URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 28 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Primăria Oradea a decis să modifice regulamentul de salubrizare. La fel cum deja ne-a obișnuit, schimbarea s-a făcut fără o dezbatere publică serioasă. Mi se pare o greșeală strategică, pentru că despicarea firului în patru atunci când e vorba de problemele tuturor locuitorilor poate duce la soluții bune, unde mai pui că elimini din start suspiciunile și speculațiile.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oradea și Bihorul au ajuns într-o perioadă fastă, cum din perspectiva dezvoltării infrastructurii n-au mai cunoscut niciodată. Anul acesta se deschid circulației o mulțime de noi drumuri, vreo 70 de kilometri: legătura centura Oradea - Autostrada Transilvania (chiar la finele acestei săptămâni), plus centurile Sânmartin, Aleșd, Beiuș, Oșorhei, Nojorid, Sântandrei (în vară). „Miracolul” ar putea fi explicat prin faptul că 2024 e an electoral. Și, da, este! Dar, totuși, nu asta-i explicația, ci parcurgerea întregii evoluții de la germinarea la coacerea proiectelor.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Din data de 31 martie, România devine, parțial, parte a spațiului de liberă circulație Schengen, aspect care ar trebui să ne bucure, ca națiune, deoarece vine după un îndelung proces de negociere cu celelalte state ale Uniunii Europene, aspectele privind negocierea cu Austria fiind comentate pe larg în ultima perioadă.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
18 Noiembrie 2017, 18:18

Fostul principe Nicolae: Am fost obligat să accept retragerea titlului, am refuzat să semnez

Fostul principe Nicolae: Am fost obligat să accept retragerea titlului, am refuzat să semnez foto: stirileprotv.ro
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Fostul principe Nicolae, nepotul regelui Mihai, a anunțat, sâmbătă, că în august 2015 a fost obligat să accepte îndepărarea sa din Casa Regală, dar că a refuzat să semneze declarația prin care accepta să i se retragă titlul.

Declarațiile au fost făcute în contextul scandalului de la Casa Regală, după ce în urmă cu două săptămâni, Nicolae a încercat să îl vadă pe regele grav bolnav. Nicolae a spus că face publice „detalii încă neștiute, pe care am ales să le păstrez cu mine din respect pentru bunicul meu și pentru condiția precară de sănătate în care s-a aflat și se află în ultima vreme”, pe care „Acum, tot din respect pentru bunicul meu, regele Mihai, trebuie să le fac cunoscute”.

„Am fost forțat”

”Majoritatea informațiilor lansate către presă, în ultima vreme, de aceste persoane, au ajuns să lezeze nedrept și crud imaginea bunicului meu și ceea ce reprezintă el pentru istoria acestui popor. Oamenii au dreptul să fie informați și să tragă propriile concluzii despre ceea ce se întâmplă, pornind de la starea de sănătate a regelui”, a scris, potrivit site-ului stirileprotv.ro, fostul principe Nicolae comunicatul de presă, postat pe pagina sa de Facebook.

El continuă afirmând că, în august 2015, a fost obligat să accepte retragerea titlului, dar că a refuzat să semneze declarația prin care renunța să fie principe.

„Declarația mea din august 2015, referitoare la acceptul retragerii titlului, nu a fost scrisă de mine. Am fost obligat să o accept, am refuzat să o semnez și până la acest moment este nesemnată. Nu a existat vreodată nici vreo înțelegere și nici vreun acord semnat referitor la plecarea mea definitivă din România și condiția de a nu mă mai întoarce. Nu aș fi acceptat să mi se impună un exil de acest fel”, continuă el.

Nicolae a făcut referire și la scandalul privind presupusul său copil, mai arată site-ul citat.

 „Am revenit în România în 2015, pentru a rezolva situația referitoare la presupusul meu copil. Din cauza lipsei constante de cooperare din partea mamei presupusului meu copil, situația a rămas încă neclarificată. Până în acest moment, nu există nicio dovadă medicală care să susțină acuzele mamei. Prin urmare, orice acuzație care mi s-ar aduce în legătură cu acest subiect este nefondată (...) După ce am informat-o pe mătușa mea, Margareta, că am ajuns la București pentru a rezolva o serie de probleme personale, inclusiv situația presupusului copil, invitând-o cu prietenie să ne vedem, am primit în schimb un e-mail foarte neplăcut, în care eram acuzat că nesocotesc o așa-zis dorință a regelui”, a mai precizat fostul principe.

În exil

Nepotul regelui Mihai continuă acuzând Casa Regală că ar fi încercat să-i cumpere tăcerea, oferindu-i un sprijin financiar.

„Modestul sprijin financiar oferit de către Casa Regală din care tocmai fusesem exclus, mi-a fost oferit pentru a mă putea descurca câteva luni în situația în care eram nevoit să-mi readun viața într-o altă țară și cu alte coordonate. Din păcate, realizez acum că mi se oferiseră acești bani din cu totul alt motiv: nu erau un ajutor de vreun fel, ci prețul pentru exilul, tăcerea și îndepărtarea mea. După îndepărtarea mea din Casa Regală, singura dată când am mai avut acces la bunicul meu a fost la Aubonne, în 2015, cu ocazia zilei de naștere a bunicii mele. Am vorbit despre pasiunile noastre comune. M-a întrebat la un moment dat cum îmi este în România și ce proiecte mai am acolo. În acel moment, am înțeles că regele nici măcar nu știa că eu fusesem nevoit să părăsesc țara. Menționez că aceasta a fost o discuție privată între mine și bunicul meu; așadar, absolut nimeni în afară de noi doi nu are cum să pretindă că ar ști ce am discutat atunci. S-a avut grijă să fie ultima (...). Ulterior, am primit și o scrisoare de la rege, redactată pe calculator, în rândurile căreia nu l-am recunoscut deloc pe bunicul meu; mi se comunica rece că îmi este interzis, de la acel moment înainte, să trăiesc sau să muncesc în România”, mai susține fostul principe.

În comunicatul transmis, sâmbătă, Nicolae susține că „are convingerea” că bunicul său, regele Mihai, „el însuși un exilat”, nu i-ar fi cerut să părăsească definitiv România.

„Dacă ar fi avut să îmi spună ceva, mi-ar fi spus-o direct, așa cum a făcut-o de fiecare dată. Dacă ar fi vrut să ceară ceva de la mine, ar fi făcut tot posibilul să fie el cel care îmi cere și în niciun caz un intermediar. Niciodată relația noastră nu a avut nevoie de intermediari”, a mai scris el.

Război la Casa regală

Fostul principe mai acuză Casa Regală că ar prefera „incertitudinea, ambiguitatea și agresivitatea”, în ceea ce privește starea de sănătate a regelui, pentru a ascunde niște „jocuri de culise”.

„Nu pot înțelege cum și de către care autoritate, alta decât una venind din apele tulburi ale istoriei, se poate interzice unei persoane să apară în public. Probabil gândul apariției mele în public ar fi deschis ochii oamenilor asupra unor jocuri de culise care trebuiau să rămână secrete. Iată că, de câteva săptămâni încoace, au început să iasă la lumină. În Elveția, medicilor nu li se permite să dezvăluie în mod public dosarele medicale. Familia pacientului, însă, poate. Cu atât mai mult dacă ar dori să clarifice speculațiile despre starea de sănătate a bunicului meu și dacă el a avut sau nu vreo implicare în îndepărtarea mea de lângă familie și din Casa Regală. Dar probabil că tocmai din această cauză sunt preferate, în locul unei informări corecte, cu dovezi palpabile, doar incertitudinea, ambiguitatea și agresivitatea”, a mai spus el.

După cum se știe, după ce starea de sănătate a regelui Mihai s-a agravat, fostul principe Nicolae a încercat să își viziteze bunicul dar, în schimb, s-a ales cu o plâgere pentru violare de domiciliu.

Într-un comunicat de presă, Casa Regală anunţa, chiar de onomastica Regelui Mihai, că a fost făcută o plângere penală pe numele lui Nicolae Modforth-Mills, nepotul Regelui, în care apărea şi acuzaţia că acesta din urmă ar fi agresat fizic şi verbal 3 persoane. Pe de altă parte, avocatul său a afirmat că niciuna dintre presupusele victime nu a depus vreo plângere.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
5 Comentarii
Obligat sa accept ... !?!
Asadar, ai acceptat !?! Casa asta Regala ar trebui "recuzata" de la orice pretentii si, inca odata in istorie, pusa oe tren cu mobila ei cu tit si trimisa de unde incearca sa revina !?! Jenantă prestatie a tuturor membrilor ei, facand Romania de rusine ... ce popor de loaze suntem, daca pana si emblema regala e subiect de barfe, praduiala si lipsa elementara de caracter !?!
Postat 19 Noiembrie 2017, 18:34 de WinDos
PE BUNE
@poiu: Am fost PE BUNE 100 %! În familia mea Regele Mihai este extrem de iubit! Principesa Margareta de asemenea! DUDA, NU! Dovadă că a fi simpatizant PSD nu înseamnă că nu poți fi monarhist! NB: Nu ești apolitic! Atâta timp cât scrii comentarii inevitabil faci politică! Ah, că nu ești neapărat pe o direcție, da , așa o fi ( eu zic că totuși te situezi pe dreapta! ) Dar APOLITIC nu ești! PS: Nu am înțeles exact ce faci legal??!!
Postat 19 Noiembrie 2017, 00:40 de TDS
Dreptate? Eu???
Ma mir. Daca ai fost sarcastic, am muscat-o. Daca ai fost pe bune poate nu esti pesedist in adevaratul sens, mai gândește-te. Sincer, eu sunt apolitic, parca putin monarhist, dar nu convins. Da imi place cand vad oameni din domeniul meu ca schimba destinele unor tari mari (SUA alegerile prezidentiale, acelasi lucru in Franta, esec cu ele in Germania pt ca erau deja pregatiti). Poate cine stie, FSociety, APT30, 29, 33 mai sunt altii care pot sa ajute. Nota:a nu fi confundat eu cu asemenea specimene. Eu fac asta legal, certificat si mai si primesc leafa sa o fac (repet, legal)
Postat 18 Noiembrie 2017, 22:16 de poiu
!!!!!
@poiu: Uite că nu mă abțin! Ba chiar ai DREPTATE! Cu Maiestatea sa în curând se va încheia o epocă! Și....punct!
Postat 18 Noiembrie 2017, 20:14 de TDS
Jocuri murdare
Duda face jocurile acolo. A.S.R. Principesa Margareta din pacate e la mana lui. Regele Mihai e prea slabit sa mai puna piciorul în prag. Inclusiv cartea lui Duda despre Rege a fost o falsitate enorma, protocol regal scris pe alocuri gresit. Speram ca A.S.R sa isi dea seama si sa il elimine din Casa Regala. Pesedistii sa se abtina de la comentarii la adresa Casei Regale, subiectul asta ma poate face mai mult decat razbunator.
Postat 18 Noiembrie 2017, 18:35 de poiu
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5892 RON
  • 1 EUR = 4.971 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON