URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 29 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Primăria Oradea a decis să modifice regulamentul de salubrizare. La fel cum deja ne-a obișnuit, schimbarea s-a făcut fără o dezbatere publică serioasă. Mi se pare o greșeală strategică, pentru că despicarea firului în patru atunci când e vorba de problemele tuturor locuitorilor poate duce la soluții bune, unde mai pui că elimini din start suspiciunile și speculațiile.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oradea și Bihorul au ajuns într-o perioadă fastă, cum din perspectiva dezvoltării infrastructurii n-au mai cunoscut niciodată. Anul acesta se deschid circulației o mulțime de noi drumuri, vreo 70 de kilometri: legătura centura Oradea - Autostrada Transilvania (chiar la finele acestei săptămâni), plus centurile Sânmartin, Aleșd, Beiuș, Oșorhei, Nojorid, Sântandrei (în vară). „Miracolul” ar putea fi explicat prin faptul că 2024 e an electoral. Și, da, este! Dar, totuși, nu asta-i explicația, ci parcurgerea întregii evoluții de la germinarea la coacerea proiectelor.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Din data de 31 martie, România devine, parțial, parte a spațiului de liberă circulație Schengen, aspect care ar trebui să ne bucure, ca națiune, deoarece vine după un îndelung proces de negociere cu celelalte state ale Uniunii Europene, aspectele privind negocierea cu Austria fiind comentate pe larg în ultima perioadă.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
08 August 2017, 15:30

Cresc accizele la combustibili! Un litru de benzină sau motorină s-ar putea scumpi cu 0,45 lei

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Ministerul Finanţelor vrea să majoreze semnificativ accizele la combustibili, începând cu 1 septembrie. Astfel, conform previzionărilor, un litru de benzină sau de motorină va fi mai scump cu 0,45 lei. 

Ministerul Finanţelor Publice are două mari justificări pentru aceste scumpiri, scrie digi24.ro. Potrivit notei de fundamentare a proiectului, din analiza comparativă a încasărilor din accize aferente semestrului I al anului 2017, faţă de semestrul I al anului 2016, efectuată de MFP a rezultat faptul că în primul semestru al anului 2017, încasările din accize aferente produselor energetice au scăzut cu 767.633.796,55 lei.

De asemenea, Ministerul îşi justifică decizia pe constatarea că, în opinia sa, nivelurile actuale ale accizelor practicate în România, raportat la cursul leu/euro publicat în prima zi lucrătoare din luna octombrie 2016 sunt foarte aproape de limita minimă prevăzută de legislaţia Uniunii Europene.

"Pentru menţinerea preţurilor produselor petroliere competitive în regiune, se propune revenirea, pentru benzină şi motorină, la nivelurile accizelor practicate în anul 2016, respectiv:

- Benzină cu plumb, nivelul accizei se modifică şi va fi de 3.022,43 lei/tonă, respectiv 2.327,27 lei/1.000 de litri.
- Benzină fără plumb, nivelul accizei se modifică şi va fi de 2.643,39 lei/tonă, respectiv 2.035,40 lei/1.000 de litri.
- Motorină, nivelul accizei prevăzut se modifică şi va fi de 2.245,11 lei/tonă, respectiv 1.897,08 lei/1.000 de litri.

Digi24.ro mai scrie că în momentul de faţă, accizele, după scăderea operată la data de 1 ianuarie 2017, sunt următoarele:

- Benzină fără plumb -2.151 lei/tonă, respectiv 1.656 lei/1.000 de litri.
- Motorină – 1.796 lei/tonă, respectiv 1.518 lei/1.000 de litri.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
7 Comentarii
Nici o diferență între stânga
.. și așa zisa dreaptă - și unii și alții se rotesc la ciolan, lăsându-și reciproc pomeni atunci când nu se află la putere. Idea este Nu și Nu oricăror noi taxe! Suntem sufocați așa cum e. Protestați!
Postat 09 August 2017, 14:44 de Oarecine
@bihoreanoradean
cand a fost dreapta la putere si era economia pe plus? au fost la putere(daca au fost) tot in urma pesdeilor tai care au lasat prapad in urma. adu-ti aminte.
Postat 09 August 2017, 08:53 de User anonimizat
@ bihoreanoradean
nu sant fani a nimenui tovarusul"bihoreanoradean". tin cu mine.dar daca plingeti dupa filip -napoi..bafta in continuare. ai uitat sa specifici ca supraacciza a fost tot a psd-ului. ponta a venit cu ideea geniala ca din banii colectati din supraacciza sa construiasca autostrazi. s-a facut??? santem rusinea europei
Postat 08 August 2017, 20:42 de tepes
@bihorean...
Da-ti peste gura! La ce canalii conduc pnl e foarte posibil ca multi dintre primarii liberali sa dea fuga la dragnea si sa-l roage respectuos sa reintroduca toate taxele alea anulate la 1 feb. a.c. Stiu un zevzec de primar care se plangea ca nu stie ce sa mai faca pt. ca ii vor scadea incasarile cu peste 2 mil de euro si-i vor lipsi 20% din banii pt. investitii. Culmea! unii l-au crezut. Doar ca acum cateva zile, cu tot deficitul si-a altoit lui si gastii lui niste majorari salariale cu adevarat nesimtite! Nici pe supusi nu i-a uitat, le-a aruncat si lor cateva firimituri. P.S. nu mi-e rusine nici cu judetenii, cu accent special pe bodea, acest codrin stefanescu de Bihor.
Postat 08 August 2017, 20:35 de pinonel
@ tepes
O intrebare pentru fanii birtinezului: cand s-a scos supraacciza pe carburant la 1 ianuarie 2017, pretul calatoriilor cu autobuzul OTL a scazut? Raspuns: NU. Cand Dreapta a fost la putere si economia era pe plus.. s-a gandit vreunul din gasca din care face parte birtinezul sa scoata acciza? NU.. Vreau sa scot in evidenta ca nu e nici o diferenta intre actualii si pierzatori..
Postat 08 August 2017, 19:23 de User anonimizat
oare
oare tot birtanezul este vinovat si acuma? marii lingaii a psd-ului tds,windows unde santeti? ceva de comentat?
Postat 08 August 2017, 18:33 de tepes
socialistii omoara economia libera
Tipic socialist: Pui taxa pe oameni. Cand avutia poporului scade ca ei saracesc, vezi ca incasezi mai putini bani si maresti taxa. Amplifica scaderea consumului in loc sa incurajeze cresterea economica, si toata economia depinde de sectorul energetic. Oare nu Dragnea zicea ca la noi la romani e carburantul prea scump? Schimba iar programul de guvernare. Ar parea ca ce ne ramane de facut e sa ne adaptam si sa punem anunturi ca vrem sa cumparam carburant la negru, neaccizat. Baiu e ca de la PSD-isti ce fac traffic (claca lui Nastase 6 case) am cumpara si tot claca lor am imbogati-o.
Postat 08 August 2017, 16:18 de unu
count display
Ultimele Comentarii

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6085 RON
  • 1 EUR = 4.973 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON