URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 29 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Primăria Oradea a decis să modifice regulamentul de salubrizare. La fel cum deja ne-a obișnuit, schimbarea s-a făcut fără o dezbatere publică serioasă. Mi se pare o greșeală strategică, pentru că despicarea firului în patru atunci când e vorba de problemele tuturor locuitorilor poate duce la soluții bune, unde mai pui că elimini din start suspiciunile și speculațiile.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oradea și Bihorul au ajuns într-o perioadă fastă, cum din perspectiva dezvoltării infrastructurii n-au mai cunoscut niciodată. Anul acesta se deschid circulației o mulțime de noi drumuri, vreo 70 de kilometri: legătura centura Oradea - Autostrada Transilvania (chiar la finele acestei săptămâni), plus centurile Sânmartin, Aleșd, Beiuș, Oșorhei, Nojorid, Sântandrei (în vară). „Miracolul” ar putea fi explicat prin faptul că 2024 e an electoral. Și, da, este! Dar, totuși, nu asta-i explicația, ci parcurgerea întregii evoluții de la germinarea la coacerea proiectelor.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Din data de 31 martie, România devine, parțial, parte a spațiului de liberă circulație Schengen, aspect care ar trebui să ne bucure, ca națiune, deoarece vine după un îndelung proces de negociere cu celelalte state ale Uniunii Europene, aspectele privind negocierea cu Austria fiind comentate pe larg în ultima perioadă.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
02 Decembrie 2016, 13:55

Cu 50% mai mult: Valoarea bonurilor de masă a crescut la 15 lei, începând de la 1 decembrie

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Valoarea tichetelor de masă s-a majorat cu 50%, începând de la 1 decembrie, mai exact de la 9,5 la 15 lei. Aproape jumătate din angajaţii din România, circa 2 milioane de persoane, vor avea astfel câştiguri mai mari în fiecare lună.

Potrivit Digi24.ro, prin această majorare, valoarea tichetelor de masă ajunge la 0,52% din salariul mediu brut pe economie. Suma de 15 lei, cât valorează tichetul, ar trebui să fie echivalentul unei mese calde de prânz.

Valoarea de 15 lei pentru un tichet de masă este suficientă pentru masa de prânz cumpărată de la fast-food, care să includă ciorbă, felul doi şi desert.

Chiar şi cu acestă majorare, România are cea mai mică valoare a tichetelor de masă din toate ţările europene. Valori apropiate de cele din România mai sunt doar în Polonia, Cehia şi Austria. În Franţa, Spania şi Suedia tichele au valori duble sau chiar triple.

Valoarea tichetelor de masă în Europa:

Austria - 4,4 euro/zi (19,51 lei)

Belgia - 7 euro/zi (31 lei)

Cehia - 100 coroane/zi (16 lei)

Elveţia - 100 franci/lună (424 lei) - 20 lei (la 21 zile lucrătoare)

Finlanda - 10 euro (44,34 lei)

Franţa - 8,8 euro (39 lei)

Grecia - 6 euro (26,6 lei)

Italia - 5,29 euro (23,5 lei)

Polonia - 190 zloţi polonezi/ lună (200 lei) - 9,52 lei (la 21 zile lucrătoare)

Slovacia - 4,2 euro (18,62 lei)

Spania - 9 euro (39,9 lei)

Suedia - 84 coroane suedeze (39,5 lei)

Turcia - 12,96 lire turceşti (20,35 lei)

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
1 Comentariu
PRECIZARE
Nu e chiar asa! Valoare tichetului nu creste automat ! Angajatorul stabileste aceasta Valoare! Ramane la latitudinea acestuia sa o stabileasca: 9,57 lei, 10 lei, 11 lei Sau pana la 15 lei!
Postat 02 Decembrie 2016, 14:00 de TDS
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6085 RON
  • 1 EUR = 4.973 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON