciună este o faptă foarte gravă, care expune România la multe riscuri şi sancţiuni, la întârzieri şi la pierderea unor avantaje.

Întoarcere în trecut

Organizatia ActiveWatch "isi exprima ingrijorarea fata de intentia presedintelui PSD, Liviu Dragnea, de a reintroduce cenzura politica in Romania", prin intentia de a reintroduce defaimarea tarii in Codul penal, potrivit unui comunicat de presa. ONG-ul arata ca "denuntarea catre institutii europene a coruptiei sau a politicilor antidemocratice ale persoanelor aflate la guvernare la Bucuresti nu inseamna defaimarea, ci apararea tarii", iar dreptul cetateanului de a-si critica guvernantii e protejat de justitia europeana.

"ActiveWatch considera ca denuntarea catre institutii europene a coruptiei sau a politicilor antidemocratice ale persoanelor aflate la guvernare la Bucuresti nu inseamna defaimarea, ci apararea tarii. De asemenea, interzicerea expunerii unor puncte de vedere critice la adresa abuzurilor persoanelor aflate la guvernare reprezinta o incalcarea articolului 30 (2) al Constitutiei, care stipuleaza simplu si clar ca "cenzura de orice fel este interzisa".

Justitia europeana protejeaza in mod expres dreptul cetateanului de a-si critica guvernantii. Astfel, Curtea Europeana a Drepturilor Omului a aratat in mai multe decizii ale sale ca defaimarea tarii si a natiunii nu incalca valorile protejate de Articolul 10, paragraful 2 al Conventiei Europene a Drepturilor Omului, pentru care o restrangere a dreptului la libera exprimare ar fi necesara intr-o societate democratica. Mentionam ca pentru toate aceste motive, Parlamentul Romaniei a votat deja in trecut pentru abrogarea acestei infractiuni de sorginte comunista atunci cand a reformat Codul penal (art. 236/1 "Defaimarea tarii sau a natiunii").

In toate statele democratice, structurile aflate la putere sunt expuse criticii, tocmai pentru a-i feri pe cetateni de excesele acestora. Prin urmare, asa zisele "defaimari" invocate de Dragnea sunt, de fapt, reziduurile unui discurs pe care romanii au refuzat sa-l mai asculte dupa decembrie 1989, discurs in care "Conducatorul suprem" se identifica cu poporul si cu tara si in care denunta orice acuzatie sau critica care i-ar fi fost adresata ca fiind o jignire adusa natiunii insesi. Nici Dragnea si nici un alt lider politic, nici un ministru si nici un guvern nu au dreptul sa se substituie identitatii Romaniei sau a cetatenilor romani. Ei sunt cu totii in serviciul cetatenilor si au obligatia sa se permita oricui sa-si exprime opinia cu privire la prestatia lor de la guvernare, chiar si atunci cand aceasta este critica. De asemenea, consideram ca lupta pentru apararea statului de drept si a democratiei nu este activitate antinationala.

Solicitam partidului de guvernamant si presedintelui Liviu Dragnea sa revina asupra acestor declaratii si sa isi anunte public sprijinul pentru dreptul la libera exprimare", arata Active Watch.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
3 Comentarii
Dragnea si buda
Desigur si nea Dragnea are buda in fundul curtii, la fel ca si Pasztor.
Postat 13 Martie 2018, 22:08 de Control_Room
romanii au fost lasi tot timpul
si au tinut tradatorii de neam la mare rang. Nu te poti impotrivi talentului innascut si dorintei de a face rau propriului popor.
Postat 13 Martie 2018, 18:11 de testtest
Asa, asa..
"Vi se pare bine ca despre ţara noastră să se vorbească, folosind minciuni, atât de rău? Să se spună lucruri mincinoase? Eu nu vorbesc de infracţiune, dar cineva trebuie să plătească. Sigur că intră la liberă exprimare, dar asta nu înseamnă că trebuie să defăimezi" Nu "domnule", nu e bine sa se folosesca minciuni, trebuie spus adevarul, suntem condusi de niste GUNOAIE ORDINARE asa ca tine de ex.,care nu mai stiti cum sa umiliti omul de rand. Esti un gunoi infect dimpreuna cu toti vanzatorii de tara, imbecili, nu am cuvinte sa va cataloghez. Taxe, taxe, taxe,...impozite...doar atat, vampiri financiari. Da de unde sa platim atatea taxe??? Meritati impuscati de la A la Z, sau poate e prea putin, puscarie pe viata, ca in temnitele comuniste! Imbecil tupeist ce esti!
Postat 13 Martie 2018, 15:21 de detectiv
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6712 RON
  • 1 EUR = 4.9758 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON