Avocatul Poporului a atacat la Curtea Constituţională legea care nu îi permite lui Liviu Dragnea să fie membru al Guvernului

Avocatul Poporului, Victor Ciorbea, a sesizat Curtea Constituţională privind neconstituţionalitatea legii care prevede că membrii Guvernului nu pot fi persoane care au suferit condamnări penale. Este vorba de actul normativ care l-a împiedicat pe preşedintele PSD, Liviu Dragnea, să pretindă funcţia de premier, din postura de lider al coaliţiei PSD-ALDE, câştigătoare a alegerilor din 11 decembrie, anunţă Digi24.ro.

În prezent, Legea 90/2001 prevede că pot fi membri ai Guvernului persoanele care au numai cetăţenia română şi domiciliul în ţară, se bucură de exerciţiul drepturilor electorale, nu au suferit condamnări penale şi nu se găsesc în unul dintre cazurile de incompatibilitate.

În sesizarea depusă la CCR, Avocatul Poporului a argumentat că art. 2 din Legea nr. 90/2001 contravine mai multor articole din Constituţie, Convenţiei pentru apărarea drepturilor şi a libertăţilor fundamentale, Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului şi Pactului internaţional cu privire la drepturile civile şi politice.

Digi 24 amintește că după alegerile parlamentare, preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a susţinut că social-democraţii nu vor iniţia în Parlament vreo procedură de modificare a legii care-l împiedică să devină membru al Guvernului. Totuşi, liderul PSD a precizat că "dacă Avocatul Poporului va lua sau nu decizia de a ataca la CCR acea prevedere este numai decizia dumnealui". Ceea ce s-a şi întâmplat.

Potrivit lui Dragnea, interdicţia din lege nu ar fi "nici măcar o restrângere a drepturilor fundamentale", ci "o abolire", "o decădere pe viaţă" din dreptul de "a fi ales", argumentând că "membrii Guvernului sunt votaţi de Parlament, deci sunt aleşi".

Citiţi mai jos argumentaţia adusă de Avocatul Poporului, potrivit comunicatului redat de Digi24.ro:

„Prevederile art. 2 din Legea nr. 90/2001 încalcă principiul echilibrului puterilor în stat, nu întrunesc cerinţele constituţionale de previzibilitate şi proporţionalitate a legii şi nu permit recunoaşterea dreptului la diferenţă pentru ocuparea, în condiţii de egalitate şi fără restricţii nerezonabile, a unei funcţii ce implică exerciţiul autorităţii de stat – Excepţie de neconstituţionalitate formulată direct de către Avocatul Poporului.

Avocatul Poporului a sesizat direct Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2 din Legea nr. 90/2001 privind organizarea şi funcţionarea Guvernului României şi a ministerelor, modificată şi completată, apreciind că acestea contravin prevederilor art. 1 alin. (4) şi (5), art. 16 alin. (1) şi (3), art. 20 şi art. 53 din Constituţie, precum şi ale art. 14 din Convenţia pentru apărarea drepturilor şi a libertăţilor fundamentale, art. 1 din Protocolul nr. 12 la Convenţie, art. 2 pct. 1 şi art. 21 pct. 2 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, art. 2 pct. 1 şi art. 25 din Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice.

În vederea efectuării analizei de neconstituţionalitate, Avocatul Poporului a examinat ansamblul reglementărilor referitoare la condiţiile de ocupare a funcţiilor şi demnităţilor publice din cadrul celor trei puteri organizate în cadrul democraţiei constituţionale (legislativă, executivă şi judecătorească) şi a constatat următoarele:

1. Lipsa de coerenţă legislativă în stabilirea unor criterii de integritate clare, obiective şi general valabile pentru ocuparea funcţiilor aparţinând celor trei puteri organizate în cadrul democraţiei constituţionale, aspect de natură să aducă atingere principiului echilibrului puterilor în stat, consacrat de art. 1 alin. (4) din Constituţie, precum şi prevederilor art. 16 alin. (3) din Constituţie referitoare la ocuparea funcţiilor şi demnităţilor publice "în condiţiile legii";

2. Lipsa de previzibilitate a sintagmei "nu au suferit condamnări penale" din cuprinsul art. 2 din Legea nr. 90/2001 privind organizarea şi funcţionarea Guvernului României şi a ministerelor, modificată şi completată, fapt ce aduce atingere art. 1 alin. (5) din Constituţie;

3. Lipsa unui tratament juridic diferenţiat aplicabil unor persoane care nu se află în situaţii analoge, în speţă, persoanele condamnate pentru infracţiuni săvârşite cu intenţie, pe de o parte, şi persoanele condamnate pentru infracţiuni săvârşite din culpă, pe de altă parte, aspect ce atrage încălcarea art. 16 alin. (1) şi art. 53 din Constituţie, precum şi a art. 14 din Convenţia pentru apărarea drepturilor şi a libertăţilor fundamentale, art. 1 din Protocolul nr. 12 la Convenţie, art. 2 pct. 1 şi art. 21 pct. 2 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, art. 2 pct. 1, precum şi art. 25 din Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice.

1. Prevederile art. 16 alin. (3) din Constituţie consacră dreptul legiuitorului de a stabili condiţiile concrete de ocupare şi exercitare a unei funcţii, însă, în procesul de elaborare a actelor normative, Parlamentul are obligaţia de a respecta principiile constituţionale şi de a adopta, în consecinţă, un sistem legislativ coerent, armonios, coordonat şi eficient, care să asigure respectarea principiului constituţional al echilibrului puterilor - legislativă, executivă şi judecătorească - în cadrul democraţiei constituţionale.

Este de necontestat faptul că o persoană care urmează să ocupe o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat, trebuie să îndeplinească anumite cerinţe de integritate, legalitate şi corectitudine menite să consolideze încrederea cetăţenilor în autorităţile statului, însă cadrul legislativ ce guvernează condiţiile de accedere la o funcţie trebuie să fie unul coerent, predictibil şi unitar, aplicabil tuturor reprezentanţilor celor trei puteri organizate în cadrul democraţiei constituţionale. Separaţia puterilor în stat nu înseamnă lipsa unui mecanism de control între puterile statului; dimpotrivă, presupune existenţa unui control reciproc, precum şi realizarea unui echilibru de forţe între acestea. Or, un asemenea echilibru nu poate fi realizat decât prin existenţa unui sistem coerent menit să asigure condiţii de integritate general valabile în exercitarea funcţiilor aparţinând acestor trei puteri. Aceasta cu atât mai mult cu cât, în conformitate cu prevederile actuale ale Constituţiei, în procesul de desemnare a prim-ministrului şi de numire a Guvernului, au un rol esenţial atât Preşedintele României [care, exercitându-şi atribuţiile în temeiul art. 85 şi art. 103 alin. (1) din Legea fundamentală, desemnează un candidat pentru funcţia de prim-ministru şi numeşte Guvernul pe baza votului de încredere acordat de Parlament] cât şi Parlamentul [care, în aplicarea art. 103 alin. (3) din Constituţie, dezbate programul şi lista Guvernului în şedinţă comună şi acordă votul de încredere.]

În considerentele Deciziei nr. 799/2011, Curtea Constituţională a reţinut că principiul echilibrului puterilor în stat, consacrat în art. 1 alin. (4) din Legea fundamentală, trebuie aplicat, în egală măsură, în modul de atribuire şi de exercitare a competenţelor tuturor autorităţilor publice, inclusiv a celor care fac parte din aceeaşi putere, dintre cele trei prevăzute de textul menţionat. În context, Avocatul Poporului observă că, în legislaţia internă, chiar în cadrul aceleiaşi puteri şi anume cea executivă (exercitată potrivit sistemului constituţional românesc de Preşedinte şi de Guvern) există diferenţe de tratament juridic în ceea ce priveşte condiţiile de ocupare a acestor demnităţi şi implicit a criteriilor de integritate necesare a fi îndeplinite. În consecinţă, pentru îndepărtarea viciului de neconstituţionalitate şi pentru a da expresie principiului separaţiei şi echilibrului puterilor în stat, asigurând deplina efectivitate a textului constituţional, legiuitorul, în cadrul marjei sale de apreciere, va trebui să reexamineze dispoziţiile art. 2 din Legea nr. 90/2001 în sensul identificării unui raport de proporţionalitate între condiţiile ocupării unei funcţii publice şi scopul urmărit prin soluţia legislativă şi anume exercitarea funcţiei de membru al Guvernului de către o persoană desemnată să pună în aplicare Programul de guvernare acceptat de Parlament.

2. Din examinarea cadrului legislativ, Avocatul Poporului observă că art. 2 din Legea nr. 90/2001 şi, în special, sintagma "nu au suferit condamnări penale" încalcă principiul previzibilităţii consacrat la nivel constituţional de art. 1 alin. (5) potrivit căruia "În România, respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie." Cu referire la principiul previzibilităţii, în jurisprudenţa sa (Decizia nr. 489/2016), Curtea Constituţională a reţinut că, "potrivit Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, în cadrul soluţiilor legislative adoptate trebuie să se realizeze o configurare explicită a conceptelor şi noţiunilor folosite în noua reglementare, care au un alt înţeles decât cel comun, pentru a se asigura astfel înţelegerea lor corectă şi a se evita interpretările greşite (art. 25), iar, "dacă o noţiune sau un termen nu este consacrat" sau poate avea înţelesuri diferite, semnificaţia acestuia în context se stabileşte prin actul normativ ce le instituie, în cadrul dispoziţiilor generale sau într-o anexă destinată lexicului respectiv şi devine obligatorie pentru actele normative din aceeaşi materie [art. 37 alin. (2)].

Din analiza actelor normative incidente în stabilirea condiţiilor pentru ocuparea unei funcţii publice sau de autoritate publică, Avocatul Poporului observă că termenii utilizaţi diferă de la caz la caz, în funcţie de actul normativ care reglementează condiţiile de ocupare a funcţiei. În aceste condiţii, având în vedere şi jurisprudenţa Curţii Constituţionale menţionată mai sus, sintagma "nu au suferit condamnări penale" din art. 2 al Legii nr. 90/2001 nu întruneşte cerinţele de previzibilitate, ca o garanţie pentru realizarea coerenţei legislaţiei naţionale în domeniul ocupării unor funcţii care implică exerciţiul autorităţii de stat. Mai mult, chiar prin raportare la prevederile Codului penal referitoare la pedepsele complementare, sintagma "nu au suferit condamnări penale" poate suporta interpretări diferite (în sensul de a stabili dacă prevederea legală criticată se aplică pentru orice condamnare penală sau doar pentru cele în care s-a pronunţat o hotărâre judecătorească prin care s-a dispus ca pedeapsă complementară interzicerea dreptului de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, prevăzută de art. 66 lit. b) din Codul penal.

3. Prevederile art. 2 din Legea nr. 90/2001 pot fi apreciate ca fiind adoptate în aplicarea dispoziţiilor constituţionale ale art. 16 alin. (3), potrivit cărora: "Funcţiile şi demnităţile publice, civile sau militare, pot fi ocupate de persoanele care au numai cetăţenia română şi domiciliul în ţară", însă acest text trebuie interpretat şi aplicat în concordanţă cu art. 20 din Legea fundamental, raportat la art. 25 lit. c) din Pactul internaţional cu privire la drepturile politice şi civile, care stabilesc dreptul şi posibilitatea oricărui cetăţean de a avea acces, în condiţii generale de egalitate, la funcţiile publice din ţara sa, fără discriminările prevăzute la art. 2 din Pact (inclusiv deosebirile întemeiate pe orice altă împrejurare) şi fără restricţii nerezonabile.

În jurisprudenţa sa, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Cauza Thlimmenos contra Greciei din 6 aprilie 2000) a creat premisele interpretării sintagmei "discriminare întemeiată pe orice altă situaţie/împrejurare" (care se regăseşte şi în cuprinsul art. 14 din Convenţia pentru apărarea drepturilor şi a libertăţilor fundamentale şi al art. 1 din Protocolul nr. 12), ca atrăgând obligaţia statului de a introduce în legislaţie excepţii corespunzătoare de la regula restricţionării accesului persoanelor condamnate la o anumită funcţie, astfel încât să fie respectat principiul non-discriminării, în condiţiile impunerii unor restricţii rezonabile. În esenţă, în speţa amintită, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a interpretat că aplicarea principiului discriminării "în oricare altă situaţie" include şi non-discriminarea pe motive de cazier judiciar. În cauza menţionată, Curtea a reţinut că reclamantul a fost tratat diferit de celelalte persoane care au aplicat pentru acest post din cauza statutului său de persoană condamnată.

Întreaga motivaţie pe care se bazează opinia Avocatului Poporului se regăseşte pe site-ul instituţiei, la secţiunea Contencios Constituţional – Excepţii de neconstituţionalitate."